Vin fiert cu rooibos? Da, te rog!

Am răcit. Nimic interesant sau neobișnuit. Dar cred că de data asta o să mă tratez cu vin fiert cu rooibos. Da, da, ai citit bine: vin fiert cu rooibos.

Acum să presupunem că ești foarte răcit, poate și un pic supărat, poate că vin niște prieteni la tine ca tu și așa nu ai chef să ieși, și vrei să faci vreo 4 litri de vin fiert cu rooibos.

Pentru o asemenea cantitate ai nevoie de :

  • 8 -10 lingurițe cu varf de rooibos
  • 1 baton de scorțișoară – unul întreg
  • 15 boabe de cardamon
  • 8 cuișoare întregi
  • Coaja de la o portocală
  • O bucată de ghimbir uscat
  • 100 grame stafide
  • 1 litru de vin roșu (dulce, sec, cum preferați)
  • Zeama de la o lămâie
  • Zahăr

Procedura:

  1. Se face mai întâi ceaiul. Adică alegi un sortiment de rooibos  – eu una aș merge pe cel bio  – și se prepară 3 litri de ceai. Foarte important este să uiți de ceai, să îl lași la infuzat cât mai mult. Asta este una dintre calitățile rooibosului – cu cât îl lași mai mult, cu atât devine mai bun, mai “puternic” (deși dacă e să comparăm ce înseamnă puternic în cazul rooibos și puternic în cazul ceaiului verde…avem două Mării cu două pălării diferite…)
  2. Se adaugă toate ingredientele și se aduce la punctul de fierbere, unde se ține vreo 10 minute (rooibosul este încă în oală).
  3. Se ia de pe foc și se lasă să se liniștească 1- 2 ore
  4. Se adaugă vinul și se pune iar pe foc, până când ajunge pe la vreo 60 de grade
  5. Se adaugă zahăr, mai mult vin (daca vrei) și suc de lămâie – toate trei ingredientele se adaugă ochiometric dar mai ales în funcție de preferințele personale. Rezultatul final ar trebui să fie nici prea dulce, nici prea acru, dar ingredientele să se simtă intens. Partea bună e că zahărul se poate adăuga și la sfârșit.
  6. Se strecoară rooibosul și celelalte chestii.
  7. Se toarnă în căni.
  8. Se bea.
  9. Se râde. Musai.
  10. Se mai toarnă o cană.

Hai noroc! Să fim sănătoși!

PS: Preferabil ar fi să le spui prietenilor ce beți după ce ați băut o cană. Că nu o să vă creadă că acolo e oleacă de vin cu mult ceai. Pardon, infuzie.

Vin fiert cu rooibos? Da, te rog! 5.00/5 (100.00%) 6 votes

Ceai mongolez, anyone?

Zilele astea citesc “Întoarcerea acasă” de Slavomir Rawicz. Am cumpărat cartea din pricina filmului. J  Adică am auzit de film, de faptul că joacă în el doi actori români,  că se bazează pe  povestea adevarată a unui ofițer polonez ce este luat prizonier de către ruși în Al Doilea Război Mondial, dus într-un lagar în Siberia, de unde evadează împreună cu câțiva camarazi și traversează Siberia, Deșertul Gobi și Himalaya ca să ajungă în India, teritoriu englez al libertății. Năucitor, nu? Trebuia să o citesc! : )

Pe măsură ce intri în carte și îi urmărești povestea, te întrebi de unde atâta vitalitate, atâta forță interioară ca să facă față celor mai ostile locuri de pe pământ. Nici dacă le-ar fi căutat  nu ar fi descoperit 3 iaduri aliniate: deșertul de gheață, deșertul de nisip și cel mai înalt lanț muntos din lume.

Au supraviețuit datorită faptului că erau un (mic) grup. Au fost multe momente, ore, zile când fiecare ar fi renunțat dar faptul că unul dintre ei încă se târa, le dădea curaj. Aproape la fel de  vitali au fost și oamenii întâlniți pe drum, oameni care i-au omenit. Fără să le înteleagă limba și fără să le pună la îndoială bunele intenții, le-au oferit mâncare și adăpost.

