Ceaiul în Anglia: de la exclusivism la băutură-cult

Ceaiul și-a făcut loc în lumea britanică la jumătatea secolului al XVII-lea, inițial ca un capriciu scump; doar familia regală și aristocrația și-l permiteau.

Servitorii nu aveau voie să umble cu frunzele de ceai, acestea fiind ținute de stăpâna casei într-un dulap special, alături de cești și celelalte vase. Când se dorea servirea ceaiului, servitorii pregăteau masa, recipientele pentru ceai și aduceau ceainicul cu apă fierbinte. Doamna casei era cea care prepara ceaiul, punând frunzele la infuzat în apă și apoi turnând băutura în cești.

ceaiul in anglia

La poziționarea ceaiului ca băutură exclusivistă au contribuit taxele ridicate, care făceau ca prețul de vânzare să fie foarte mare: la jumătatea secolului al XVIII-lea, taxa pe ceai ajunsese la 119%. Contrabanda nu a întârziat să apară. De-abia în 1784 taxa pe ceai a scăzut la 12,5%, iar ceaiul a câștigat rapid teren în inimile și ceștile englezilor.

Cafenelele londoneze sunt cele care au facilitat popularizarea ceaiului în Anglia. Cafeneaua deținută de Thomas Garway în Exchange Alley a fost unul dintre primele localuri care au servit ceai publicului, atât vrac, cât și gata preparat, în anul 1657. Trei ani mai târziu, primele reclame la ceai lăudau proprietățile sale de revigorare a organismului și de prevenire a îmbătrânirii.  Continuă lectura „Ceaiul în Anglia: de la exclusivism la băutură-cult”

Stiai ca….?

… Ceaiul verde hidrateaza mai bine decat apa?

… Sunt multe tipuri de ceai, insa toate sunt derivate dintr-o singura planta: Camellia Sinensis? Varietatile de ceai (verde, negru, alb, oolong) depind, insa, de felul in care frunzele sunt procesate.

… La ora 11 dimineata, in Anglia, pentru a sta treaz, se obisnuieste sa se ia o pauza pentru a servi o cana de ceai impreuna cu un tip de prajituri numite Elevens?

… Daca amesteci gin cu ceai rece si cu putin lime obtii un cocktail de vara foarte bun? In perioada anilor 1700 ceaiul a inlocuit ginul in Marea Britanie, devenind bautura favorita a regatului.

… In India, dupa turism, cultivarea ceaiului este a doua cea mai mare industrie? Iar ceaiul Indian este tipul de ceai baut cel mai des in intreaga lume, in ciuda faptului ca originar a provenit din China.

… Frunzele de ceai pot fi folosite ca remediu pentru a tine tantarii la distanta? Folosind frunzele ude de ceai, se aplica pe zonele pe care doresti sa le protejezi de insecte.

… Ceaiul este bun si pentru altceva in afara de baut? Printre alte cinci intrebuintari se numara: eliminarea mirosurilor neplacute (ca in reclame!) daca este adaugat pentru o imbaiere a picioarelor, ajuta la vindecarea taieturilor lamei de ras, poate fi folosit pentru marinarea carnii, este un bun (si natural, evident) fertilizator pentru trandafiri si este foarte bun pentru curatarea podelelor.

… In perioada Victoriana s-a inventat o cana care prevenea udarea mustatei?

… Stimulentul gasit in frunzele de ceai se numeste teanina? Este un antioxidant al carui echivalent in cafea este cafeina. Ceaiul, in schimb contine pe jumatate cantitatea de stimulent gasit in cafea.

… Licitatia Londoneza de Ceai a fost o institutie care a durat 300 de ani? Ceaiul era vandut folosind metoda lumanarii: licitatia pentru loturile de ceai se derula cat timp ardea un inch dintr-o lumanare.

… Ceaiul are o vechime de 5000 de ani? O legenda chinezeasca spune ca ceaiul a fost descoperit de catre imparatul Shen Nong in 2737 i. Hr. in momentul in care cateva frunze de ceai au fost aduse de vant in apa pe care servitorii imparatului o fierbeau pentru purificare. Cu toate acestea, la inceput ceaiul a fost folosit doar pe post de tonic cu scopuri medicinale.

… Americanii beau 125 de milioane de cani de ceai in fiecare zi? Adica in jur de 2,25 miliarde de galoane de ceai pe an. 80% din acesta este baut rece, facand din America liderul mondial in consumul de ceai rece.

… Media de consum a ceaiului este de cira 3 cani pe zi? Asta pentru persoanele de 10 ani si peste. Iar statistic vorbind, 86% din acest consum este facut acasa, doar restu de 14% este in afara casei.

… Peste 50% din ceaiul pe care il cumparam provine din Africa de Est? Mai exact din Kenya, Malawi si Zimbabue.

… Piata de ceai din Regatul Unit valoreaza circa 700 milioane de lire sterline annual?

… 70% din populatie (peste varsta de 10 ani) a baut ceai ieri?

… S-a estimat a exista aproximativ 1500 de varietati de ceai in intreaga lume?

… Se presupune ca Ana, Ducesa de Bedford a creat traditia Ceaiului de Dupa Amiaza? In aroximativ 1840, a inceput sa serveasca ceai impreuna cu o gustare usoara in jurul orei 4 p.m. pentru a scapa de “senzatia de lesin”.

… O cana de ceai alb contine aceeasi cantitate de antioxidanti ca zece cani de suc de mere?

… Ceaiul, in special cel verde si cel alb, este laudat pentru numeroasele sale beneficii pentru sanatate? Printre acestea se includ efectele antibiotic, proprietatile anit-canceroase, cresterea sistemului imunitar, scaderea nivelului de cholesterol si imbunatatirea sanatatii cardiovasculare.

Iar acum, ca ne-am imbogatit cultura generala despre ceai, va dorim o saptamana usoara alaturi de cat mai multe cani de ceai.

Tea on!