Moccacino Guarana, energie într-o ceaşcă de ceai

Aroma de cafea pare să aibă proprietăţi magice asupra dimineţilor, mai ales asupra celor de toamnă, cu vreme închisă, ploaie şi deadline-uri strânse de respectat. Ea îmblânzeşte ziua şi te umple de bună-dispoziţie, ca un adevărat elixir al energiei.

Aşadar, am luat boabele de cafea şi le-am împrietenit cu un rooibos delicios, alături de vanilie, guarana, mate şi fulgi senzuali de ciocolata albă. A rezultat un ceai-moccacino cu gust apetisant – o alternativă la cafeaua obişnuită, pentru a da un parfum catifelat dimineţilor tale.

ceai-de-toamna-cu-aroma-de-cafea

Chiar dacă din rooibos lipseşte cofeina, efectul energizant se păstrează datorită ingredientelor speciale din compoziţie. Să le luăm pe rând:

Guarana este o plantă originară din America de Sud, ale cărei seminţe bogate în cofeină au un efect vitalizant, stimulează organismul şi sporesc atenţia şi concentrarea. Graţie proprietăţilor sale energizante, guarana se utilizează ca ingredient în diferite sucuri şi băuturi, mai ales în Brazilia. Aceasta combate oboseala şi sporeşte rezistenţa fizică, fiind potrivită mai ales după perioadele de efort prelungit, însă nu dă dependenţă.

Proprietăţile sale tonice se datorează cofeinei: seminţele de guarana au un conţinut de cofeină de circa 4-8%, mai ridicat decât cel al boabelor de cafea, în care această substanţă se găseşte în proporţie de doar 1-2,5%. Pe lângă a fi un excelent energizant, guarana ajută la slăbire, îmbunătăţeşte memoria şi întăreşte sistemul imunitar, crescând rezistenţa organismului la alergii şi infecţii.

mocaccino-guarana-ceai mocaccino-guaranaTot din exotica America de Sud vine şi yerba mate, o plantă bogată în vitamine, minerale şi antioxidanţi, care creşte de asemenea nivelul de energie în mod natural. Conţine o cantitate de teină de două ori mai mare decât ceaiul negru, echilibrată de mulţi nutrienţi. Ceaiul mate are efecte benefice asupra sistemului imunitar, reduce nivelul colesterolului rău şi ajută la menţinerea siluetei prin stimularea metabolismului şi a arderii grăsimilor. Yerba mate are un gust amărui, astringent, datorită conţinutului ridicat de tanin din frunze, însă în combinaţie cu alte ingrediente aroma sa devine mai blândă.

Gustul dulce al ceaiului Moccacino Guarana este dat de honeybush, o plantă înrudită cu rooibosul, care de asemenea nu conţine cofeină. Află mai multe despre asemănările şi diferenţele dintre rooibos, honeybush şi rooibos verde din acest articol.

Ceaiul Moccacino Guarana este compania perfectă pentru micul dejun, iar dimineţile tale de toamnă vor fi vesele şi pline de energie.

mocaccino-guarana-dorotea

Moccacino Guarana, energie într-o ceaşcă de ceai 4.57/5 (91.43%) 14 votes

2 răspunsuri la „Moccacino Guarana, energie într-o ceaşcă de ceai”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.