Ceai d'Oro Tea – Rețete, beneficii şi poveşti
Presa franceză este un tip de filtru pentru ceai sau cafea, în care poți să-ți pregătești foarte ușor băutura preferată. Este o metodă practică, așa că îți recomandăm s-o încerci.
Presa franceză se compune dintr-un recipient transparent, de obicei din sticlă, și un filtru cu plasă metalică. Acesta poate fi împins în recipient cu ajutorul unei tije care are în partea superioară un capac cu piston.
Termosul este un accesoriu comun, care ne ajută să ne menținem băuturile preferate calde sau reci mai mult timp. Însă cum funcționează termosul și de ce a fost inventat? În rândurile următoare te invităm să explorezi povestea sa!
Ca multe alte invenții, termosul nu a apărut în scopul pentru care este folosit în prezent. Sistemul a fost conceput în anul 1892 de către chimistul și fizicianul britanic Sir James Dewar, pentru a păstra gazele lichefiate.
Concret, termosul este format din două recipiente, unul situat în interiorul celuilalt, separate printr-un spațiu parțial vidat, care reduce semnificativ transferul de căldură prin conducție sau convecție.
Continuă lectura „Povestea termosului”În limba română, cuvântul “ceai” se folosește în mod curent pentru a desemna o infuzie de plante, nu doar infuzia de planta ceaiului (Camellia sinensis). Acest sens este menționat chiar și în DEX: “băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai sau a unor plante medicinale”.
Totuși, există și un cuvânt dedicat pentru infuziile de plante – tizană. Dacă auziți acum pentru prima dată de el, nu sunteți singurii 🙂 Este o formă veche și se folosește extrem de rar.
Cuvântul românesc “ceai” provine din rusescul “čai”. Însă cum s-a ajuns la această formă și de ce diferă de “ceaiul” din alte limbi, care folosesc o variațiune a termenului „te”?
Să o luăm cu începutul.
Continuă lectura „De ce numim ceaiul CEAI?”Când bem o ceașcă din ceaiul preferat, de obicei ne concentrăm pe aromă, fără să ne gândim la originea frunzelor. Poate dacă suntem cu adevărat pasionați știm din ce zonă provine ceaiul savurat și admirăm cum frunzele se deschid în apă, colorând-o și dându-i acel gust pe care îl iubim.
Deși în limba română numim “ceai” orice infuzie de plante/ fructe/ flori (folosește cineva cuvântul “tizană”?), ceaiul “adevărat” este cel obținut din infuzia frunzelor de planta ceaiului, Camellia sinensis. Despre această plantă vrem să vă povestim azi și să facem cunoștință cu originea ei, prin intermediul unor curiozități:
Continuă lectura „10 curiozități despre planta ceaiului”
Un ceainic alb, simplu, care la prima vedere nu are nimic deosebit. În realitate, este un recipient foarte celebru… în lumea IT. Asta deoarece reprezintă primul obiect realist utilizat ca model în grafica pe calculator.
În 1974, Martin Newell, cercetător în domeniul graficii computerizate la Universitatea Utah din Statele Unite ale Americii, căuta un obiect pe care să-l modeleze tridimensional pe calculator, cu forme destul de complexe, dar nu foarte greu de reprodus. La acea vreme, grafica pe calculator era încă la început, însă Universitatea Utah avea deja un renume pentru cercetările desfășurate în domeniu.
Se pare că soția lui Martin Newell a venit cu ideea ca acesta să folosească drept model ceainicul lor Melitta, cu suprafețe curbe, potrivite pentru a fi reprezentate în 3D. Newell a creat un prototip matematic manual al ceainicului, calculând coordonatele și folosind hârtie milimetrică. Continuă lectura „Cel mai celebru ceainic din lume”
Ce poate fi mai englezesc decât ceaiul de la ora 5? Deși este o tradiție relativ recentă, ceaiul după-amiezii a cucerit inimile englezilor și a intrat în ritualul cotidian, făcând mai ușoară așteptarea cinei. Dar să vedem cum a început totul!
Din Asia, ceaiul a ajuns în Europa în secolul al XVI-lea, prin intermediul comercianților venețieni și portughezi. În Anglia, băutura a fost popularizată în anii 1660 de către regele Carol al II-lea și soția sa portugheză, Infanta Catherine de Braganza, însă de-abia la jumătatea secolului al XIX-lea apare ritualul ceaiului de la ora 5.
