You are my cup of tea – concurs (cu premii) d’Oro Tea

Ne place ceaiul, ne place să sărbătorim iubirea (de ceai dar nu numai 🙂 ) și chiar dacă nu suntem mari fani Valentine’s Day, hei, e o altă zi numai bună de spus celuilalt ce înseamnă pentru tine.

Vorba lungă, sărăcia omului, așa că să trecem la subiect: am pregătit un concurs. Unul care începe azi, 14 februarie și se termină pe 23, cu o zi înainte de Dragobete. Dacă februarie e luna iubirii, hai să o serbam cum se cuvine! 🙂

Cum participați la concurs?

Îți iei iubitul/iubita, logodnicul/logodnica, soţul/soţia, vă preparați ceaiul vostru preferat și vă fotografiați voi doi cu ceaiul alături. Aveți o mare libertate în ceea ce privește creativitatea: noi vrem să vedem că sunteți doi, că există o relație și că există ceai. Dacă nu vreți ca fotografia să fie un portret, nu ne supărăm, poate să fie şi ceva mai abstract.

Așa, deci ați făcut fotografia, acum urmează să o puneți la noi pe wall – pe Facebook. Adică aici: facebook.com/dorotea.ro

Și apoi…apoi răbdare și ceai, poate poate o să vă numărați printre norocoșii câștigători. Apropo de asta…

V-am pregătit şi premii pe măsură!

Premiu 1:  un ceainic surpriză + 2 ceaiuri din partea casei

Premiu 2:  un ceainic Herbst/Sommer + 1 ceai din partea casei

Premiu 3: trei ceaiuri la alegerea voastră

Mențiuni (avem 7 de dat): vouchere d’Oro Tea cu 30% reducere pentru orice cantitate de ceai comandată de pe www.doro-tea.ro

Cum se decide câștigătorul?

Noi, echipa d’Oro Tea, vom alege câștigătorii. Vom da fiecărei fotografii un punctaj, vom dezbate, vom vota, ne vom certa și pe 23 vom publica pe blog (adică aici) și pe Facebook ale cui fotografii ne-au impresionat cel mai mult și mai mult.

La final, poate o să vă arătam și noi poze cu noi şi cu ceaiul. Da, şi noi suntem îndrăgostiți. Și nu ne referim (doar) la ceai. 😛

Să curgă pozeleeeeee!