Când eram mai mică, ţin minte că vara avea pentru mine gust de vacanţă, de căpşuni şi pepeni dulci şi zemoşi. A cărţi devorate pe nerăsuflate, adulmecând paginile cu aroma lor de mister şi vechi. Mai era şi mirosul acru de fier de la leagănele în care mă dădeam ore în şir, căutând mereu umbra. Zile leneşe, cu parfum de acasă şi dormit până târziu, trezită de soarele de amiază.
Erau veri cu gust de praf şi căldură sufocantă, răcorite doar de picături de libertate şi de plăcerile copilăriei. Altele, dimpotrivă, aveau gust de aer proaspăt de munte şi verde copt, în timp ce simţurile erau năucite de afine, mure sau zmeură, cu textura lor fină, perfectă şi gustul divin. Miroseau a asfalt ud, după ploaie, când aburii se ridicau în dans spre cer, tânjind după compania norilor. Vara îşi lua „La revedere” cu gustul de porumb fiert, ronţăit cu străşnicie de pe ştiuleţi.
Aceleaşi gusturi îmi încântă şi acum verile, iar paleta de arome s-a diversificat. În timp ce unele nuanţe câştigă în intensitate sau strălucire, altele au devenit mai şterse. Descopăr mereu gusturi noi, plăcute, pe care le adaug cu recunoştinţă la albumul deja existent.
Unul dintre ele este o băutură cu petale de trandafiri galbeni şi căpşune, scufundate în ceai verde, care se numeşte chiar „Gustul verii”. Mă număr printre persoanele care beau cu plăcere ceai fierbinte chiar şi în sezonul estival, când căldura băuturii se ia la întrecere cu temperaturile caniculare. Nu mă deranjează, ba chiar mă amuză această competiţie şi mă bucur din plin de ea.
Celor care nu-şi imaginează cum e să bei ceai cald vara le-aş spune că e un fel de contopire cu atmosfera din jur, ca şi cum ai pune anotimpul cald într-o carafă şi l-ai sorbi încet, în înghiţituri mici, poate ascuns la umbră, profitând de toate aromele sale gureşe. Dacă nu te-am convins, nu-i nimic. Ceaiul „Gustul verii” poate fi savurat foarte bine şi în varianta „ice”, zăpăcit cu lămâie şi ceva cuburi de gheaţă. Romantic, delicat, îmbie la relaxare sub orice formă l-ai încerca.
Dacă pentru tine vara e mai mult despre gheaţă şi răcoare decât despre ceai cald, uite alte câteva idei care să-ţi învesească sezonul: Reţete cu ceai rece.
Daca iti plac ceaiurile verzi sau vrei sa incerci ceva nou, iti recomandam doua sortimente de ceaiuri naturale, simple, cu un gust placut si discret. Dulceata acestor varietati este data doar de frunzele de ceai si de metodele de prelucrare specifice, ele nu contin arome sau alte ingrediente adaugate. Te invitam sa-ti incanti momentele de relaxare cu Lung Ching si Sencha, doua ceaiuri verzi de top!
Cunoscut si sub denumirea de Long Jing sau Fantana Dragonului, Lung Ching este un ceai verde fin, cultivat si prelucrat in sudul Chinei, in zona Hangzhou din provincia Zhejiang. Si-a castigat reputatia in intreaga lume ca fiind unul dintre cele mai bune ceaiuri chinezesti.
Frunzele sunt culese devreme, provenind din prima recolta, si procesate local. Acestea sunt intinse in tavi de nuiele pentru mai multe ore, dupa care trec prin doua etape de presare, cu o pauza intre ele, cand se lasa la uscat.
Prima runda presupune presarea frunzelor pe o suprafata fierbinte, dupa care acestea sunt lasate sa se odihneasca in aer liber. A doua etapa este realizata manual, presarea fiind facuta pe un fel de work incins, uns cu ulei din seminte de ceai, pentru a preveni lipirea frunzelor. In acest caz, temperatura este mai scazuta decat la prima presare.
