Nuci pecan și cheddar, o combinație delicioasă pentru scones

Despre scones am mai povestit. Sunt mini-chifle englezești, care merg foarte bine la un ceai, simple sau cu miere, măsline, cremă de brânză, frișcă, gem etc.

Astăzi îți prezentăm o nouă rețetă de scones, însă înainte ne-am gândit să povestim puțin despre aceste gustări atât de apreciate de englezi pentru ceaiul amiezii.

Nu se știe exact care este originea lor, dar cel mai probabil provin din Scoția, prima menționare datând din anul 1513. Se pare că termenul „Skone” vine de la cuvântul olandez „schoonbrot”, care înseamnă „pâine frumoasă”, însă aceasta este doar una dintre multele variante vehiculate cu privire la proveniența lor. Scones se află în strânsă legătură cu tradiționalele pâinici rotunde scoțiene, făcute cu ovăz și coapte pe plită, la foc deschis, iar ulterior, la cuptor.

Continuă lectura „Nuci pecan și cheddar, o combinație delicioasă pentru scones”

Gustări sărate pentru ceai: scones cu brânză

Dacă te-ai plictisit de dulcegării și vrei să-ți însoțești ceaiul cu ceva bun, dar sărat, încearcă rețeta de mai jos. Scones sunt un fel de mini-chifle pufoase, servite simple sau cu avocado, cremă de brânză, șuncă, măsline etc. Merg de minune la micul dejun sau ca gustare de după-amiază, alături de un Earl Grey, de exemplu.

Foto: newworld.co.nz
Foto: newworld.co.nz

Ingrediente

  • 200 g făină
  • 50 g unt, la temperatura camerei
  • 25 g fulgi de ovăz
  • 75 g brânză cheddar rasă
  • 150 ml lapte
  • un praf de sare

Continuă lectura „Gustări sărate pentru ceai: scones cu brânză”