Ceai alb Dulceața Cerului Guangxi

Un ceai alb excelent, obținut prin prelucrarea manuală a frunzelor de ceai. Gustul: rafinat, blând, ușor dulceag.

Sortiment de top, obținut prin prelucrare manuală, “Dulceața Cerului” conține doar frunzulițe și muguri fragezi de ceai, ușor alungiți. Acesta provine din regiunea Guangxi din sudul Chinei, unde climatul umed, subtropical, zonele muntoase și precipitațiile sezoniere conferă o savoare specială ceaiului. Îl vei îndrăgi datorită gustului suav, rafinat, fără arome artificiale.

După 3-5 minute de infuzare, vei obține o infuzie de un galben pal, cu gust dulceag și o aromă bine definită. Este un ceai tare, care te face să stai în prezent, să fii conștient de fiecare înghițitură. Ce pretext mai bun să te bucuri de aici și acum și de cerul infinit, dacă nu o cană de ceai?

Ingrediente frunze de ceai alb provenind din China, prelucrate manual
Timp de infuzare 3 minute
Temperatură 80 °C
Concentrație ~1 linguriță / 250ml
Regiunea de proveniență Regiunea Guangxi, China
Recenzii (3)
Ai cumpărat acest produs? Scrie o recenzie!
Eu folosesc metoda de infuzie numita gong fu cha deci am facut infuzia intr-un gaiwan de 100 ml si am folosit in jur de 4g de planta cu apa de 80-85 °C si infuzii de 20-40 secunde, tin sa spun ca am reusit sa scot pana la 15 infuzii cu gust la o singura sesiune de baut ceai din cele 4 g de planta, la inceput se simte un gust putin amar-vegetal impreuna cu noante florale si fructale dupa cam 3 infuzii incepe sa dispara gustul amar si ramane numai dulce, fructal si vegetal, sunt foarte multumit de achizitia acestui ceai.

Cernatescu Ivan - 08.03.2023
Un ceai deosebit: Gasesc ca are o aroma inconfundabila, e energizant. Il beau in special in prima parte a zilei, de preferinta dimineata, in loc de cafea. Infuzez intr-un bol in care frunzele se pot desface in voie, dupa care il strecor. Prefer sa il beau cat mai proaspat - daca sta putin mai mult (strecurat de frunze) tinde sa devina mai repede amarui, decat alte ceaiuri albe/verzi. Insa asta ii da un farmec in plus!

Andrei Szanto - 10.05.2021
Dupa ce am incercat mai multe ceaiuri albe aromatizate, am vrut sa incerc si ceva mai simplu, astfel m-am ales cu un pliculet de "Dulceata Cerului". Frunzele uscate sunt foarte fine si au un miros lemnos, natural si infuzia are si ea aceeasi aroma improspatoare. Ceaiul este delicios, obisnuiesc sa-mi prepar o cana ori de cate ori ma uit la un film sau un serial bun.

Anca Vasiliu - 13.09.2013