Testimonial d’Oro Tea

Este weekend si cu totii presupun ca am avut o saptamana, daca nu exagerat de obositoare, haotica si all over the place, macar cel putin interesanta.

Astfel, azi, in pauza dintre doua activitati, m-am intalnit la masa de pranz cu un mare bautor de ceai, care isi dorea doar sa ia o pauza de la toate, bucurandu-se de o cana de ceai.

Pentru ca in cafenelele normale de prin centru ceaiurile bune sunt un lux, a avut parte si el de o experienta. Dar hai sa il lasam pe el sa va povesteasca detaliile:

„Intr-una din toridele zile ale acestei perioade, m-am asezat frumos la o terasa cu gandul de a bea un ceai sa-mi recapat din fortele ce s-au evaporat umbland prin cusca asta de ciment, numita Bucuresti.

Insa, cosmarul meu era inca departe de a se sfarsi, cand mi s-a spus ca au ceai cald. De fructe. Doar ceai de fructe, si-mi pot oferi daca vreau, si o felie de lamaie alaturi de zahar.

Ziua senina, pare-se ca se innoura, la auzirea acestei vesti. Ceai de fructe.

Dar iata, ca norocul iesi pe strada mea, si dezamagirea din ochii mei, a fost zarita de domnisoara cu care imparteam masa. Timid, s-a uitat spre mine, si mi-a spus: „am la mine un ceai verde , daca vrei”.

Ceva in sufletul meu mic, urla de fericire la auzul acestei vesti, si incercand sa par calm, am zis un da, indiferent (sau asa am sperat sa para).

Dupa cateva minute de cotrobait prin geanta, mi-a inmanat ceaiul. Ceai Verde China Gunpowder „Portile Raiului” scria pe el. Suna promitator, am gandit eu, insa nimic nu m-a pregatit pentru asa o explozie de aroma si prospetime. Ceaiul, cu adevarat minunat, mi-a oferit energia de a-mi continua drumul prin cimentul batut de soarele bucurestean. Inca ma mai gandesc cu placere la acel gust bogat de ceai verde, o sarbatoare a aromelor. Bineinteles ca a trebuit sa cer mai multe detalii, pentru ca asa o sansa nu se poate pierde.”

Acestea fiind povestite, v-am facut cunostinta cu un nou bautor de ceaiuri d’Oro Tea 🙂

Dupa modelul „asteptam scrisorile voastre pe adresa redactiei” primim cu mare drag si interes restul comentariilor, povestilor amuzante sau mai putin amuzante din partea tuturor bautorilor si cititorilor nostri.

Weekend frumos sa aveti!

Antidotul unei dimineti nereusite

Știi nopțile alea în care lucrezi până târziu și apoi trebuie să te scoli devreme pentru a lucra un pic mai mult?

Știi diminețile alea în care îți vin în minte doar statusuri pasiv-agresive?  Când nimic nu-ți convine și nici măcar de somn nu ai chef?

Asta e una dintre acele dimineți. Ar trebui să fie o zi frumoasă, căci azi e și o minisărbătoare personală, dar nu e. Afara e martie, e frig, e zăpadă.  De ce avem zăpadă în martie?!

Persoanele optimiste și binedispuse din DNA  ar spune “Hai, gândește-te la ceva frumos, ceva care-ți place și totul o să fie bine. Ai puterea să-ți schimbi ziua prin atitudine!” Mda. Aș avea puterea asta dacă aș avea cafea. Sau ceaiul Ispira Raiului. Am avut un pachețel, l-am terminat acum săptămâni și nu am mai apucat să îmi iau altul. De lene! Și uite că asta e o zi în care aș avea mare mare nevoie de el. Mirosul ăla demențial de nugă și ceai negru….Luate separat ingredientele astea nu spun mare lucru și nici nu miros “wow”. Dar împreună….mmm! E genul ăla de ceai care te marchează, genul de gust de care îți aduci aminte peste ani și ani. “Mirosurile copilariei”,  cum spune o vorbă care place atât de mult la atât de mulți încât nu mai vrei să o auzi.

Dar dimineața asta este o dimineată proastă. Pentru că în loc de Ispita raiului am un ceai negru vrac. Și nici măcar ingredientele pentru un ceai masala nu le am.

Later edit: Mi-am ars omleta….

