Reţetă cu dichis: Biscuiţi „plic de ceai”

Ceaiul şi biscuiţii formează o pereche delicioasă, asta se ştie. Şi pentru că ne place să ne răsfăţăm nu doar papilele gustative, ci şi privirea, ne-am gândit să-ţi prezentăm o reţetă creativă de biscuiţi.

Foto: thekitchn.com
Foto: thekitchn.com

Biscuiţii sub formă de plic de ceai vor face senzaţie la un tea party sau orice alt eveniment unde ceaiul este personaj principal, prin forma inedită ce iese imediat în evidenţă. Crocanţi şi dulci, îmbrăţişaţi de ciocolată amăruie, au un gust minunat, care devine şi mai bun savurat alături de un ceai pe cinste. În plus, se prepară uşor, chiar dacă eşti începător în ale bucătăritului. Ţi-am pregătit o reţetă simplu de urmat, pas cu pas:

Ingrediente pentru aprox. 40 de biscuiţi

  • 100 g unt
  • 250 g făină
  • ½ de linguriţă de vanilie pudră
  • 100 g zahăr pudră
  • un praf de sare
  • 1 ou
  • 100 g ciocolată neagră

Mod de preparare

  • Scoate untul din frigider şi lasă-l la temperatura camerei pentru 20 de minute.
  • Pune untul şi făina în robotul de bucătărie şi omogenizează-le.
  • Mută compoziţia într-un recipient mai mare, apoi adaugă zahărul, sarea, pudra de vanilie şi oul.
  • Amestecă toate ingredientele cu mâinile şi frământă până când rezultă un aluat moale.
  • Dă aluatului forma unei mingi, înveleşte-l în folie şi lasă-l să le odihnească la frigider pentru o jumătate de oră.
  • Încălzeşte cuptorul la 180º.
  • Scoate aluatul din frigider şi aşază-l pe suprafaţa de lucru, pudrează-l cu puţină făină şi întinde-l cu un sucitor într-o foaie cu grosimea de aproximativ 7 mm.
  • Cu un cuţit, taie aluatul în mai multe bucăţi, folosind ca şablon un pliculeţ de ceai.
  • Fă o gaură mică în partea de sus a fiecărei forme folosind un pai.
  • Coace biscuiţii la cuptor pentru un sfert de oră, apoi lasă-i să se răcească la temperatura camerei.
  • Topeşte ciocolata pe baie de aburi.
  • Scufundă biscuiţii pe jumătate în ciocolata topită, apoi pune-i pe o farfurie până când aceasta se întăreşte.
Foto: notquitenigella.com
Foto: notquitenigella.com
  • Când sunt gata, leagă de orificiul de sus o sfoară subţire şi prinde de ea un mic pătrat de hârtie, pe care îl poţi personaliza în funcţie de preferinţe cu un logo, un desen simpatic sau chiar un citat.
  • Savurează biscuiţii alături de un ceai fierbinte, musai în compania prietenilor!

PS: Biscuiţii-plic de ceai se potr trasforma într-un cadou inspirat, de oferit cuiva drag indiferent de ocazie.

Foto: teaspoonsf.com
Foto: teaspoonsf.com

Sursă reţetă

Reţetă cu dichis: Biscuiţi „plic de ceai” 5.00/5 (100.00%) 9 votes
CategoriiFără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.