Ceai mongolez, anyone?

Zilele astea citesc “Întoarcerea acasă” de Slavomir Rawicz. Am cumpărat cartea din pricina filmului. J  Adică am auzit de film, de faptul că joacă în el doi actori români,  că se bazează pe  povestea adevarată a unui ofițer polonez ce este luat prizonier de către ruși în Al Doilea Război Mondial, dus într-un lagar în Siberia, de unde evadează împreună cu câțiva camarazi și traversează Siberia, Deșertul Gobi și Himalaya ca să ajungă în India, teritoriu englez al libertății. Năucitor, nu? Trebuia să o citesc! : )

Pe măsură ce intri în carte și îi urmărești povestea, te întrebi de unde atâta vitalitate, atâta forță interioară ca să facă față celor mai ostile locuri de pe pământ. Nici dacă le-ar fi căutat  nu ar fi descoperit 3 iaduri aliniate: deșertul de gheață, deșertul de nisip și cel mai înalt lanț muntos din lume.

Au supraviețuit datorită faptului că erau un (mic) grup. Au fost multe momente, ore, zile când fiecare ar fi renunțat dar faptul că unul dintre ei încă se târa, le dădea curaj. Aproape la fel de  vitali au fost și oamenii întâlniți pe drum, oameni care i-au omenit. Fără să le înteleagă limba și fără să le pună la îndoială bunele intenții, le-au oferit mâncare și adăpost.

Într-unul din momentele astea, de reîntregire a forțelor,  un mongol le prepară ceai.

Omul care se ocupă de ceaun a scos un calup de frunze de ceai presate, de culoare neagră; a rupt o bucată, pe care a aruncat-o în apă. Preț de câteva minute, a amestecat fiertura cu o lingură de lemn cu coada lungă, iar aroma ceaiului ne-a luat cu asalt nările într-un mod plăcut. Apoi a scos un vas de lemn, i-a ridicat capacul și am văzut o substanță care semana cu mierea, dar care s-a dovedit a fi unt. Câteva linguri din acea substanță au fost adăugate în ceai, care a rămas pe foc, continuând să fiarbă, încă un timp.

(…) Ritualul servirii ceaiului era mai degrabă amuzant, de vreme ce presupunea ghicirea vârstei noastre pentru ca persoana cea mai bătrână să fie prima servită.

(…) Ceaiul era bun și cald, dar avea un gust groaznic. (…)Savoarea frunzelor aromate era acoperită de gustul rânced al untului care plutea la suprafață. L-am băut însă și ne-am abținut cu greu să nu izbucnim în râs atunci când Kristina a început să plescăie, cuviincioasă, din buze.”

sursa foto: horseback-mongolia.com

Am auzit de ceaiul mongolez, care se prepară cu unt și sare și care …nu prea este ceai. Și nu prea este bun la gust.

Ceaiul – asa cum este preparat și băut de mongolezi –  se numește “suutei tsai” și înseamnă “ceai cu lapte”.

Poate că ar trebui să încep prin a spune că distincția dintre “supă” și “ceai” în cultura mongoleză nu prea există. Suutei tsai este o băutură pe bază de ceai dar și o mâncare pe bază de ceai.

Ingredientele sunt apă, lapte, ceai, sare. Rețeta standard ar consta dintr-un litru de apă, un litru de lapte, o linguriță de ceai verde și o linguriță de sare. Ceaiul folosit este de calitate inferioară – nu se compară, de exemplu, cu Darjeelingul din India – și este păstrat sub forma unei bucăți compacte de frunze uscate din care se rupe sau se taie o bucațică.

Daar… câte bordeie atâtea obiceie. Sau să spun “câte  iurte atâtea obiceie”? Ceaiul folosit poate fi negru; cantitatea de ceai poate varia, sare poate să fie sau să nu fie; în loc de lapte poți să pui unt etc etc.

Deci, dacă vrei să-ți prepari ceai mongolez, nu ai cum să gresesti! : D  Orice ți-ar iesi, în mod sigur există undeva un mongol care își prepară de ani buni ceaiul în același fel . 😀

Dacă v-am făcut pofta și v-ați pus pe treabă, dați-ne de veste. 🙂

sursa foto: hukuma.kr

2013 in termeni de ceai

A sosit acel moment al anului in care lumea se pune pe facut liste cu ce vrea de la 2013. Sau ce vrea de la ea in 2013.

Cumva, am ajuns sa am o lista cu rezolutii legate de ceai pentru 2013.

Suna cam asa:

  • Vreau sa beau ceai verde fara indulcitor. Va fi greu, dar ceva imi spune ca o sa merite. La ceaiul negru nu se pune problema asta, face parte din alta liga. Poate in 2014.
  • In fiecare luna vreau sa incerc un ceai nou. Pare putin, nu? Dar la cate ceaiuri am acasa, tentatia sa beau din ele si sa nu le fac cunostiinta papilelor mele cu ceva nou va fi mare. In plus, daca in decembrie voi ajunge la concluzia ca mi-am depasit cu 400% planul (ca pe vremea comunistilor), cu atat mai bine.
  •  In fiecare luna vreau sa merg intr-o ceainarie noua. Sunt curioasa daca gasesc 12 ceainarii noi in Bucuresti. 😀 Am fost de curand in Joie de Vivre, in Cotroceni, dar …asta a fost in decembrie, deci nu se pune.
  • Sa invat mai multe despre modul de preparare al ceaiului – sunt o mare ignoranta aici.
  • Sa ajung pe o plantatie de ceai in Turcia. Pe principiul “dream big”, vreau sa vad unde creste ceaiul turcesc si cum se prepara. Stiu unde – in nordul tarii, in apropiere de zona de coasta – dar vreau sa merg sa vad. 😀


sursa foto : pinterest.com

Cam atat.

Voi aveti rezolutii mai ciudatele?