Surpriză în ediţie limitată

Nici nu a început anul bine că am și încercat un ceai nou – a se vedea rezoluțiile mele pe 2013.

S-a întâmplat că m-am întâlnit cu o prietenă bună, care stă de câțiva ani buni la New York, și s-a întâmplat că întâlnirea a avut loc la scurt timp de Sfântul Ion așa că…am primit un cadou. Unul ediție limitată. 🙂

When it's gone it's gone

Se numește “Russian Rose Caravan”,  este de la the Republic of Tea și conține ceai negru chinezesc, ceai negru indian, ceai chinezesc Lapsang Souchong, petale de trandafiri și aromă de trandafir. O nebunie, nu? 🙂  Două tipuri de ceai negru în același pliculet te face să te gândești că e bine să bei așa ceva first thing in the morning ca să te pună pe roate și să funcționezi mai ceva ca TVG-ul. 😛 Probabil că nu e recomandat cardiacilor.

Este mișto la ceaiul asta, în primul și în primul rând? Ambalajul. 🙂

Civilizația occidentală a ajuns la performanța de a scoate bani din orice. Așa că nu mă miră ca unul a făcut legatură între noua ecranizare a Annei Karenina (cu Keira Knightly și Jude Law) și ceaiul ce poartă numele “Russian Rose Caravan” și și-a spus “Băi, am o idee de impulsionare a vânzărilor! O să spargem piața cu asta!”. Nu știu dacă au spart-o, dar mi se pare amuzantă și bine făcută eticheta care spune “Limited edition. When it’s gone it’s gone.” Dap, așa este!

La fel de bine făcută este și descrierea ceaiului, care te face să visezi cu ochii deschiși:

“Bold, passionate and beautiful, Anna Karenina was also a woman of remarkably delicate feminity. Inspired by this romantic character, this tea pairs the rich woodsmoke signature of fine black teas from the Russian caravans with an elegant finish of aromatic rose petals.

Un ceai care vinde filmul, un film care vinde ceaiul. Win-win!  : )

Bun, ambalaj, marketing, ceai negru… O să mă întrebați dacă până la urmă am rămas cu cutia în mână sau m-am mișcat și am pus ceva apă la fiert. Am pus! Mi-am făcut ceai! E un ceai negru bun, se simte  acel “woodsmoke signature” de care vorbește eticheta dar trebuie să fii foarte atent la aroma subtilă de trandafiri. Adica e foarte subtilă. Sau poate am greșit eu ceva în prepararea lui, deși…cât de greu este să torni apă fiartă peste un pliculeț și să-l lași acolo pentru 3-5 minute?!

Poate că trebuie să mai învăț câte ceva despre trandafiri și aroma lor…

PS: Vreți să vedeți ce cană am primit împreună cu ceaiul? 😀 I love it!

PSS:    Nu am citit cartea dar trailerul ăsta mi-a făcut poftă de ea. O să văd mai întâi filmul și după o să vină cartea – în cazul meu, asta e ordinea naturală a lucrurilor. 😀

Celebrul masala ceai indian: Bombay Cutting Chai

Limbile lumii sunt atât de diferite, unele provin din aceeași regiune și dau dovadă de anumite asemănări, în timp ce altele ne par a fi venite de pe planete depărtate. În ciuda tuturor diferențelor de scriere și de perceție, un cuvânt pare să fi supraviețuit peste tot și să unească toate civilizațiile:

ceai (română), tea (engleză), tee (germană), (italiană), chá (portugheză), chai (hindi), chai (arabă), cha (chineză), chai (swahili), çay (turcă) și exemplele pot continua.

Astăzi vreau să vă invit la o scurtă plimbare prin India, mai exact prin Bombay, unde ceaiul de dimineață are un rol foarte important în viața locuitorilor, un rol atât de important încât a dat naștere expresiei cutting chai. Dimineața devreme, tarabele de ceaiuri ademesc trecătorii cu un miros puternic de ceai condimentat și cu un „Idhar milega idhar! Bilkul cutting chai!” (Luați-l de aici! Cutting Chai!). Expresia se referă la o jumătate de cană de ceai negru foarte, foarte fierbinte, servită de fiecare dată înainte de muncă.

