Lipovenii, daca apucau la ceai, cadeau in vizita armeneasca: nu-i mai urneai! Fusesera mujici, venisera cu miile din maica Rusia, prigoniti de o popime ce asmutise sotniile de cazaci peste pravoslavnici. Erau oameni cuminti, „liposca”, dar habotnici. Nu-i clinteai – n-o putuse face el, tarul Petru! – din obiceiurile si datinile vechi. Li se zicea „staroveri” sau „stilisti”, nu-si schimbasera calendarul, nu-si taiasera barbile…Nimic nu schimbasera de la crestinarea dintai.
[…] Deocamdata, oplositi pe langa Piata Dudesti, isi beau in tihna ceaiul, dupa obiceiul cel vechi: dogorind de fierbinte, din farfurioara, cu ochii pe bucatica de zahar candel.
Fragmentul de mai sus, din „Suflet candriu de papugiu” de Radu Anton Roman m-a luat pe nepregatite. Beam un ceai rooibos Punch de scortisoara, dar simteam ca alta infuzie ar fi trebuit sa am in cana: una de ceai negru, cu apa pregatita la samovar. Dar de unde samovar?