15 decembrie, Ziua Internaţională a Ceaiului

Nu se putea ca o băutură atât de populară şi iubită cum e ceaiul să nu aibă o zi dedicată. Aşadar, pe 15 decembrie sărbătorim Ziua Internaţională a Ceaiului şi ne bucurăm de licoarea care ne încălzeşte dimineţile, face mai frumoase conversaţiile cu cei dragi şi ne acompaniază momentele plăcute de lectură. Te-ai întrebat însă vreodată ce se ascunde dincolo de frunzele de ceai şi care este drumul parcurs de acestea până să ajungă la tine în ceaşcă?

Ziua Internaţională a Ceaiului a fost celebrată prima dată în anul 2005, la iniţiativa unui grup de lucrători din industria ceaiului din India. Ideea din spatele acestui gest a fost de a atrage atenţia cu privire la condiţiile de lucru ale muncitorilor din domeniu şi asupra dificultăţilor cu care ei se confruntă, printre care salariile foarte scăzute.

Foto: simonrawles.photoshelter.com
Foto: simonrawles.photoshelter.com

Având în vedere că această industrie a căpătat amploare, există riscul ca ceaiul să-şi piardă din farmecul tradiţiilor şi din calitate, devenind un banal bun de larg consum, produs în condiţii nefavorabile pentru oameni şi mediu. O serie de producători, ONG-uri şi companii de ceaiuri şi-au unit eforturile pentru ca industria să fie mai sustenabilă şi pentru a încuraja comerţul echitabil (Fair Trade). Continuă lectura „15 decembrie, Ziua Internaţională a Ceaiului”