Datorita presarii, frunzele ceaiului Lung Ching se remarca prin forma specifica, aplatizata si neteda. Infuzia are o culoare calda, clara, de un galben placut, si un gust dulceag, care aduce cu cel a porumbului copt.
O adevarata “vedeta” in lumea ceaiurilor, sencha provine din Japonia, unde se bucura de o faima uriasa in randul populatiei. Este un ceai verde placut si rafinat, cu frunza lunga si o infuzie de o nuanta deschisa, verde-galbuie. Sencha iese in evidenta prin dulceata sa delicata, usor astringenta si aroma florala, plina de prospetime.
Calitatea ceaiului sencha depinde de origine, perioada recoltarii si de procedeele de prelucrare a frunzelor. Mai multe detalii despre ceaiul verde Sencha poti citi aici.
Următorul sortiment de ceai Sencha provine dintr-o plantatie controlata strict biologic, avand o calitate superioara, care garanteaza un gust de exceptie.
Sencha este o varietate de ceai verde ce provine din Japonia, unde reprezintă unul dintre cele mai populare și consumate sortimente. Cu un procent impresionant de 80%, Sencha ocupă primul loc în topul ceaiurilor produse în această țară. Alte ceaiuri japoneze foarte apreciate sunt Bancha, Matcha, Gyokuro, Fukamushicha, Kukicha, Hojicha.
Ceai Sencha – Modalitate de obținere și proprietăți
Aroma ceaiului Sencha depinde de sezonul și locul în care se cultivă, însă în general ceaiul obținut din prima recoltare a frunzelor este considerat cel mai bun. În timpul iernii, planta de ceai acumulează substanțe nutritive, astfel că frunzulițele delicate care apar în primăvară conțin o concentrație ridicată de nutrienți. Sezonul Sencha debutează la începutul lui aprilie și se întinde până în luna mai, în funcție de regiunea în care se află plantația.
Exista oare un Mos Craciun al ceaiurilor? Noi credem ca da, iar cum perioada cadourilor se apropie, ne-am gandit sa-ti facem o surpriza in avans. Magazinul nostru online s-a imbogatit cu ceaiuri deosebite, de trecut pe wishlist-ul de sarbatori sau de oferit prietenilor pasionati de aceasta bautura minunata. Ii poti scrie inca de pe acum lui Mos Ceai, ca sa-ti puna deoparte sortimentele preferate ori sa ti le livreze cat ai clipi, daca esti nerabdator.
Astazi iti facem pofta cu 3 ceaiuri speciale, care sa-ti bucure sufletul si simturile nu doar de Craciun, ci oricand ti-e pofta de o experienta aparte.
Ceai verde Smochine Sălbatice (nu mai face parte de oferta)
Nu te-ai intalnit prea des cu o astfel de combinatie, nu-i asa? Smochinele sunt minunate ca gustare, se folosesc in gemuri, sosuri si tarte, dar pot fi si un ingredient delicios pentru ceai. In cazul nostru, smochinele salbatice alinta ceaiul verde cu parfumul lor dulce. Li se alatura curmalele, intr-un joc al aromelor exotice, astfel ca rezulta o bautura cu gust de… Aici te lasam pe tine sa completezi, dupa ce savurezi acest sortiment special.
Cum iti suna o escapada la Viena, de sarbatori? Fa-ti o cana de ceai Strudel cu Mere si in timp ce-l bei vei avea parte de o incursiune de poveste in atmosfera pietelor de iarna din acest oras magic. Nu trebuie sa te inghesui in multime, ci poti sa-ti gadili simturile cu parfumul de mere coapte stand comod la tine acasa, incalzindu-te cu acest ceai placut de fructe. Iar pentru ca reteta sa fie completa, merele sunt insotite de scortisoara, migdale si vanilie, la fel ca intr-o prajitura rafinata.
