Dacă nu ești foarte familiarizat(ă) cu ceaiul sau ai început de curând să te bucuri de el, ne-am gândit să-ți oferim un mic ghid care să te ajute în această aventură a gustului. În continuare, vei găsi câteva recomandări de ceaiuri pentru dimineață, prânz și seară, astfel încât să profiți la maxim de beneficiile diferitelor sortimente.
Dimineața
Este momentul cel mai bun să te bucuri de ceaiurile negre, care îți vor da energie și un start excelent în zi. În funcție de sortiment, le poți bea simple, îndulcite, cu lapte sau lămâie. În general, într-o ceașcă de ceai negru (237 ml) pot fi între 47 și 90 mg de cofeină, un conținut mai redus decât cel al unei cești de cafea clasică. Vezi în acest articol câteva mituri despre cofeina din ceai.
- English Breakfast – amestec tradițional de ceai negru, cu gust puternic aromat.
- Earl Grey – ceai negru aromatizat cu citrice – se completează bine cu miere și lămâie.
- Masala Chai – un mix de ceai negru și condimente, delicios cu lapte.
Mai ales dacă faci sport dimineața, matcha este de asemenea o alegere foarte bună, deoarece conține mulți antioxidanți, fiind bogat în teină, vitamine și minerale. Este un ceai verde sub formă de pulbere fină, pe care îl poți savura în numeroase combinații. Iată aici câteva rețete.
Dacă nu vrei să consumi cofeină sub nicio formă, încearcă blendurile de plante Bună dimineața sau Inspirație budistă.
La prânz
Pentru a maximiza absorbția de nutrienți din alimente, în special de fier, se recomandă să consumi ceaiurile verzi sau negre separat de prânz/ cină, lăsând să treacă măcar 2-3 ore între ele. Așadar, la prânz poți bea în special ceaiuri care ajută digestia sau care îți oferă energie pentru a continua ziua cu spor.
Ceaiul de mentă – răcoritoare și revigorantă, menta este recunoscută pentru efectele sale benefice asupra digestiei. Menta piperată are un conținut mai ridicat de mentol, deci o aromă mai puternică, însă o opțiune la fel de plăcută este și menta nana.
Ceai de ghimbir – blendurile de plante, flori și fructe care conțin ghimbir îți vor răsfăța papilele și te vor ajuta totodată la digestie.
Yerba mate – este o plantă ce conține cofeină și are efect hepatoprotector, antiinflamator, diuretic, fiind renumită pentru proprietățile energizante. Află mai multe despre ea din acest articol.
După-amiaza
Ceaiurile verzi, ca Gunpowder sau Sencha, se potrivesc de minune pentru după-amiază, având un conținut mai scăzut de cofeină în comparație cu cele negre.
Oolong – aflate între ceaiul verde și ceaiul negru din punct de vedere al oxidării, sortimentele de oolong sunt surprinzătoare prin notele discrete de caramel, nuci, fructe sau lapte.
Ceai de fructe – înveselește-ți după-amiaza cu blenduri dulci și jucăușe, cu fructe din belșug, dar fără cofeină. Funky Monkey, Ananas Prăjit sau Ștrudel cu mere te vor impresiona prin aromele lor de desert.
Seara
În această perioadă a zilei îți recomandăm infuziile fără cofeină, cu efect calmant, care să îți asigure un somn liniștit. Ceaiurile de plante sunt binevenite, în special ceaiul de mușețel, de lavandă, de tei sau chiar rooibos. Provenit din Africa de Sud, rooibosulare un gust dulceag în mod natural, iar combinat cu fructe sau condimente te va transpune cu gândul pe tărâmuri exotice.
Desigur, preferința pentru un ceai sau altul este subiectivă, iar recomandările noastre sunt pur orientative, pentru a te ajuta să-ți faci o idee despre efectele diferitelor sortimente. Până la urmă, poți bea orice tip de ceai oricând dorești. Nu credem în reguli stricte, ci te invităm să explorezi universul ceaiului și să-ți creezi propriul “meniu”, în funcție de stilul tău de viață, de program și plăceri.