Bine ai venit, iubitorule de ceai!

Te asteptam! Ai sosit la momentul potrivit. 🙂 Tocmai faceam ultimele pregatiri pentru deschiderea celui mai fain magazin de ceaiuri: d’Oro Tea. Ne-am gandit sa adunam intr-un loc cele mai bune ceaiuri, nemaiauzite, negandite, din care sa iti alegi dupa pofta inimii sau dupa dorul ei.

Dar o sa vina si vremea cand o sa povestim mai multe despre ceaiurile noastre si de ce sunt ele speciale. Deocamdata, fa-te comod.Simte-te ca acasa, in locul tau confortabil. Reazema-te de perna asta colorata, de inspiratie orientala si serveste un ceai. Sa fie verde sau oolong? Lasa ceasca sa-ti incalzeasca mainile si inspira adanc aroma simpla si puternica. La ce te gandesti?

Nu stiu daca esti vorbaret din fire, dar sper ca ceaiul o sa-ti dezlege limba si o sa te faca sa-mi vorbesti despre dragostea pe care i-o porti. In fond, asta o sa facem aici, o sa povestim despre ceai, despre arta savurarii lui, despre placerea pe care ne-o ofera, despre micile momente de evadare, despre lumea pe care ne-o deschide. In fiecare ceai e o lume intreaga si noi o vom descoperi impreuna.

Esti pregatit? Sa-ti mai torn o ceasca?

(sursa foto)

Bine ai venit, iubitorule de ceai! 4.86/5 (97.14%) 7 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.