Ceai verde Mandarină cu Cocos (nu mai face parte din oferta)
Ce poate fi mai potrivit pentru a sarbatori Craciunul daca nu niste citrice parfumate? Cu acest ceai, casuta ta se va umple de parfumul dulce-acrisor al mandarinelor, semn ca si iarna se poarta culorile si aromele vesele. Pentru o picatura de exotism, ele sunt completate de ananas si cocos, intr-un mix mai neobisnuit, dar savuros. Toate aceste gusturi se desfasoara pe un fundal de ceaiuri verzi chinezesti: Golden Yunnan, Chun mee, Guangxi. Mosul va fi ademenit cu siguranta de mirosul apetisant!
Dincolo de a fi o bautura delicioasa, care ne energizeaza si ne face sa privim viata cu alti ochi, ceaiul mai poate fi utilizat si in alte scopuri, fiind un aliat pentru pielea sanatoasa, un remediu la indemana pentru afectiuni usoare, dar si un ajutor practic in casa.
Am gasit cateva moduri alternative de folosire a ceaiului si chiar de “reciclare” a frunzelor, la care poate ca nu v-ati fi gandit vreodata 🙂
1. Foloseste ceaiul pentru a dezinfecta taieturile mici inainte de tratare. Aplica pe un pansament cateva picaturi de ceai negru, cu proprietati antiseptice, si tamponeaza usor rana.
2. Frunzele de ceai absorb foarte bine mirosurile urate. Pune un saculet cu cateva frunze de ceai folosite si uscate in frigider, pentru mai multa prospetime.
3.Curata ferestrele si oglinzile cu o solutie de ceai verde concentrat si alcool, in parti egale, si vor fi din nou stralucitoare-luna.
4. Fa-ti o masca naturala pentru ten folosind ceai verde pudra, in combinatie cu putina miere si apa calduta. Intinde amestecul pe fata, lasa-l sa actioneze 10 minute si apoi clateste bine. Rezultatul: o piele catifelata si ferma.
5. Daca dupa o zi lunga la birou picioarele iti sunt obosite, inmoaie-le intr-un vas cu ceai verde cald si le vei simti mai usoare. In plus, astfel previi aparitia fungilor.
6. Pentru a da un gust mai puternic oualor fierte, pune putin ceai in apa in care le prepari.
7. Ceaiul este un substitut perfect pentru apa de gura, asa ca dupa-masa iti poti asigura fara probleme o respiratie proaspata.
8. Bucura-te de ceai din cap pana-n picioare si relaxeaza-te facand o baie cu ceai verde. Vezi “reteta” aici.
9. Pentru a indeparta mirosurile neplacute de pe maini, in special de peste, curata-le cu un pliculet infuzat de ceai de iasomie.
10. Toarna ceai verde in suportul pentru cuburi de gheata si pune-l la congelator. Cand simti nevoia sa-ti revigorezi pielea, plimba un cub de ceai inghetat pe ten si fata ta va fi mai curata si luminoasa.
11. Frunzele de ceai folosite se pot transforma intr-un ingrasamant foarte bun pentru plante.
12. Aduna cateva frunze de ceai uscate intr-un saculet si pastreaza-l pe noptiera, aproape de patul in care dormi. Te va ajuta sa ai un somn lin si sa te odihnesti mai bine.
13. In cazul in care ochii iti sunt iritati sau umflati, foloseste doua pliculete umede de ceai pe post de comprese.
Iasomia este un mic arbust cu flori albe avand un miros placut, dulceag, din care se obtin siropuri, uleiuri esentiale, dar si un ceai delicios. Ceaiul de iasomie se refera, in mod obisnuit, la frunze de Camellia sinensis aromate cu flori de iasomie. De cele mai multe ori, acesta se obtine cu ceai verde, insa ca baza poate fi utilizat si ceaiul alb, oolong si chiar negru.
Cea mai cunoscuta forma sub care se gaseste acest ceai este de perle, obtinute din frunze si boboci. Foarte placut este si ceaiul care infloreste, o adevarata opera de arta, ce consta intr-o sfera din frunze de ceai cu o floare de iasomie in mijloc.
La fel ca si ceaiul clasic, ceaiul de iasomie isi are originile in China. Se pare ca planta de iasomie a ajuns in China din Persia, prin India, in timpul dinastiei Han (206 i.Hr. – 220). Ceaiul de iasomie a devenit foarte popular in timpul dinastiei Qing (1644 – 1912), cand se exporta in cantitati mari si in vest. Cel mai apreciat este ceaiul de iasomie produs in provincia chineza Fujian.
