Ceaiul care își schimbă culoarea

Ai gustat zeci de sortimente de ceaiuri, simple sau blenduri, cu infuzii în diverse culori naturale: galben-pal, verzui, verde aprins, cafeniu, negru sau roșu. Astăzi ne face plăcere să-ți povestim despre un CEAI ALBASTRU, care își schimbă ulterior culoarea!

Coloranți artificiali? Cerneală? O iluzie? Nope.

Elementul “magic” este un ingredient special, și anume planta Fasolea Fluturilor, cunoscută de secole ca fiind un veritabil colorant natural. Florile acestei plante împrumută apei culoarea lor albastră, astfel că infuzia rezultată va avea un aspect impresionant. Mai mult, în contact cu zeama de lămâie, ea se va transforma sub ochii tăi și va căpăta o nuanță mov, datorită schimbării nivelului de pH al lichidului.

Asemenea unui cocktail exotic, acest ceai va fi o prezență spectaculoasă la petreceri sau întâlniri cu prietenii și îți va uimi cu siguranță invitații. Poți să-l servești chiar și rece, în pahare elegante cu picior, decorate cu felii de lămâie sau portocală.

Continuă lectura „Ceaiul care își schimbă culoarea”