Există multe metode de a prepara o ceașcă bună de ceai. Astăzi îți facem cunoștință cu un recipient simplu și elegant, ideal pentru a pregăti infuzii delicioase: gaiwanul.
Originar din China, gaiwanul este un mic bol cu capac și farfurioară, folosit la infuzarea frunzelor de ceai. Datează din perioada dinastiei Ming (1368 – 1644). De obicei se realizează din porțelan sau sticlă, având interiorul într-o nuanță deschisă, luminoasă, ca să poți vedea bine frunzele și infuzia. Ceaiul astfel preparat poate fi băut direct din gaiwan sau se toarnă într-un alt bol.
Capacul ajută la filtrarea frunzelor, dar și la manevrarea vasului, alături de farfurioară.
De ce să folosești un gaiwan?
- Infuzia are o aromă mai intensă. Gaiwanul nu include și un infuzor/ o sită; frunzele de ceai sunt puse direct în bol, astfel că au mai mult spațiu să se extindă și să-și lase aromele delicate în apă.
- Ușor de folosit pentru infuzări multiple (în special oolong și pu erh), datorită formei vasului.
- Durata scurtă de infuzare și consumul imediat fac ca ceaiul să-și păstreze mai bine proprietățile benefice.
- Te face să fii mai prezent, atent la procesul de pregătire a ceaiului. Este o metodă relaxantă.
În gaiwan, cel mai bine se vor infuza ceaiurile oolong, albe, verzi, pu erh și ceaiurile negre chinezești, fiind mai puțin recomandat pentru alte ceaiuri negre sau pentru ceaiurile verzi japoneze.
Cum se folosește un gaiwan
- Încălzește gaiwanul turnând în el apă fierbinte, apoi scurge-o.
- Pune frunzele de ceai în bol și pune peste ele apă pentru a le clăti. Și această apă va fi aruncată. Procedeul permite frunzelor de ceai să înceapă să se deschidă și să-și lase aroma inițială.
- Urmează infuzarea propriu-zisă, folosind apă la temperatura recomandată în funcție de frunzele de ceai folosite. Turnând apa în cercuri, frunzele de ceai se încălzesc gradual și uniform. Timpul de infuzare este foarte scurt, în medie 20-30 de secunde.
- Servește ceaiul. Toarnă-l într-un alt vas, folosind capacul ca infuzor, astfel încât frunzele de ceai să rămână în bol.
- Pregătește alte infuzii din frunzele respective, până când ceaiul se epuizează (gustul și aroma sa se diminuează).
Vezi clipul de mai jos pentru a înțelege mai bine cum să pregătești ceaiul la gaiwan.
Poți cumpăra un gaiwan din magazinul online d’Oro Tea, de aici.