Într-unul din momentele astea, de reîntregire a forțelor,  un mongol le prepară ceai.

Omul care se ocupă de ceaun a scos un calup de frunze de ceai presate, de culoare neagră; a rupt o bucată, pe care a aruncat-o în apă. Preț de câteva minute, a amestecat fiertura cu o lingură de lemn cu coada lungă, iar aroma ceaiului ne-a luat cu asalt nările într-un mod plăcut. Apoi a scos un vas de lemn, i-a ridicat capacul și am văzut o substanță care semana cu mierea, dar care s-a dovedit a fi unt. Câteva linguri din acea substanță au fost adăugate în ceai, care a rămas pe foc, continuând să fiarbă, încă un timp.

(…) Ritualul servirii ceaiului era mai degrabă amuzant, de vreme ce presupunea ghicirea vârstei noastre pentru ca persoana cea mai bătrână să fie prima servită.

(…) Ceaiul era bun și cald, dar avea un gust groaznic. (…)Savoarea frunzelor aromate era acoperită de gustul rânced al untului care plutea la suprafață. L-am băut însă și ne-am abținut cu greu să nu izbucnim în râs atunci când Kristina a început să plescăie, cuviincioasă, din buze.”

sursa imagine

Am auzit de ceaiul mongolez, care se prepară cu unt și sare și care …nu prea este ceai. Și nu prea este bun la gust.

Ceaiul – asa cum este preparat și băut de mongolezi –  se numește “suutei tsai” și înseamnă “ceai cu lapte”.

Poate că ar trebui să încep prin a spune că distincția dintre “supă” și “ceai” în cultura mongoleză nu prea există. Suutei tsai este o băutură pe bază de ceai dar și o mâncare pe bază de ceai.

Ingredientele sunt apă, lapte, ceai, sare. Rețeta standard ar consta dintr-un litru de apă, un litru de lapte, o linguriță de ceai verde și o linguriță de sare. Ceaiul folosit este de calitate inferioară – nu se compară, de exemplu, cu Darjeelingul din India – și este păstrat sub forma unei bucăți compacte de frunze uscate din care se rupe sau se taie o bucațică.

Daar… câte bordeie atâtea obiceie. Sau să spun “câte  iurte atâtea obiceie”? Ceaiul folosit poate fi negru; cantitatea de ceai poate varia, sare poate să fie sau să nu fie; în loc de lapte poți să pui unt etc etc.

Deci, dacă vrei să-ți prepari ceai mongolez, nu ai cum să gresesti! : D  Orice ți-ar iesi, în mod sigur există undeva un mongol care își prepară de ani buni ceaiul în același fel . 😀

Dacă v-am făcut pofta și v-ați pus pe treabă, dați-ne de veste. 🙂

sursa imagine

 

 

 

 

 

Ceai mongolez, anyone? 4.67/5 (93.33%) 3 votes

Surpriză în ediţie limitată

Nici nu a început anul bine că am și încercat un ceai nou – a se vedea rezoluțiile mele pe 2013.

S-a întâmplat că m-am întâlnit cu o prietenă bună, care stă de câțiva ani buni la New York, și s-a întâmplat că întâlnirea a avut loc la scurt timp de Sfântul Ion așa că…am primit un cadou. Unul ediție limitată. 🙂

When it's gone it's gone

Se numește “Russian Rose Caravan”,  este de la the Republic of Tea și conține ceai negru chinezesc, ceai negru indian, ceai chinezesc Lapsang Souchong, petale de trandafiri și aromă de trandafir. O nebunie, nu? 🙂  Două tipuri de ceai negru în același pliculet te face să te gândești că e bine să bei așa ceva first thing in the morning ca să te pună pe roate și să funcționezi mai ceva ca TVG-ul. 😛 Probabil că nu e recomandat cardiacilor.

