Cum se obține ceaiul de iasomie

De-a lungul timpului, chinezii au perfecționat metoda aromatizării ceaiului cu iasomie, o adevărată artă ce presupune răbdare, migală și pricepere. Frunzele de ceai sunt amestecate cu flori de iasomie, de la care împrumută mirosul proaspăt, rezultând un sortiment deosebit și o băutură cu gust dulceag, floral, pur. Cum are loc această întâlnire? Iată, pe scurt, care sunt pașii:

cum se obtine ceaiul de iasomie

Pregătire. Frunzele de ceai sunt pregătite pentru aromatizare prin expunerea la abur sau prin uscare cu ajutorul aerului cald. Ambele procese utilizează căldura blândă pentru a opri oxidarea frunzelor și pentru a preveni răsucirea și încrețirea lor. Astfel, ele pot absorbi mai bine parfumul florilor de iasomie, când va începe aromatizarea.

Depozitare. După pregătirea frunzelor de ceai, acestea sunt ținute la loc răcoros până vara târziu, când florile de iasomie sunt gata să fie culese. 

Cules. Florile de iasomie se culeg în perioada cea mai caldă a verii, de preferat la miezul zilei, când acestea sunt strâns închise, ca să facă față soarelui puternic. Pe măsură ce se usucă și se răcesc, florile se deschid și sunt gata să împrumute mirosul lor frunzelor de ceai aflate în așteptare.

Aromatizare. Florile de iasomie proaspăt culese sunt amestecate cu frunzele de ceai, proces ce are loc în spații cu temperatură și umiditate atent controlate. Frunzele de ceai au o putere ridicată de absorbție a mirosurilor din jur, astfel că se vor îmbiba ușor de aroma de iasomie când intră în contact cu florile.

În funcție de tipul de ceai și de stilul celui care îl prepară, baza de ceai poate fi aromatizată de mai multe ori, iar procesul poate dura de la 24 de ore la câteva săptămâni. La fiecare etapă se poate introduce câte un lot proaspăt de iasomie, pentru a adăuga un alt “strat” de parfum.

Uscare. Ceaiul aromatizat este uscat pentru se a elimina umezeala. Uneori, florile de iasomie sunt lăsate în amestec, însă acest lucru se face doar pentru a-i da un aspect plăcut, deoarece aroma este deja transferată către frunzele de ceai.

ceai-iasomie-d-oro-tea

Acest procedeu natural de aromatizare a ceaiului este și foarte laborios. Pentru a face față numărului mare de solicitări ale pieței, unele companii producătoare utilizează metode alternative, parfumând ceaiul cu ulei de iasomie sau arome naturale. Astfel, aromatizarea frunzelor de ceai are loc în timpul procesului de producție, fără a mai depinde de vreme, calendarul recoltărilor sau depozitare.

Pentru că ne place ceaiul de iasomie, avem în magazinul nostru online trei sortimente parfumate pe care te invităm să le savurezi:


 

Surse: esgreen.com, blog.espemporium.com, teatulia.com

Cum se obține ceaiul de iasomie 4.40/5 (88.00%) 5 votes

2 răspunsuri la „Cum se obține ceaiul de iasomie”

  1. La partea de uscare a ceaiului verde cu iasomie, florile sunt de obicei scoase printr-un proces de suflare, ramanand doar ceaiul verde care a absorbit aroma de iasomie. La putine tipuri de ceai verde cu iasomie, florile sunt pastrate in amestec.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.