Matcha, unul dintre cele mai apreciate ceaiuri japoneze, este pudra obținută prin măcinarea frunzelor atent alese din culturi crescute special. Acest ceai este bogat în teină, vitamine și minerale, ce revigorează și energizează.
Deși este considerat un sortiment de top, nu toate ceaiurile matcha sunt de aceeași calitate. Ceaiul matcha bun are o culoare vie si un gust fin, nu foarte amar.
Cum alegi, așadar, un ceai matcha bun? Mai jos ți-am pregătit câteva criterii în funcție de care să te orientezi atunci cand vrei să te bucuri din plin de acest ceai:
Zona de proveniență
Ceaiul matcha produs în Japonia este considerat superior din punct de vedere calitativ, Japonia fiind țara unde începe tradiția acestei băuturi. Clima și condițiile meteo de aici conferă ceaiului aroma sa specifică. Dacă pe ambalaj este specificată și regiunea de proveniență cu atât mai bine. Nu este o regulă, însă foarte multe ceaiuri matcha bune provin din prefecturile Aishi, Shizuoka, Kyoto sau de pe insula Kyushu.
La d’Oro Tea acordăm o atenție deosebită calității ceaiului matcha, de aceea toate sortimentele comercializate sunt produse în Japonia. Descoperă aici varietatea noastră de ceai matcha ->
Culoarea ceaiului
Odată ce ai desfăcut ambalajul, culoarea îți va putea spune mai multe despre calitatea ceaiului pe care l-ai cumpărat. Caută un matcha de un verde aprins, puternic. Cu cât mai intensă este culoarea, cu atât mai gustos va fi ceaiul ce îl vei prepara!
Explicația este următoarea: Înainte de recoltare tufele de ceai sunt ținute la umbră, astfel că frunzele sunt forțate să producă o cantitate ridicată de clorofilă, care îi conferă nuanța tipică de verde strălucitor. Prin comparație, frunzele de matcha de calitate inferioară sunt de un verde mai palid sau chiar gălbui/ maroniu, deoarece nu au fost umbrite în mod corespunzător sau sunt mai vechi și/ sau recoltate din partea inferioară a tulpinei plantei.
Pudra de matcha și textura ei
Când vine vorba de textură, varianta calitativă a ceaiului matcha arată și se simte ca o pudră fină, mătăsoasă, cu particule foarte mici, asemănătoare cu fardul de pleoape sau talcul.
Gustul băuturii
Pudra matcha de calitate are un gust blând, dulce-vegetal, care provine de la un aminoacid numit L-Teanină, ce apare datorită condițiilor de cultivare la umbră.
Ceaiul matcha inferior are puțină L-Teanină și, în consecință, un gust amar și astringent. Ține cont, acest gust poate apărea chiar și la un ceai matcha de calitate, daca este preparat necorespunzător – de exemplu dacă temperatura de infuzare a fost prea ridicată. Pentru a pregăti un ceai matcha bun, urmează instrucțiunile de preparare.
Ambalajul ceaiului matcha
Ceaiul matcha trebuie să fie ambalat în așa fel încât să fie prevenită expunerea la aer, lumină și temperaturi extreme. De aceea este bine ca ceaiul matcha cumpărat să fie într-un ambalaj închis ermetic. Preferabile sunt cutiile metalice sigilate, pentru rezistența lor, pentru protecția de lumină dar și pentru faptul că pot fi închise ermetic după fiecare folosire. Depozitate într-un mediu rece (de exemplu în frigider), acestea protejează calitățile ceaiului matcha cel mai mult timp.
Despre gradul ceremonial
În general gradul ceremonial se acordă exclusiv prafului matcha ce este produs din cele mai proaspete și cele mai tinere frunze din recoltă. Din păcate ‘gradul ceremonial’ nu este un termen reglementat din punct de verere legal, astfel încât unele magazine au ajuns să îl folosească în scopuri de marketing.
Calitatea ceaiului matcha găsit în comerț poate varia foarte mult, iar acest lucru îl poți verifica dacă înainte de a hotărî să cumperi un ceai te uiți de unde provine, cum este ambalat, cum sunt culoarea și textura sa. Aceste lucruri te vor ajuta să îți alegi ceaiul dorit!
Unde și la ce preț găsesc ceai matcha bun?
Vizitează categoria de ceaiuri matcha din magazinul nostru online și descoperă sortimente alese, la prețuri cuprinse între 76 și 169 de lei! Toate ceaiurile noastre provin de pe plantații selecte din Japonia și vin ambalate în cutii metalice închise ermetic.
Spune-ne mai jos în comentarii care este produsul tău preferat!