Este mișto la ceaiul asta, în primul și în primul rând? Ambalajul. 🙂

Civilizația occidentală a ajuns la performanța de a scoate bani din orice. Așa că nu mă miră ca unul a făcut legatură între noua ecranizare a Annei Karenina (cu Keira Knightly și Jude Law) și ceaiul ce poartă numele “Russian Rose Caravan” și și-a spus “Băi, am o idee de impulsionare a vânzărilor! O să spargem piața cu asta!”. Nu știu dacă au spart-o, dar mi se pare amuzantă și bine făcută eticheta care spune “Limited edition. When it’s gone it’s gone.” Dap, așa este!

La fel de bine făcută este și descrierea ceaiului, care te face să visezi cu ochii deschiși:

“Bold, passionate and beautiful, Anna Karenina was also a woman of remarkably delicate feminity. Inspired by this romantic character, this tea pairs the rich woodsmoke signature of fine black teas from the Russian caravans with an elegant finish of aromatic rose petals.

Un ceai care vinde filmul, un film care vinde ceaiul. Win-win!  : )

Bun, ambalaj, marketing, ceai negru… O să mă întrebați dacă până la urmă am rămas cu cutia în mână sau m-am mișcat și am pus ceva apă la fiert. Am pus! Mi-am făcut ceai! E un ceai negru bun, se simte  acel “woodsmoke signature” de care vorbește eticheta dar trebuie să fii foarte atent la aroma subtilă de trandafiri. Adica e foarte subtilă. Sau poate am greșit eu ceva în prepararea lui, deși…cât de greu este să torni apă fiartă peste un pliculeț și să-l lași acolo pentru 3-5 minute?!

Poate că trebuie să mai învăț câte ceva despre trandafiri și aroma lor…

PS: Vreți să vedeți ce cană am primit împreună cu ceaiul? 😀 I love it!

PSS:    Nu am citit cartea dar trailerul ăsta mi-a făcut poftă de ea. O să văd mai întâi filmul și după o să vină cartea – în cazul meu, asta e ordinea naturală a lucrurilor. 😀

Surpriză în ediţie limitată 4.80/5 (96.00%) 5 votes

2013 in termeni de ceai

A sosit acel moment al anului in care lumea se pune pe facut liste cu ce vrea de la 2013. Sau ce vrea de la ea in 2013.

Cumva, am ajuns sa am o lista cu rezolutii legate de ceai pentru 2013.

Suna cam asa:

  • Vreau sa beau ceai verde fara indulcitor. Va fi greu, dar ceva imi spune ca o sa merite. La ceaiul negru nu se pune problema asta, face parte din alta liga. Poate in 2014.
  • In fiecare luna vreau sa incerc un ceai nou. Pare putin, nu? Dar la cate ceaiuri am acasa, tentatia sa beau din ele si sa nu le fac cunostiinta papilelor mele cu ceva nou va fi mare. In plus, daca in decembrie voi ajunge la concluzia ca mi-am depasit cu 400% planul (ca pe vremea comunistilor), cu atat mai bine.
  •  In fiecare luna vreau sa merg intr-o ceainarie noua. Sunt curioasa daca gasesc 12 ceainarii noi in Bucuresti. 😀 Am fost de curand in Joie de Vivre, in Cotroceni, dar …asta a fost in decembrie, deci nu se pune.
  • Sa invat mai multe despre modul de preparare al ceaiului – sunt o mare ignoranta aici.
  • Sa ajung pe o plantatie de ceai in Turcia. Pe principiul “dream big”, vreau sa vad unde creste ceaiul turcesc si cum se prepara. Stiu unde – in nordul tarii, in apropiere de zona de coasta – dar vreau sa merg sa vad. 😀


sursa foto : pinterest.com

Cam atat.

Voi aveti rezolutii mai ciudatele?

