Toamna e sezonul merelor, așa că astăzi vă propunem o prăjitură simplă și gustoasă cu aceste fructe, foarte potrivită de servit la ceai. Și pentru că mere + scorțișoară = love, pregătiți-vă să umpleți bucătăria cu un miros ademenitor! Am ales o rețetă ușor de preparat, care să nu dea bătăi de cap nici chiar începătorilor într-ale gătitului.
Ingrediente
- 175 g unt la temperatura camerei
- 175 g zahăr brun + 1 lingură extra
- 3 ouă
- 175 g făină
- 1 linguriță scorțișoară
- 2 linguri lapte
- 2 mere medii ca mărime
Mod de preparare
- Preîncălzește cuptorul la 180°C. Tapetează cu hârtie de copt o tavă rotundă (20 cm diametru).
- Pune untul și zahărul într-un castron mare și bate-le cu un tel electric până obții o compoziție pufoasă.
- Adaugă ouăle pe rând, omogenizând bine fiecare ou înainte de a-l pune pe următorul.
- Toarnă făina și scorțișoara și amestecă atent, folosind o lingură de lemn. Nu amesteca prea mult în această etapă, ci doar până când făina este încorporată.
- Adaugă cele 2 linguri de lapte și amestecă.
- Curăță merele de coajă și îndepărtează-le miezul. Taie în cuburi mici unul dintre mere taie-l, iar pe celălalt, în 8-10 felii.
- Pune cuburile de măr în amestecul de prăjitură și amestecă puțin.
- Pune compoziția în tavă și netezește-o cu o spatulă sau o lingură de lemn.
- Aranjează feliile de măr deasupra și presară o lingură de zahăr brun peste prăjitură, cât mai uniform posibil.
- Coace desertul în cuptorul preîncălzit timp de 25 de minute. Verifică dacă este gata prin testul scobitorii.
- Când prăjitura este gata, las-o să se răcească timp de 10 minute în tavă, apoi scoate-o pe o farfurie.
Dacă această combinație vă merge la suflet, iată și un ceai pe măsură: Ștrudel cu mere, un blend fructat cu parfum îmbietor de migdale și vanilie.
Sursă rețetă: www.easypeasyfoodie.com