Astăzi îți prezentăm o băutură rece și aromată, pe bază de ceai matcha, care să-ți răcorească după-amiezile de vară. E simplu de pregătit și te va revigora fizic și mental, datorită proprietăților deosebite ale ceaiului verde.
Ingrediente
- 1 linguriță ceai verde matcha
- 250 ml apă
- 1 linguriță miere
- 1 lingură suc de lime
- 2 felii de lime
- frunze de mentă
- cuburi de gheață
Pregătire
- Pregătește ceaiul matcha, amestecând bine pudra în apa caldă.
- Adaugă mierea și mixează până când se omogenizează.
- Pune frunzele de mentă, feliile de lime și gheața într-un pahar înalt de sticlă.
- Toarnă deasupra combinația de matcha și miere, amestecă și servește.
Alte rețete savuroase cu matcha găsești în acest articol, iar dacă vrei să afli de ce acest ceai e atât de apreciat, îți recomandăm materialul Ceaiul matcha: de la poveste la preparare. Și desigur, avem și un mic ghid care să te ajute în alegerea unui matcha de calitate.