Nu avem de gând să ţinem o prelegere despre diete şi slăbit, însă pentru cei interesaţi de un stil de viaţă sănătos, ne-am gândit că ar fi interesant să abordăm şi subiectul caloriilor din ceai.
Majoritatea dintre noi nu ne gândim la calorii în momentele în care ne savurăm ceaiul cald şi ne bucurăm de aroma sa de fructe, de gustul picant sau de mirosul plăcut al condimentelor din el. Şi nici nu ar trebui să ne facem griji: o ceaşcă de ceai negru, de circa 250 ml, conţine doar 2,4 calorii, adică foarte puţin din cele 2000 de calorii recomandate zilnic pentru un adult. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul infuziilor de plante.
Lucrurile se schimbă dacă obişnuim să ne bem ceaiul îndulcit. O linguriţă de zahăr alb rafinat, adică 4 grame, are aproximativ 15 calorii, în timp ce un pliculeţ de zahăr de 3 grame, ca cel servit în restaurante sau cafenele, conţine circa 11 calorii. Partea proastă e că aceste calorii sunt „goale”, adică nu aduc minerale sau vitamine, deci practic ne suplimentăm raţia de calorii fără a aduce valoare pentru sănătate.
Cei care preferă mierea ca îndulcitor trebuie să ştie că o linguriţă are undeva la 20-22 calorii, însă acestea vin la pachet cu beneficii pentru organism, contribuind la ameliorarea răcelilor şi a durerii de gât.
O alternativă la îndulcitorii clasici este Stevia Rebaudiana, un extract din planta cu acelaşi nume, care nu conţine deloc calorii, dar are o putere foarte mare de îndulcire şi este şi sănătos. Totuşi, gustul este puţin diferit de cel al zahărului sau mierii, astfel că s-ar putea ca la prima încercare să nu fie tocmai pe placul vostru. Noi vă recomandăm totuşi să o încercaţi şi să vedeţi dacă vi se potriveşte.
Ceaiul negru este minunat cu lapte, care adaugă la rândul său ceva calorii în băutura noastră preferată. 30 ml de lapte integral au 18 calorii, în timp ce în cazul laptelui degresat numărul acestora scade până la 10. Laptele are însă şi o valoare nutriţională prin proteinele conţinute, vitamina A şi calciu.
Spre deosebire de ceaurile preparate din frunze vrac sau din pliculeţe, ceaiurile îmbuteliate conţin de obicei foarte mult zahăr, în unele situaţii chiar 10 linguriţe la o sticlă, adică 150 de calorii goale. De aceea, vă recomandăm să vă bucuraţi de ceai în varianta pregătită pe loc, pentru a controla mai bine cantitatea de îndulcitor adăugată.
Ceai neîndulcit?
Multe persoane consideră că ceaiurile verzi sau cele negre sunt amare şi de aceea evită să le bea simple. De cele mai multe ori însă, gustul neplăcut este cauzat de infuzarea prea îndelungată. Aşadar, recomandăm respectarea indicaţiilor de preparare de pe ambalaj sau chiar să lăsaţi ceaiul la infuzat mai puţin timp decât cel menţionat pe etichetă. De asemenea, există câteva tipuri de ceaiuri şi plante cu un gust dulceag natural, care vă pot schimba percepţia despre necesitatea îndulcirii ceaiurilor şi infuziilor: honeybush – o varietate de rooibos, ceaiul verde Lung Ching, unele sortimente de oolong, lemnul dulce etc.
Trăgând linie, ceaiul este o băutură sănătoasă şi nu e cazul să facem o fixaţie pentru număratul caloriilor, însă e bine să fim atenţi la ce punem în el. Şi, cel mai important, să nu uităm să ne bucurăm de această licoare atât de plăcută!
Surse: ratetea.com, self.com, authoritynutrition.com