Cum se obtine
Frunzele de ceai sunt recoltate incepand de primavara devreme pana la finalul verii, perioada in care infloresc florile de iasomie. Acestea se culeg dimineata, cand sunt inca inchise si se pastreaza la rece pana la caderea noptii. Noaptea, florile de iasomie se deschid si isi elibereaza parfumul, moment in care are loc aromatizarea ceaiului. Exista doua metode prin care acest proces are loc: frunzele de ceai si florile de iasomie sunt fie plasate in straturi alternative, fie amestecate si lasate peste noapte. Este nevoie de aproximativ patru ore pentru ca ceaiul sa absoarba aroma iasomiei. Ceaiul astfel obtinut trebuie uscat din nou pentru mentinerea parfumului.
Unele ceaiuri de iasomie se obtint prin aromatizarea frunzelor de ceai cu ulei esential de iasomie, cu aroma naturala sau artificiala de iasomie sau cu un mix de arome florale. Desi uleiul de iasomie este foarte scump, ceaiul realizat cu ajutorul acestuia este considerat de o calitate inferioara celui traditional.
Beneficiile ceaiului de iasomie
Pe langa gustul sau delicat, dulce, ceaiul de iasomie este foarte benefic pentru sanatate. Bogat in antioxidanti, acesta lupta impotriva efectelor negative ale radicalilor liberi si astfel previne cancerul. Iasomia ajuta la scaderea colesterolului, imbunatateste circulatia sangelui si regleaza tensiunea arteriala, contribuind la sanatatea inimii. Consumul regulat de ceai de iasomie ajuta la reglarea nivelului de zahar din sange si accelereaza metabolismul. Persoanele stresate vor gasi in acest ceai un remediu minunat pentru calmare si relaxare. De asemenea, ceaiul de iasomie intareste sistemul imunitar si protejeaza corpul de inflamatiile cronice.
Recomandarea noastra
Daca v-am facut pofta de un ceai parfumat de iasomie, va propunem “Jasmine Jade Pearls”, un ceai verde de o calitate superioara, cultivat in regiunea Fujian din sud-estul Chinei. Cunoscut si sub numele de „Jasmin Dragon Phoenix Pearls”, el are forma unor mici perle elegante, rulate manual din frunze de ceai aromatizate cu flori proaspete de iasomie. Pentru a prepara un ceai delicios, puneti aproximativ 5 perle la o cana de 250 ml, turnati apa la o temperatura de 70° C si lasati la infuzat nu mai mult de 2-3 minute.
Intreaga noastra varietate de ceaiuri cu iasomie o gasiti aici. Asteptam impresiile voastre! 🙂
Daca ai putea sa calatoresti oriunde in lume, ce destinatie ai alege? In ce tinut, asezare, oras sau munte ti-ar placea sa-ti plimbi pasii? Posibilitatile sunt nelimitate, asa ca fa-ti bagajele si lasa-ti sufletul sa decida locatia!
Astazi te provocam sa te lasi condus in vacanta perfecta prin intermediul unor ceaiuri aromate, asortate cu cele mai exotice destinatii.
In China, patria ceaiului, modernul si traditionalul merg la brat, iar contrastele sunt mai vii ca niciodata. Un spatiu cu peisaje de vis, temple, ursi panda, dar si zgarie-nori indrazneti, cu Marele Zid serpuind prin munti. Cand vrei sa simti gustul misterios al Chinei, incearca un ceai verde oolong, cu aroma usor dulceaga. Frunzele de ceai au fost lasate sa oxideze partial si apoi rasucite, ceea ce confera ceaiului un gust aparte. Se recomanda sa-l infuzezi de 3-5 ori, iar la fiecare infuzie ceaiul oolong, un adevarat cameleon, isi va schimba discret gustul.