În secolul al XVIII-lea, cina a ajuns să fie servită tot mai târziu, astfel că la începutul anilor 1800, englezii luau ultima masă a zilei între 19:00 și 20:30. Durata mare de timp dintre prânz și cină le cam făcea foame englezilor, însă curând a apărut și soluția. Continuă lectura „Ceaiul de la ora 5 și povestea sa”
Spre deosebire de ceaiul în varianta “clasică”, preparat cu apă caldă, istoria ceaiului cu gheață este mai recentă, această băutură fiind popularizată de-abia în secolul XX. Ca multe alte creații, ceaiul rece a fost rezultatul unui hazard fericit. Sau cel puțin așa spune povestea sa.
În anul 1904, la Târgul Internațional St. Louis, responsabil de sectorul de ceai era Richard Blechynden, un întreprinzător englez, care, alături de alți comercianți, avea ca obiectiv promovarea consumului de ceai. Pentru că evenimentul a avut loc vara, pe o vreme toridă, ceaiul cald nu a fost apreciat de vizitatori, astfel că Blechynden a avut ideea să-l servească rece, în pahare cu gheață. Acest mod de prezentare a avut un foarte mare succes, motiv pentru care Richard Blechynden este considerat inventatorul ceaiului cu gheață. Totuși, mai corect ar fi să spunem că lui i se datorează popularizarea acestei băuturi, deoarece variante de ceai rece existau încă de la începutul secolului al XIX-lea. Continuă lectura „Istoria ceaiului cu gheață”
După ceainăria „periculoasă” de pe muntele Hua Shan, astăzi facem o plimbare într-un loc mai accesibil ca locaţie, dar la fel de captivant datorită istoriei extrem de vechi: Tsuen Tea, cea mai veche ceainărie din lume, situată în Japonia.
Aceasta şi-a deschis porţile în secolul al XII-lea, iar în cei peste 800 de ani care au trecut de atunci, membrii familiei Tsuen au pregătit, pe rând, ceai pentru milioane de călători. În prezent, generaţiile 23 şi 24 servesc musafirii din toată lumea cu ceaiuri şi alte bunătăţi.
Casa de ceai Tsuen este amplasată în Uji, lângă Kyoto, aproape de cel mai vechi pod din Ţara Soarelui Răsare, construit în anul 647. Podul Uji constituia un obiectiv strategic important între oraşele Nara şi Kyoto, astfel că acesta era străbătut zilnic de numeroase persoane. În anul 1160, un fost samurai, Tsuen Masahisa, devenit paznic al podului, a început să servească ceai verde călătorilor care treceau prin zonă. Astfel, s-au pus bazele unei case de ceai, care în prezent şi-a păstrat aceeaşi locaţie de acum 8 secole. După moartea lui Tsuen Masahisa, urmaşii săi au continuat să aibă grijă de pod, dar şi să prepare şi să servească ceai.
Clădirea care găzduieşte astăzi ceainăria datează din anul 1672, ea fiind refăcută de mai multe ori, în acelaşi timp cu renovarea podului Uji. Ryotaro Tsuen este cel care se ocupă în prezent de administrarea ceainăriei, alături de alţi membri ai familiei, iar fiul său Yusuke urmează să-i ia locul.
Tsuen îşi propune nu doar să comercializeze ceai, ci îi ajută pe oaspeţi să se bucure de această băutură. La podul Uji se pot servi ceaiuri japoneze clasice, ca matcha, sencha sau gyokuro, dar şi alte varietăţi, alătui de dulciuri tradiţionale. Pentru iubitorii de ceai care plănuiesc o vacanţă în Japonia şi ajung în zona Kyoto, un popas la Tsuen, cea mai veche ceainărie din lume, va fi cu siguranţă o experienţă de neuitat!
Deşi are o vârstă venerabilă, compania Tsuen s-a adaptat la era internetului, astfel că ceaiurile sale pot fi cumpărate şi online.
Cat de departe esti dispus sa mergi pentru un ceai?
Daca iti plac senzatiile tari, esti pasionat de aventurile extreme si iubesti ceaiul, exista un loc care te va incanta! Este vorba despre ceainaria din muntii Hua Shan, situati aproape de orasul Huayin, in provincia Shaanxi din China.
Hua Shan, unul dintre Cei Cinci Munti Sacri ai taoismului, cuprinde cinci varfuri, care, privite de sus, arata asemenea unei flori. Este o zona cu o semnificatie religioasa profunda, veche de mii de ani: taoistii credeau ca in acest munte isi are lacasul zeul lumii de dincolo, astfel ca locul era considerat sacru. Pe fiecare dintre cele cinci varfuri se afla un templu.
