Retete pentru Craciun: Tea Punch cu parfum de sarbatori

Sarbatorile de iarna sunt tot mai aproape: se cumpara cadouri, se fac liste cu dorinte si planuri pentru noul an. Daca te gandesti deja ce bunatati sa pregatesti pentru masa de Craciun, iti venim in ajutor cu cateva retete de bauturi delicioase, usor de preparat, pe baza de ceai si alte licori, care sa-ti umple casa de aroma calda a relaxarii.

Punch cu ceai negru si vin

Foto: vi-hotels.com
Foto: vi-hotels.com

Ingrediente (4 portii):

  • 350 ml vin rosu
  • 150 ml rom
  • 350 ml ceai negru gata infuzat
  • sucul de la 3 lamai
  • 250 ml suc de portocale proaspat stors
  • 100 g zahar brun
  • 1 baton de scortisoara
  • 3 cuisoare

Amesteca toate ingredientele intr-un recipient si incalzeste-l la foc mic pana aproape de temperatura de fierbere. Toarna bautura in pahare si savureaz-o alaturi de cei dragi.

Punch cu Earl Grey, vin si rom

Foto: thinkstockphotos.com
Foto: thinkstockphotos.com

Ingrediente (6 portii):

  • 500 ml apa
  • 40 g miere
  • 30 g zahar brun
  • 2 linguri ghimbir proaspat ras
  • 30 cuisoare
  • 1 pastaie de vanilie maruntita
  • 2 lingurite de ceai Earl Grey
  • 750 ml vin rosu sec
  • 60 ml rom

Pune apa, ghimbirul, cuisoarele si pastraia de vanilie intr-un recipient si fierbe amestecul la foc mediu pentru 5 minute. Ia recipientul de pe foc, pune ceaiul si lasa-l la infuzat 3-4 minute. Adauga zaharul si mierea, apoi toarna vinul si romul. Pentru un aspect vesel si in ton cu atmosfera, decoreaza paharele cu cate un baton de scortisoara.

Punch fructat (nealcoolic)

Foto: themijachronicles.com
Foto: themijachronicles.com

Ingrediente (3 portii):

  • 60 g zahar
  • 200 ml apa
  • 1 lingurita coaja de portocala rasa
  • 1 lingurita coaja de lamaie rasa
  • 1 baton de scortisoara
  • 60 ml suc de portocale
  • 60 ml suc de mere
  • 2 linguri suc de lamaie
  • 700 ml ceai de fructe gata infuzat
  • felii de portocala si mere pentru decor

Pune intr-un recipient zaharul, apa, coaja rasa de portocala si lamaie si batonul de scortisoara, apoi fierbe-le pentru 5 minute. Adauga sucul de portocale, de mere si de lamaie, apoi ceaiul infuzat. Pune in pahare cateva felii de portocala si de mere.

Reteta: Punch dulce-mentolat

Menta este una dintre cele mai iubite plante aromatice, apreciata pentru parfumul sau proaspat, racoritor si pentru beneficiile aduse sanatatii. Aceasta stimuleaza digestia, intareste sistemul imunitar, curata pielea si este un analgezic bland, fiind folosita atat in cosmetica si aromoterapie, cat si la prepararea unor deserturi si bauturi.

Astazi va propunem o reteta de punch mentolat pe baza de ceai verde, o bautura racoritoare foarte aromata, perfecta pentru o seara de vara in familie sau o petrecere intre prieteni.

menta
Foto: aroundtheplate.org

Punch mentolat

  • 500 ml apa fierbinte
  • 2 lingurite de ceai verde
  • 6 crengute de menta proaspata
  • 100 g zahar
  • 200 ml apa rece
  • 200 ml suc de portocale
  • 100 ml suc de lamaie sau lime
  • cuburi de gheata
  • felii de portocale si lamaie pentru ornat

Puneti frunzele de ceai intr-un vas, turnati apa fierbinte (90° C) si lasati-le la infuzat aproximativ 2 minute. Daca doriti un gust mai puternic, folositi o cantitate mai mare de ceai; evitati infuzarea pentru o perioada mai lunga de timp, deoarece altfel ceaiul va capata un gust amar.

Adaugati frunzele de menta si zaharul, iar apoi amestecati sucurile de portocale si lamaie. Pentru mai multa savoare, folositi suc proaspat stors.

Lasati punch-ul sa se raceasca si completati cu apa rece. Va recomandam sa-l serviti intr-o carafa de sticla, in care sa puneti cuburi de gheata si felii de fructe. Veti obtine astfel o bautura gustoasa cu aspect apetisant, in culori placute, care se asorteaza de minune cu o seara relaxanta alaturi de cei dragi.

Foto: bakedbree.com
Foto: bakedbree.com

Pont: Daca va plac combinatiile exotice, adaugati si cateva felii de ananas.

Partea buna la aceasta reteta este ca puteti sa va jucati cu cantitatea de sucuri de fructe, astfel incat sa obtineti un punch exact pe gustul vostru!