Te invităm să savurezi o ceașcă de ceai japonez și câțiva biscuiți de istorie despre tradiția impresionantă a acestei băuturi în Țara Soarelui Răsare!
Japonia a făcut cunoștință cu ceaiul în secolul al VIII-lea, datorită contactelor cu China, consumul de ceai fiind strâns legat de budismul zen. Călugării japonezi călătoreau în China pentru a învăța la mănăstirile de acolo și s-au întors în țara lor nu doar cu învățături, ci și cu semințele de Camellia Sinensis.
Ceaiul a început să fie consumat în timpul ritualurilor budiste, dar și la ceremoniile și evenimentele de la Curtea Imperială a Japoniei. La acea vreme, doar nobilimea și membrii mănăstirilor budiste aveau ocazia să-l consume, fiind un bun de lux. Pentru oamenii de rând, ceaiul era un elixir misterios și inaccesibil.
Cultivarea ceaiului în Japonia a luat avânt după ce călugărul zen Myoan Eisai s-a întors din China și a plantat ceai în Munții Sefuri, zonă aflată astăzi la granița prefecturilor Saga și Fukuoka. Inspirat de Eisai, călugărul Myoe Shonin a cultivat la rândul său planta în Uji, Kyoto, care a devenit principala regiune producătoare de ceai a Japoniei, la acea perioadă. Așa a luat naștere ceaiul Uji, unul dintre cele mai rafinate și reprezentative varietăți de ceai japonez. În timp, culturile de Camellia Sinensis s-au răspândit în toată Japonia, spre Nara și apoi Shizuoka, iar ceaiul și-a pierdut exclusivismul și a început să fie băut și de oamenii obișnuiți.
Încă de atunci, chiar și fără o cunoaștere științifică aprofundată a proprietăților sale, se observaseră beneficiile consumului de ceai și faptul că acesta are un efect energizant.
Secolele XIII și XIV au însemnat dezvoltarea ceremoniei ceaiului ca o componentă de bază a culturii japoneze. Au apărut și jocurile cu ceai – tocha, ocazii cu care participanții trebuiau să ghicească regiunea de origine și calitatea ceaiurilor gustate. Așadar, ceaiul a ajuns un nucleu de comunicare și divertisment, iar odată cu evoluția tocha au fost create camere speciale pentru savurarea sa. În timp, acestea s-au transformat ca design, iar consumul de ceai a fost ritualizat, cu acțiuni și instrumente specifice.
Murata Juko este fondatorul ceremoniei japoneze a ceaiului, care merge dincolo de simpla consumare a unei băuturi și valorifică estetica în cadrul unui ritual care îmbină arta și spiritualul. Tradiția a fost dus mai departe de către Takeno Joo, culminând cu ceremonia rafinată creată de Sen no Rikyu.
În perioada Edo (1603-1868), dezvoltarea unor tehnologii și sisteme de distribuție inovative a accelerat producția de ceai. Ceaiul japonez era o marfă valoroasă de export, mai ales în urma deschiderii mai multor porturi. În contextul extinderii comerțului extern, la începutul perioadei Meiji (1868-1912), ceaiul a devenit al doilea cel mai exportat bun al Japoniei, după mătase. Ulterior, din cauza industrializării, importanța ceaiului în economia țării a scăzut.
În prezent, indiferent că e vorba de matcha, sencha, genmaicha sau alte sortimente, ceaiul japonez se exportă în toată lumea, iar oamenii se bucură de gustul și beneficiile unei băuturi cu aromă filosofică.
Surse: www.saudadetea.com, ujido.com