„Taierea” ceaiului se referă însă la un lucru și mai interesant: în India se consideră că un ceai nu se savurează cu adevărat decât în compania unor prieteni, astfel expresia „cutting” stă pentru împărțirea băuturii și a timpului cu alți oameni. Obiceul acesta s-a format inițial în Bombay, între timp însă a cuprins întreaga India, iar „cutting chai” a devenit un veritabil simbol al începutului de zi.

Mai multe despre ceaiul din Bombay puteți citi aici. Voi prin ce colțuri ale lumii ați umblat și ce ceaiuri ați descoperit?

Savurând aromele ceaiului verde

În coditianul India Times am descoperit astăzi un articol despre diferitele modalităţi de a te bucura de ceaiul verde. Acest lucru ni s-a părut curios, ştiind că Indienii consumă în cantităţi foarte mari ceaiul negru, în timp ce restul tipurilor de ceai nu sunt foarte populare acolo. În orice caz, articolul conţine un interviu foarte interesant cu un celebru somelier de ceai, Neetu Sarin. Fiind întrebat despre procesul de infuzare al ceaiului verde, acesta răspunde:

„Să prepari un ceai verde este o artă.”

Vă invităm să citiţi întreg interviul aici. Voi la ce sunteţi atenţi atunci când pregătiţi ceaiul verde?

Cum a fost la Festivalul Culturii Thailandeze

Ce faci cand auzi de un festival misto, vrei sa mergi dar din cauza [ insert excuse here] nu mai ajungi? Te bucuri nespus cand este anuntata o noua editie, iti notezi in agenda si iesi din casa chiar daca afara ploua/sta sa ploua/ a plouat si te gandesti ca poate ar fi mai bine sa stai pe canapea cu un ceai aromat intr-o mana si cu o carte intr-alta.

Asadar, duminica 24 iunie, am iesit si ne-am dus la Festivalul Culturii Thailandeze care avea loc in Muzeul Satului. La poarta am fost anuntati ca dansul s-a terminat, dar ca exista un stand cu mancare si ca urmeaza sa avem parte de mancare thailandeza. Mmmm! Sa vedem, sa gustam.

Din toate minunatiile de acolo am ales patru feluri de mancare (au castigat cele care ne-au facut mai mult cu ochiul).

Si daca luai de mancare, iti dadeau din partea casei o bautura care in dozator parea roz – „Thai herb drink”.

Cum a fost mancarea? Delicioasa. Si suprinzatoare. Ma asteptam ca unele preparate sa fie dulci si erau sarate. Si invers. De fapt, mai toate erau dulci, ceea ce a fost suprinzator. La fel de surprinzator a fost sa aflu ca ei nu au aperitive, felul intai, felul doi si mananca din toate odata. Si supa de tapioca cu bucati de nuca de cocos nu e supa pentru felul intai, cum credeam, ci e desert.

Aspectul m-a dus cu gandul la mormoloci (!) dar gustul era foarte dulce si cumva haios. Felul meu preferat din tot ce am gustat acolo.

Si ceaiul? Adica „thai herb tea”?

Vecinii nostri de masa au spus ca este „apa chioara”. Te uitai in paharel si vedeai un lichid incolor. Gustai si iti dadeai seama ca e un fel de apa aromata, o bautura potrivita pentru dulce-sarat-dulce-dulce ce ai mancat. Si te racorea!

Nu stiu de ce am ramas cu impresia ca am baut ceai thailandez. (Din ignoranta!) Ceaiul thailandez are la baza ceai negru caruia i se adauga apa din flori de portocala, multe mirodenii si se indulceste cu zahar si lapte condensat. Bautura din fata mea era o infuzie. Doar o infuzie.

Ghidusii din calatorii – episodul Gabrovo, Bulgaria

La inceput de iunie, in drum spre buricul Bulgariei, Kazanlak, unde se tinea Festivalul Trandafirilor, ne-am oprit pe drum in Gabrovo, pentru „a face plinul”.

In parcul central, langa un teren de joaca am gasit un loc care era pe jumatate restaurant, pe jumatate ceainarie, pe jumatate cofetarie. Decor dragut, terasa si mai draguta, mancare buna, prajituri apetisante – ce altceva ti-ai mai putea dori?  A, un ceai! : )

Meniul era si in engleza si asa am putut sa comandam un ceai cu denumire fistichie – nimic chinezesc, doar denumire fistichie. Pfaa, primul meu ceai bulgaresc! Sau primul baut pe teritoriu bulgaresc.