2013 in termeni de ceai 4.90/5 (98.00%) 10 votes

Celebrul masala ceai indian: Bombay Cutting Chai

Limbile lumii sunt atât de diferite, unele provin din aceeași regiune și dau dovadă de anumite asemănări, în timp ce altele ne par a fi venite de pe planete depărtate. În ciuda tuturor diferențelor de scriere și de perceție, un cuvânt pare să fi supraviețuit peste tot și să unească toate civilizațiile:

ceai (română), tea (engleză), tee (germană), (italiană), chá (portugheză), chai (hindi), chai (arabă), cha (chineză), chai (swahili), çay (turcă) și exemplele pot continua.

Astăzi vreau să vă invit la o scurtă plimbare prin India, mai exact prin Bombay, unde ceaiul de dimineață are un rol foarte important în viața locuitorilor, un rol atât de important încât a dat naștere expresiei cutting chai. Dimineața devreme, tarabele de ceaiuri ademesc trecătorii cu un miros puternic de ceai condimentat și cu un „Idhar milega idhar! Bilkul cutting chai!” (Luați-l de aici! Cutting Chai!). Expresia se referă la o jumătate de cană de ceai negru foarte, foarte fierbinte, servită de fiecare dată înainte de muncă.

„Taierea” ceaiului se referă însă la un lucru și mai interesant: în India se consideră că un ceai nu se savurează cu adevărat decât în compania unor prieteni, astfel expresia „cutting” stă pentru împărțirea băuturii și a timpului cu alți oameni. Obiceul acesta s-a format inițial în Bombay, între timp însă a cuprins întreaga India, iar „cutting chai” a devenit un veritabil simbol al începutului de zi.

Mai multe despre ceaiul din Bombay puteți citi aici. Voi prin ce colțuri ale lumii ați umblat și ce ceaiuri ați descoperit?

Celebrul masala ceai indian: Bombay Cutting Chai 5.00/5 (100.00%) 18 votes

Savurând aromele ceaiului verde

În coditianul India Times am descoperit astăzi un articol despre diferitele modalităţi de a te bucura de ceaiul verde. Acest lucru ni s-a părut curios, ştiind că Indienii consumă în cantităţi foarte mari ceaiul negru, în timp ce restul tipurilor de ceai nu sunt foarte populare acolo. În orice caz, articolul conţine un interviu foarte interesant cu un celebru somelier de ceai, Neetu Sarin. Fiind întrebat despre procesul de infuzare al ceaiului verde, acesta răspunde:

„Să prepari un ceai verde este o artă.”

Vă invităm să citiţi întreg interviul aici. Voi la ce sunteţi atenţi atunci când pregătiţi ceaiul verde?

Savurând aromele ceaiului verde 5.00/5 (100.00%) 8 votes

Cum a fost la Festivalul Culturii Thailandeze

Ce faci cand auzi de un festival misto, vrei sa mergi dar din cauza [ insert excuse here] nu mai ajungi? Te bucuri nespus cand este anuntata o noua editie, iti notezi in agenda si iesi din casa chiar daca afara ploua/sta sa ploua/ a plouat si te gandesti ca poate ar fi mai bine sa stai pe canapea cu un ceai aromat intr-o mana si cu o carte intr-alta.

Asadar, duminica 24 iunie, am iesit si ne-am dus la Festivalul Culturii Thailandeze care avea loc in Muzeul Satului. La poarta am fost anuntati ca dansul s-a terminat, dar ca exista un stand cu mancare si ca urmeaza sa avem parte de mancare thailandeza. Mmmm! Sa vedem, sa gustam.

Din toate minunatiile de acolo am ales patru feluri de mancare (au castigat cele care ne-au facut mai mult cu ochiul).

Si daca luai de mancare, iti dadeau din partea casei o bautura care in dozator parea roz – „Thai herb drink”.

