Ceainicele simpatice din colecția de vară 2021

Vara nu mai are răbdare și, cu toate că se ascunde în unele zile după nori pufoși de ploaie, se vede că se instalează confortabil pe la noi. Ce moment mai bun să vă prezentăm o colecție de ceainice vesele, perfecte de servit ceaiul preferat?

Fresh Lemon

Începem cu cel mai jucăuș ceainic, cu o capacitate de 1400ml și realizat din porțelan. Fresh Lemon imită silueta și culoarea unei lămâi, astfel că va face cu siguranță senzație în fața prietenilor. Poți pregăti ceai pentru 6-8 cești, iar dacă vrei să asortezi aspectul la aroma conținutului, îți recomandăm ceaiul Lămâie Verbină.

Continuă lectura „Ceainicele simpatice din colecția de vară 2021”

3 recipiente pentru prepararea ceaiului Pu-erh

Ceaiul Pu-erh are o aromă specială, datorită fermentării și învechirii îndelungate, care îi conferă tonuri de pământ, vegetale, florale, fructate sau dulci. Pentru a te bucura de gustul său aparte, este nevoie de o infuzare corespunzătoare. În articolul de astăzi îți povestim, pas cu pas, cum poți prepara ceaiul Pu-erh ca să-i pui în valoare aromele și ce vase poți folosi, indiferent că alegi tort de ceai sau frunze simple.

Pe lângă recipientele în care vei infuza ceaiul Pu-erh, îți recomandăm să pregătești o cană și câte un bol de ceai/ o ceașcă obișnuită per persoană, pentru servire.

De ce este nevoie de această cană “intermediar”? O ceașcă/ un bol pentru ceai are o capacitate mai mică decât a recipientului de infuzare; astfel, dacă torni direct în ceașcă/ bol, restul de ceai va rămâne prea mult timp în ceainic. În plus, dacă servești ceaiul cu mai multe persoane, prin acest procedeu te asiguri că gustul va fi același pentru toți cei care îl vor bea. La infuzarea Pu-erh fiecare secundă contează!

Continuă lectura „3 recipiente pentru prepararea ceaiului Pu-erh”

În ce poți infuza ceaiul la ceremonia Gongfu

Am scris deja despre ceremonia chinezească a ceaiuluiGongfu, iar astăzi ne-am gândit să povestim mai multe despre recipientele în care poți infuza frunzele de ceai în cadrul acestui ritual.

recipiente ceremonia ceaiului

Ceainic

În mod tradițional, ceaiul Gongfu se infuzează în ceainic, aceasta fiind metoda preferată de cei din Chaozhou, regiunea de origine a ceremoniei. Contează foarte mult materialul din care este fabricat ceainicul – ideal, lut Yixing. Ceainicele Yixing au avantajul că rețin bine căldura și amplifică gustul ceaiului. De obicei, sunt mai mici decât ceainicele obișnuite, având capacitatea a 4-6 boluri micuțe. Descoperă mai multe informații despre aceste recipiente deosebite în articolul Ceainicele de lut Yixing – ghid de utilizare.

Continuă lectura „În ce poți infuza ceaiul la ceremonia Gongfu”

Ceainicele de lut Yixing – ghid de utilizare

Când vine vorba de ceainice de lut, vârful de gamă este reprezentat de Yixing, un model chinezesc foarte apreciat și premiat datorită calităților sale. Se spune că dacă folosești un ceainic Yixing pentru mulți ani, la un moment dat vei putea face un ceai doar tunând apă fierbinte în vasul gol.

Te invităm să descoperi mai multe despre aceste ceainice deosebite în cele ce urmează!

yixing ceainic

Ce au special ceainicele Yixing?

Deopotrivă estetice și funcționale, ceainicele Yixing (yeeshing) sunt de o calitate superioară, fiind realizate din lut zisha, bogat în  fier și cuarț, care se găsește numai în zona Yixing din provincia chineză Jiangsu. Lutul Yixing nu conține plumb, arsenic, cadmiu sau alte substanțe toxice. Datorită porozității, acest tip de lut absoarbe aromele delicate ale ceaiului, iar vasul devine tot mai parfumat cu fiecare utilizare. În plus, lutul zisha păstrează foarte bine căldura și intensifică gustul ceaiului.  Continuă lectura „Ceainicele de lut Yixing – ghid de utilizare”