Nu mai tin minte numele ceaiului, nici gustul (rusine sa-mi fie) dar nu o sa uit ce am gasit in ceainic. Asta:

–          Ia uite! Ce dispozitiv ciudat!

Am luat-o, am intors pe toate partile, am testat-o. Deci are o strecuratoare si un suport ….ce face suportul? De ce are chestia aia?

A trebuit sa ma intorc din Bulgaria, sa ajung la descarcatul pozelor, ca sa imi pice fisa: e o strecuratoare care, o data folosita,  poate fi pusa pe masa fara a o pata . E mai igienic, din atatea puncte de vedere. Nu trebuie nici macar inghesuita pe farfurioara de la cescuta, se pune lunga.

Pe noi ne-a indus in eroare faptul ca aveam un ceai preparat cu ceai la plic si ni s-a adus si strecuratoare…Ce concept! : )

PS: Cafeneaua – hai sa o numim asa – se numeste „Lipite” si e foarte ok si la capitolul preturi. Daca nu stii chirilica, uita-te dupa  o banda galbena pe un geam pe care scrie ”Aunume”

Relaţia mea cu ceaiul.

La inceput a fost un ibric mare, maro, in care bunica arunca o mana de flori de tei uscate cand apa era in clocot.

Florile erau cumparate din piata, uneori de la baieti care timp de cateva zile deveneau culegatori profesionisti de flori de tei si apoi, timp de alte cateva zile, se plangeau de ochii umflati si rosii. Florile erau puse la uscat pe sifonier, in dormitorul mare, si timp de doua saptamani, camera aia mirosea divin! Uscate, indesate in saci de panza si sacii in debaraua cu oale. Aproape zilnic saculetul de deschidea ca bunica sa faca ceai la cele mici.

La inceput, ceaiul erau de un singur fel: de tei. Si era tare bun. Apoi am crescut, m-am imbolnavit, si am facut cu cunostinta cu ceaiul de ceapa. Si cu ala de pelin. Si cu cel de menta. Si daca nu a fost menta, a fost smochin – dar fara zahar, ca zaharul in acest caz face rau. Si mierea la fel. Hai, hai, bea tot, pana diseara trebuie sa termini sticla asta de un litru.

Au trecut si vremurile grele, am mai crescut, am iesit in oras si asa am cunoscut ceaiul de zmeura, cel de piersica, cel de portocale, cel cu scotisoara. Am fost pusa sa aleg intre verde si negru – si alegeam in nestiinta de cauza.

Si apoi am intrat intr-o ceainarie. Stiti vorba aia, ca prima data nu se uita? Ei, am uitat. Nu stiu cand am intrat in prima ceainarie, nu stiu nici care a fost. Randez-vous de la Universitate? Green Tea? Tot ce se poate. Amnezia continua, caci nu pot da detalii nici in legatura cu a doua ceainarie. Imi amintesc insa ca le cautam cu avididate. Orice ceainarie noua erau cautata si testata. Proiectele se discutau mult mai bine in ceainarii; intalnirile business tot acolo se stabileau; cat despre cele cu prietenii apropiati…ce poti sa iti doresti mai mult cand ai langa tine o persoana draga si posibilitate de a avea orice ceai din lista asta lunga cu ingrediente magice?

Am un prieten care iubeste la nebunie sa citeasca meniurile de ceai – si sunt ceainarii care au adevarate tomuri. Pe mine ma sperie un pic listele prea lungi. Sunt entuziasmata la inceput, curioasa, dar alegerea e greu de facut. Pana la urma o iau din aproape in aproape: aleg tipul de ceai, apoi aleg cantitatea de ingrediente. Dupa verde si negru, a aparut ceaiul rosu. Apoi cel alb.

Au urmat cadouri de tipul ceainic colorat, cana cu strecuratoare de portelan inclusa (ce ghidusie mi s-a parut la vremea aia), diverse pliculete cu diverse ceaiuri si chiar cutii cu renumitul ceai englezesc. S-au schimbat multe de la ceaiul de tei al bunicii dar continui sa explorez lumea ceaiului. Acum e randul tau.

Care e povestea relatiei tale cu ceaiul?

(sursa foto)