Îți place să faci mișcare sau chiar practici un sport în mod constant? Ei bine, în acest caz ceaiul este o alegere excelentă pentru tine!
Pe lângă beneficiile obișnuite pe care le are pentru sănătate, ceaiul verde reprezintă o resursă valoroasă pentru persoanele care fac sport, contribuind la energizare, hidratare, rezistență și recuperare.
Ceaiul este atât de bun pentru sănătate datorită unor compuși numiți catehine, antioxidanți puternici care reduc deteriorarea celulelor la nivel molecular, protejând împotriva unor boli degenerative și metabolice. Ceaiul verde, mai ales, este o sursă generoasă de catehine, în special ECEG, având o capacitate antioxidantă de 25-100 de ori mai mare decât vitaminele C și E.
Beneficiile ceaiului în cazul persoanelor care practică în mod constant fitness sunt chiar duble în comparație cu persoanele non-sportive, deoarece rata de absorbție a nutrienților este mai mare. Antioxidanții în cantitate ridicată ajută corpul să metabolizeze grăsimile pe post de combustibil în timpul antrenamentelor lungi, care cresc rezistența la efort. Mai multe studii au arătat că extractul de ceai verde contribuie la îmbunătățirea anduranței în timpul activităților aerobice.
În plus, ceaiul hidratează eficient și poate fi consumat și ca băutură de refacere după efort. Continuă lectura „Ceaiul verde și sportul”