Pentru amatorii de aventura, recomandam un safari in Africa, sub soarele puternic al desertului, unde simti pulsul naturii salbatice si admiri girafe, lei sau gazele in libertate. Incanta-ti sufletul de explorator cu ceaiul Soarele Africii, avand in compozitia sa rooibos verde, al carui gust dulceag este armonizat cu frunze parfumate de mur, de zmeura si de capsun, cu anason, macese si flori de galbenele.
Taramul condimentelor colorate, India imprumuta ceva din aroma ei magica si ceaiului. Iti recomandam un Masala Chai, o combinatie de ceai negru cu mirodenii si alte picanterii: ghimbir, cuisoare, nucsoara, scortisoara, fenicul, anason. Pentru a intra si mai bine in atmosfera indiana, adauga si un strop de lapte.
Daca iti doresti o vacanta relaxanta, in care sa te smulgi din tumultul oraselor aglomerate, retrage-te pentru cateva zile pe o insula din Thailanda, cu ape limpezi, cristaline si rasfata-te pe plaja cu razele de soare si muuulta liniste. Acompaniaza-ti clipele de meditatie cu Templul Zeilor, un mix de ceai alb si ceai verde cu fructe exotice.
Ziua buna de dimineata se cunoaste! Incepe-ti fiecare zi cu multa energie si o escapada in Anglia cu ceaiul negru English Breakfast Premium, perfect de savurat la micul dejun in compania unui lord sau a unei lady, in timp ce va faceti planuri de promenada. Indiferent ca alegeti o plimbare prin ploaie in Londra sau cateva zile de leneveala la un conac de la tara, acest ceai negru este un companion de nadejde pentru dimineti fresh.
In cazul in care esti fan al fotbalului, Brazilia este destinatia perfecta pentru tine, mai ales in perioada asta, cand Cupa Mondiala e in toi. Ca sa te bucuri la maxim de sportul rege, gusta un ceai Yerba Mate Brazilian, o bautura traditionala sud-americana, renumita pentru efectul stimulativ si energizant. Iar daca fotbalul nu te incanta, poti sa te reorientezi spre Carnavalul de la Rio sau plajele cu nisip fin, traind nopti albe pe ritmuri ametitoare de samba.
De mai bine 800 de ani, praful matcha este folosit în ceremonia japoneză a ceaiului. Multă vreme povestea ceaiului matcha a rămas un secret păstrat în adâncul templelor budiste. Datorită tradiției și beneficiilor sale, în ultimii ani ceaiul de matcha a devenit tot mai cunoscut, dând naștere unui nou trend în rândurile consumatorilor de ceai și cafea.
Povestea matcha
Călugării budiști considerau praful fin de ceai măcinat a fi licoarea meditației. Datorită efectelor sale, ceaiul mărește puterea de concentrare, prelungind astfel perioadele de reflectare. În ziua de azi, matcha a depășit granițele mănăstirilor, iar iubitorii de ceai din toată lumea au ajuns să se bucure de aceast băutură cu gust dulce-amărui rafinat. Matcha nu este numai unul dintre cele mai vechi sortimente de ceai japonez, ci se numără și printre cele mai rare și valoroase tipuri de ceai verde.
Pentru producție sunt alese atent cele mai bune frunze de Gyokuro sau Tencha. Planta se dezvoltă foarte încet și numai în anumite condiții climatice, motiv pentru care doar elita cultivatorilor de ceai stăpânește procesul complicat de creștere și prelucrare.
Cu câteva săptămâni înainte de recoltă, tufele de ceai vor fi ținute la umbră, ferite de soare; astfel se crește producția de aminoacizi, iar frunzele capătă o culoare mai întunecată și un gust delicat. După recoltă și uscare, frunzele se mărunțesc într-un pisător special până ce devine un praf fin. Pentru servire praful se va amesteca în apă cu un tel de bambus special, numit Chasen.
Așadar, un ceai matcha înseamnă mai mult decât o infuzie: frunzele de ceai se beau împreună, devenind o parte esențială a licorii. Pe această cale se consumă toate vitaminele și mineralele din plantă. Gustul ceaiului matcha e ușor dulceag, blând, dar în același timp intensiv și revigorant.
