Pe lângă a păstra ceaiul, băutura noastră preferată, ceainicele pot fi folosite și în alte scopuri, care mai de care mai creative. Am pregătit mai jos o listă de idei, în caz că vrei să dai o altă întrebuințare ceainicului tău.
“Ambalaj” pentru cadou
Umple un ceainic de sticlă cu bomboane de ciocolată ambalate, o pereche de șosete festive și o ghirlandă de luminițe și ai obținut un cadou perfect pentru Crăciun!
Vază
Alege un ceainic din ceramică, umple-l cu apă și pune în el un buchet de flori sau un aranjament floral mai elaborat. Va crea o atmosferă elegantă și festivă la o petrecere sau o masă de sărbătoare. Îl poți umple inclusiv cu flori realizate din hârtie 😉
Bombonieră
Dacă ai un ceainic frumos decorat, poți păstra în el bomboane sau cookies și îți vei surprinde oaspeții când îi vei invita să se servească.
Terariu
Un ceainic din sticlă este perfect pentru a crea un terariu – o grădină în miniatură. Dacă îți plac proiectele DIY, găsești numeroase clipuri pe Youtube despre cum îți poți construi propriul vas cu plante, complex sau mai simplu. În loc de recipientele obișnuite din sticlă, folosește ceainicul transparent.
Dacă ți se pare prea complicat să ții în viață plăntuțe de orice fel, poți folosi suculente artificiale, cactuși, pietricele și nisip, pentru ca întreținerea să fie mai ușoară.
Suport de creioane
Un ceainic fără capac, în care să-ți ții creioanele, cariocile, pixurile va arăta inedit pe biroul tău, indiferent de stilul în care ți-ai decorat camera. De asemenea, pasionatele de make-up își pot depozita creioane, rujuri și pensule de machiaj într-un ceainic mai micuț, care va arăta foarte șic pe măsuța de toaletă.
Ghiveci de flori
Dacă ceainicul tău s-a crăpat și nu-l mai poți folosi pentru ceai, o idee este să-l transformi într-un ghiveci de flori sau de plante aromatice. Îl poți ține în interior sau chiar în grădină și va da un aer relaxat și vesel spațiului respectiv.
Suport pentru mărunțișuri
Știi acele mici lucruri care se adună pe birou sau prin sertare pentru că nu ai unde să le pui pe moment, iar apoi uiți de ele? Un ceainic vechi poate fi un bun „colector de dezordine”. Când nu ai unde să lași un obiect mic (monede, chei, balsam de buze, baterie etc.), folosește ceainicul. Periodic, sortează lucrurile care se adună acolo și găsește-le un loc.