Ceainaria, un vechi templu taoist, este amplasata pe varful de sud al muntelui, la o altitudine de peste 2000 de metri. Pentru a ajunge acolo, vizitatorii trebuie sa parcurga unul dintre cele mai periculoase trasee din lume, cu o panorama care iti taie respiratia. Ruta incepe cu un sir lung de scari din piatra, destul de ample, numite „Treptele ceresti”, care se continua cu un fel de suporturi realizate din scanduri, prinse de marginea muntelui. Privind in jos, se casca o prapastie uriasa, astfel ca trebuie sa fii atent unde calci, deoarece parapetii subrezi par ca vor ceda in orice moment.
Pe anumite portiuni ale traseului nu mai exista un drum propriu-zis, iar singurele elemente de sustinere sunt niste lanturi si gauri sapate in stanca. E nevoie de mult calm si atentie pentru a escalada peretele dur. Un singur pas gresit il poate pune in pericol nu doar pe turistul in cauza, ci si pe cei din spate, deoarece treptele din roca sunt foarte apropiate unele de altele.
Desi de-a lungul timpului pe muntele Hua Shan au avut loc numeroase accidente, traseul continua sa fie o atractie irezistibila pentru amatorii de adrenalina, care nu se tem de inaltime. Rutele au fost intarite si reamenajate pentru a fi mai sigure, insa chiar si asa drumul ramane unul extrem de periculos. In anii 1990 a fost instalat un sistem de telecabina si au fost create rute alternative, care permit strabaterea in siguranta a unor sectoare. Numarul turistilor a crescut, iar oameni din lumea intreaga vin aici pentru a-si testa limitele.
Curajosii care reusesc sa parcurga intregul drum pana in varf sunt rasplatiti cu un binemeritat ceai si gustari traditionale. Nu stim daca turistii aleg sa mearga pe acest traseu atat de periculos doar pentru ceainarie, insa e clar ca, desi pare o combinatie paradoxala, adrenalina si ceaiul formeaza un mixt reusit!
Cand vine vorba de originea si productia ceaiului pe care-l bem, de obicei gandul ne zboara la taramuri indepartate, cum ar fi China, India, Japonia sau alte regiuni indepartate, cu aroma exotica. Desi Europa nu are o traditie foarte veche in cultivarea ceaiului, afla ca exista plantatii de Camellia sinensis chiar si pe batranul continent. Mai exact, in Portugalia. De unde pana unde a ajuns aceasta tara sa produca ceai?
Ne intoarcem putin in timp, mai exact in perioada marilor descoperiri geografice. Europenii au facut cunostina cu minunata bautura in secolele XV – XVI, in urma initierii si dezvoltarii legaturilor cu Orientul. Insa de-abia in secolul al XVII-lea ceaiul a devenit o prezenta constanta in cestile europenilor, cand rutele maritime spre Orientul Indepartat au devenit stabile. Portugalia s-a numarat printre primele state din Europa care au luat contact cu ceaiul si au manifestat interes fata de aceasta planta, realizand importuri consistente. Initial, ceaiul era foarte scump pentru europenii de rand, astfel ca doar cei bogati si-l permiteau.
Prima tentativa de a cultiva ceai pe taram portughez a avut loc in anul 1750, pe insula Sao Miguel din arhipelagul Azore, dar recolta obtinuta a fost una foarte mica. Cultivarea plantei in scop comercial se realiza cu dificultate. De-bia in 1874 cultivarea ceaiului in Portugalia a luat avant, cu ajutorul unor experti veniti din colonia portugheza Macao, aflata in China. Prima transa de ceaiuri din Azore a fost produsa si vanduta in anul 1883. Initial, aici existau 14 domenii pe care se cultivau ceai, avand diferiti proprietari. Singura companie care mai exista si in prezent este Gorreana, fondata si gestionata de familia Gago da Camara.
Ceaiurile negre si verzi se produc in continuare folosind tehnici vechi, transmise de-a lungul celor cinci generatii, deoarece din 1883 si pana astazi Gorreana a ramas o afacere de familie. Este cea mai veche companie producatoare de ceai din Europa, cu o traditie de peste 130 de ani. Plantatiile de ceai Gorreana sunt situate intr-o zona nepoluata, cu sol fertil, bogat in minerale, iar la cultivare nu se folosesc pesticide sau alte substante agresive, astfel ca ceaiul obtinut este unul ecologic, de o calitate foarte ridicata.
Domeniul Gorreana poate fi vizitat de catre turisti, deci daca vrei sa vezi cu ochii tai o plantatie de ceai si sa observi intreg procesul de productie, nu trebuie sa mergi tocmai in Asia. Portugalia te asteapta la o ceasca de ceai proaspat si aromat!
Ti-ar placea sa incerci un ceai portughez?