Datorită proprietăților sale stimulative ceaiul matcha s-a strecurat în tot mai multe facultăți, birouri și locuri unde se cere concentrare și atenție maximă. Matcha conține mai puțină cofeină decât cafeaua, dar este foarte bogat în L-theanină, o componentă ce produce efecte similare cu cele ale cofeinei, dar care acționează o perioadă mai lungă de timp.
Atât infuzia, cât și praful de matcha sunt dominate de o intensă nuanță de verde, care se păstrează și în prăjiturile și preparatele cu matcha. Există o multitudine de gustări cu matcha, foarte răspândite fiind rețetele de înghețată cu matcha, cheesecake cu matcha, fursecuri cu matcha și multe alte dulciuri. De asemenea, merge foarte bine în smoothies, în băuturi de tip latte sau chiar în cocktail-uri.
Ceai matcha – preparare
În ceremonia japoneză a ceaiului se ține cont de următoarea regulă: cu cât mai fermă este spuma, cu atât mai reușit este ceaiul. Această variantă poartă numele de Koicha, adică matcha “densă” și se prepară din pudră de ceai de calitate superioară, fiind rezervată evenimentelor deosebite.
Se pun între 1-2 grame de matcha în bol. Măsura se ia cu o lingură de bambus numită Chashaku (două linguri sunt echivalentul a aprox. 1 gram). În final se toarnă 70-80 ml de apă fierbinte (la 80°C) peste praf și se amestecă cu telul de bambus (Chasen) până ce suprafața băuturii capătă un aspect spumos.
Există și o versiune de matcha “subțire” (Usucha) – varianta standard, potrivită pentru consumul zilnic. Dacă ești începător în lumea matcha, îți recomandăm să începi cu aceasta.
Desigur, fiecare își poate prepara ceaiul matcha la consistența dorită, în funcție de preferințe. Nu există o regulă strictă cu privire la câtă apă să folosești. Dacă preferi un gust mai discret de matcha, adaugă mai multă apă caldă, pentru a dilua băutura.
Cum alegi un ceai matcha de calitate
Deși este considerat un sortiment de top, nu toate ceaiurile matcha sunt de aceeași calitate. Superior din punct de vedere calitativ este cel produs în Japonia – țara de unde a pornit această tradiție. Verifică dacă pe etichetă se menționează și regiunea de proveniență, un indiciu în plus că matcha pe care o ai este de calitate superioară.
Culoarea este cel mai bun indicator al calității ceaiului matcha, însă din păcate aceasta poate fi verificată de-abia acasă, după ce ai desfăcut ambalajul. Pudra matcha trebuie să aibă o nuanță de verde aprins, foarte intens, iar gustul băuturii este blând, dulce-vegetal.
Ambalarea trebuie să prevină expunerea la aer, lumină și temperaturi extreme, așa că la cumpărare ai grijă să fie într-un recipient închis ermetic.
Vezi în acest articol mai multe recomandări despre cum să îți dai seama dacă ceaiul matcha este de calitate sau nu.
Ceai verde matcha – cum se păstrează
Pentru buna păstrare a aromei și prospețimii, ceaiul matcha de la d’Oro Tea vine livrat într-o doză metalică sigilată. Nedesfăcut, ceaiul poate fi păstrat încă 1-2 ani de la data cumpărării (verificați data exactă de expirare pe ambalaj). După deschidere, ceaiul matcha se va depozita în frigider și se va consuma în cursul a 2-3 săptămâni.
În continuare vă lăsăm un video despre ceaiul de matcha, proprietățile sale și modul de preparare.
V-am trezit curiozitatea? În magazinul nostru veți găsi praf matcha de calitate, ambalat în cutii a câte 30g sau 40g, precum și toate accesoriile necesare preparării. Cu ele veți putea organiza propria ceremonie a ceaiului alături de prieteni! 🙂
Ceaiul de la ora 5 a fost baut pe o straduta medievala din Sighisoara, la ora 5.40. S-ar fi cuvenit un ceai de la ora 5 baut in Anglia, la fix ora 5. Dar cine are timp de asa ceva? 🙂