La inceput a fost un ibric mare, maro, in care bunica arunca o mana de flori de tei uscate cand apa era in clocot.
Florile erau cumparate din piata, uneori de la baieti care timp de cateva zile deveneau culegatori profesionisti de flori de tei si apoi, timp de alte cateva zile, se plangeau de ochii umflati si rosii. Florile erau puse la uscat pe sifonier, in dormitorul mare, si timp de doua saptamani, camera aia mirosea divin! Uscate, indesate in saci de panza si sacii in debaraua cu oale. Aproape zilnic saculetul de deschidea ca bunica sa faca ceai la cele mici.
La inceput, ceaiul erau de un singur fel: de tei. Si era tare bun. Apoi am crescut, m-am imbolnavit, si am facut cu cunostinta cu ceaiul de ceapa. Si cu ala de pelin. Si cu cel de menta. Si daca nu a fost menta, a fost smochin – dar fara zahar, ca zaharul in acest caz face rau. Si mierea la fel. Hai, hai, bea tot, pana diseara trebuie sa termini sticla asta de un litru.
Au trecut si vremurile grele, am mai crescut, am iesit in oras si asa am cunoscut ceaiul de zmeura, cel de piersica, cel de portocale, cel cu scotisoara. Am fost pusa sa aleg intre verde si negru – si alegeam in nestiinta de cauza.
Si apoi am intrat intr-o ceainarie. Stiti vorba aia, ca prima data nu se uita? Ei, am uitat. Nu stiu cand am intrat in prima ceainarie, nu stiu nici care a fost. Randez-vous de la Universitate? Green Tea? Tot ce se poate. Amnezia continua, caci nu pot da detalii nici in legatura cu a doua ceainarie. Imi amintesc insa ca le cautam cu avididate. Orice ceainarie noua erau cautata si testata. Proiectele se discutau mult mai bine in ceainarii; intalnirile business tot acolo se stabileau; cat despre cele cu prietenii apropiati…ce poti sa iti doresti mai mult cand ai langa tine o persoana draga si posibilitate de a avea orice ceai din lista asta lunga cu ingrediente magice?
Am un prieten care iubeste la nebunie sa citeasca meniurile de ceai – si sunt ceainarii care au adevarate tomuri. Pe mine ma sperie un pic listele prea lungi. Sunt entuziasmata la inceput, curioasa, dar alegerea e greu de facut. Pana la urma o iau din aproape in aproape: aleg tipul de ceai, apoi aleg cantitatea de ingrediente. Dupa verde si negru, a aparut ceaiul rosu. Apoi cel alb.
Au urmat cadouri de tipul ceainic colorat, cana cu strecuratoare de portelan inclusa (ce ghidusie mi s-a parut la vremea aia), diverse pliculete cu diverse ceaiuri si chiar cutii cu renumitul ceai englezesc. S-au schimbat multe de la ceaiul de tei al bunicii dar continui sa explorez lumea ceaiului. Acum e randul tau.
Care e povestea relatiei tale cu ceaiul?