Ceaiul marocan, o tradiție dulce-mentolată

Ceai verde cu mentă și zahăr. Aceasta este, pe scurt, rețeta ceaiului marocan. Însă ingredientele simple ascund o tradiție fascinantă ce simbolizează prietenie, generozitate și ospitalitate. Despre ceaiul marocan te invităm să citești mai multe în cele ce urmează.

Foto: moroccanfood.about.com
Foto: moroccanfood.about.com

Ceaiul marocan este atât de important în interacțiunile zilice, încât i se mai spune și… “whiskey berber”. Nicio afacere nu poate fi încheiată fără un pahar tradițional de ceai.

Marocanii beau ceai pe toată durata zilei, dar mai ales când iau masa. Dacă pregătirea mâncărurilor este domeniul femeilor, ceaiul este de obicei preparat de capul familiei, fiind considerat o artă transmisă din generație în generație. 

Povestea ceaiului marocan

Există mai multe versiuni despre apariția ceaiul marocan. Se pare că ceaiul a fost introdus în Maroc în timpul domniei lui Moulay Ismail (1672-1727), probabil ca omagiu al Reginei Ana a Angliei pentru eliberarea unor prizonieri englezi. Băutura a devenit populară de-abia la jumătatea secolului al XIX-lea. Închiderea unor porturi baltice în timpul Războiului din Crimeea (1853-1856) i-a determinat pe britanici să găsească noi piețe de desfacere în Tanger și Essaouira, astfel că, treptat, ceaiul a cucerit inimile marocanilor. În doar 150 de ani, această băutură a devenit un laitmotiv cotidian în Maroc și un ritual cu valențe artistice.

Elementele necesare pentru a pregăti ceaiul marocan

  • keesan: paharele de ceai colorate, cu ornamente elegante, folosite la servirea ceaiului
  • bred: ceainicul din metal sau fontă, cu vârful conic și gâtul subțire, curbat, în care se pregătește ceaiului. Tradițional, deasupra cărbunilor încinși.
  • ceai verde Gunpowder din provincia chineză Zhejiang
  • mentă: de obicei, varietatea Mentha spicata
  • cuburi de zahăr: se folosesc circa 5 linguri de zahăr la o lingură de frunze de ceai
pahare-ceai-marocan
Foto: olivetreecafede.com

Ceremonia ceaiului marocan

Pregătirea ceaiului poartă numele de Atai și se realizează în fața oaspeților, în cazul ceremoniei tradiționale.

De obicei, se folosește un ceai verde chinezesc, Gunpowder, ceea ce face ca Marocul să fie unul dintre cei mai mari importatori de ceai chinezesc din lume.

Ingredientele pot varia ușor în funcție de regiune și anotimp. În unele locuri se adaugă muguri de pin, iar menta poate fi înlocuită cu frunze de pelin, verbină, maghiran sau salvie.

Există mai multe metode de a pregăti ceaiul marocan. În general, frunzele de ceai se clătesc cu apă fierbinte, pentru a elimina praful și a le face mai puțin amare. Se lasă apoi la infuzat în ceanic, în apă fierbinte, după care se adaugă zahărul. Se folosește o cantitate mare de zahăr, chiar și 12-15 cuburi la un ceainic. Frunzele proaspete de mentă se pun în pahare, iar peste ele se toarnă băutura.

Turnarea ceaiului în pahare este adevărat spectacol, ce presupune răbdare și îndemânare. Ceaiul marocan se servește în stil ragwa, adică este turnat din ceainic de la o înălțime de până la 60 de cm, ceea ce conferă băuturii un aspect spumos.

Foto: nomadicdecorator.com
Foto: nomadicdecorator.com

În mod tradițional, se beau cel puțin trei pahare de ceai, așa cum spune un proverb algerian:

Primul pahar este delicat ca viața,

Al doilea este puternic ca dragostea,

Al treilea este amar ca moartea.

Cum se servește ceaiul marocan

Ceaiul este servit în pahare mici și se consideră bun de băut doar dacă are spumă deasupra. Dacă aceasta nu apare, înseamnă că ceaiul mai trebuie lăsat la infuzat, astfel că este turnat din pahar înapoi în ceainic. În anumite zone, turnatul ceaiului în pahar și apoi înapoi în ceainic, de mai multe ori, este o modalitate de a amesteca ingredientele și face parte din ritual. Turnatul ceaiului în pahare de la înălțime, cu precizie, ține de exercițiu și este semnul unei gazde cu experiență.

Foto: honestlyyum.com
Foto: honestlyyum.com

Surse: moroccanfood.about.com, travel-exploration.com, morocco.com, teforia.com

Ceaiul marocan, o tradiție dulce-mentolată 5.00/5 (100.00%) 4 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.