Cum a fost mancarea? Delicioasa. Si suprinzatoare. Ma asteptam ca unele preparate sa fie dulci si erau sarate. Si invers. De fapt, mai toate erau dulci, ceea ce a fost suprinzator. La fel de surprinzator a fost sa aflu ca ei nu au aperitive, felul intai, felul doi si mananca din toate odata. Si supa de tapioca cu bucati de nuca de cocos nu e supa pentru felul intai, cum credeam, ci e desert.

Aspectul m-a dus cu gandul la mormoloci (!) dar gustul era foarte dulce si cumva haios. Felul meu preferat din tot ce am gustat acolo.

Si ceaiul? Adica „thai herb tea”?

Vecinii nostri de masa au spus ca este „apa chioara”. Te uitai in paharel si vedeai un lichid incolor. Gustai si iti dadeai seama ca e un fel de apa aromata, o bautura potrivita pentru dulce-sarat-dulce-dulce ce ai mancat. Si te racorea!

Nu stiu de ce am ramas cu impresia ca am baut ceai thailandez. (Din ignoranta!) Ceaiul thailandez are la baza ceai negru caruia i se adauga apa din flori de portocala, multe mirodenii si se indulceste cu zahar si lapte condensat. Bautura din fata mea era o infuzie. Doar o infuzie.

Cum a fost la Festivalul Culturii Thailandeze 5.00/5 (100.00%) 5 votes

Ghidusii din calatorii – episodul Gabrovo, Bulgaria

La inceput de iunie, in drum spre buricul Bulgariei, Kazanlak, unde se tinea Festivalul Trandafirilor, ne-am oprit pe drum in Gabrovo, pentru „a face plinul”.

In parcul central, langa un teren de joaca am gasit un loc care era pe jumatate restaurant, pe jumatate ceainarie, pe jumatate cofetarie. Decor dragut, terasa si mai draguta, mancare buna, prajituri apetisante – ce altceva ti-ai mai putea dori?  A, un ceai! : )

Meniul era si in engleza si asa am putut sa comandam un ceai cu denumire fistichie – nimic chinezesc, doar denumire fistichie. Pfaa, primul meu ceai bulgaresc! Sau primul baut pe teritoriu bulgaresc.

Nu mai tin minte numele ceaiului, nici gustul (rusine sa-mi fie) dar nu o sa uit ce am gasit in ceainic. Asta:

–          Ia uite! Ce dispozitiv ciudat!

Am luat-o, am intors pe toate partile, am testat-o. Deci are o strecuratoare si un suport ….ce face suportul? De ce are chestia aia?

A trebuit sa ma intorc din Bulgaria, sa ajung la descarcatul pozelor, ca sa imi pice fisa: e o strecuratoare care, o data folosita,  poate fi pusa pe masa fara a o pata . E mai igienic, din atatea puncte de vedere. Nu trebuie nici macar inghesuita pe farfurioara de la cescuta, se pune lunga.

Pe noi ne-a indus in eroare faptul ca aveam un ceai preparat cu ceai la plic si ni s-a adus si strecuratoare…Ce concept! : )

PS: Cafeneaua – hai sa o numim asa – se numeste „Lipite” si e foarte ok si la capitolul preturi. Daca nu stii chirilica, uita-te dupa  o banda galbena pe un geam pe care scrie ”Aunume”

Ghidusii din calatorii – episodul Gabrovo, Bulgaria 5.00/5 (100.00%) 6 votes

Relaţia mea cu ceaiul.

La inceput a fost un ibric mare, maro, in care bunica arunca o mana de flori de tei uscate cand apa era in clocot.

Florile erau cumparate din piata, uneori de la baieti care timp de cateva zile deveneau culegatori profesionisti de flori de tei si apoi, timp de alte cateva zile, se plangeau de ochii umflati si rosii. Florile erau puse la uscat pe sifonier, in dormitorul mare, si timp de doua saptamani, camera aia mirosea divin! Uscate, indesate in saci de panza si sacii in debaraua cu oale. Aproape zilnic saculetul de deschidea ca bunica sa faca ceai la cele mici.

La inceput, ceaiul erau de un singur fel: de tei. Si era tare bun. Apoi am crescut, m-am imbolnavit, si am facut cu cunostinta cu ceaiul de ceapa. Si cu ala de pelin. Si cu cel de menta. Si daca nu a fost menta, a fost smochin – dar fara zahar, ca zaharul in acest caz face rau. Si mierea la fel. Hai, hai, bea tot, pana diseara trebuie sa termini sticla asta de un litru.

Au trecut si vremurile grele, am mai crescut, am iesit in oras si asa am cunoscut ceaiul de zmeura, cel de piersica, cel de portocale, cel cu scotisoara. Am fost pusa sa aleg intre verde si negru – si alegeam in nestiinta de cauza.

Si apoi am intrat intr-o ceainarie. Stiti vorba aia, ca prima data nu se uita? Ei, am uitat. Nu stiu cand am intrat in prima ceainarie, nu stiu nici care a fost. Randez-vous de la Universitate? Green Tea? Tot ce se poate. Amnezia continua, caci nu pot da detalii nici in legatura cu a doua ceainarie. Imi amintesc insa ca le cautam cu avididate. Orice ceainarie noua erau cautata si testata. Proiectele se discutau mult mai bine in ceainarii; intalnirile business tot acolo se stabileau; cat despre cele cu prietenii apropiati…ce poti sa iti doresti mai mult cand ai langa tine o persoana draga si posibilitate de a avea orice ceai din lista asta lunga cu ingrediente magice?

Am un prieten care iubeste la nebunie sa citeasca meniurile de ceai – si sunt ceainarii care au adevarate tomuri. Pe mine ma sperie un pic listele prea lungi. Sunt entuziasmata la inceput, curioasa, dar alegerea e greu de facut. Pana la urma o iau din aproape in aproape: aleg tipul de ceai, apoi aleg cantitatea de ingrediente. Dupa verde si negru, a aparut ceaiul rosu. Apoi cel alb.

Au urmat cadouri de tipul ceainic colorat, cana cu strecuratoare de portelan inclusa (ce ghidusie mi s-a parut la vremea aia), diverse pliculete cu diverse ceaiuri si chiar cutii cu renumitul ceai englezesc. S-au schimbat multe de la ceaiul de tei al bunicii dar continui sa explorez lumea ceaiului. Acum e randul tau.

Care e povestea relatiei tale cu ceaiul?

(sursa foto)

Relaţia mea cu ceaiul. 4.83/5 (96.67%) 6 votes

Bine ai venit, iubitorule de ceai!

Te asteptam! Ai sosit la momentul potrivit. 🙂 Tocmai faceam ultimele pregatiri pentru deschiderea celui mai fain magazin de ceaiuri: d’Oro Tea. Ne-am gandit sa adunam intr-un loc cele mai bune ceaiuri, nemaiauzite, negandite, din care sa iti alegi dupa pofta inimii sau dupa dorul ei.

Dar o sa vina si vremea cand o sa povestim mai multe despre ceaiurile noastre si de ce sunt ele speciale. Deocamdata, fa-te comod.Simte-te ca acasa, in locul tau confortabil. Reazema-te de perna asta colorata, de inspiratie orientala si serveste un ceai. Sa fie verde sau oolong? Lasa ceasca sa-ti incalzeasca mainile si inspira adanc aroma simpla si puternica. La ce te gandesti?

Nu stiu daca esti vorbaret din fire, dar sper ca ceaiul o sa-ti dezlege limba si o sa te faca sa-mi vorbesti despre dragostea pe care i-o porti. In fond, asta o sa facem aici, o sa povestim despre ceai, despre arta savurarii lui, despre placerea pe care ne-o ofera, despre micile momente de evadare, despre lumea pe care ne-o deschide. In fiecare ceai e o lume intreaga si noi o vom descoperi impreuna.

Esti pregatit? Sa-ti mai torn o ceasca?

(sursa foto)

Bine ai venit, iubitorule de ceai! 4.86/5 (97.14%) 7 votes