De ce numim ceaiul CEAI?

În limba română, cuvântul “ceai” se folosește în mod curent pentru a desemna o infuzie de plante, nu doar infuzia de planta ceaiului (Camellia sinensis). Acest sens este menționat chiar și în DEX: “băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai sau a unor plante medicinale”.

Totuși, există și un cuvânt dedicat pentru infuziile de plante – tizană. Dacă auziți acum pentru prima dată de el, nu sunteți singurii 🙂 Este o formă veche și se folosește extrem de rar.

Cuvântul românesc “ceai” provine din rusescul “čai”. Însă cum s-a ajuns la această formă și de ce diferă de “ceaiul” din alte limbi, care folosesc o variațiune a termenului „te”?

Să o luăm cu începutul.

De la Theus și Camellia la “Camellia sinensis

Conform lucrării “Species Plantarum”, scrisă de botanistul Carl Linnaeus în anul 1762, ceaiul era încadrat în două genuri: Theus și Camellia. La acea vreme, cercetătorul nu știa că ceaiul verde și cel negru proveneau de la același arbust, astfel că le-a dat două denumiri diferite: Thea viridis, respectiv Thea bohea.

Ulterior, în secolul al XIX-lea, un alt botanist a unit cele două genuri într-unul singur, Camellia. Numele provine de la preotul iezuit Georg Joseph Kamel (1661-1706), care a studiat plantele asiatice.

În anul 1959, denumirii de Camellia i-a fost adăugată și sinensis, care înseamnă „din China”, țara de origine a plantei.  

Cha sau te?

Când portughezii au început să cumpere ceai din China, ei făceau tranzacțiile comerciale prin portul Macao, unde cuvântul pentru “ceai” din chineza vorbită în acea regiune era “cha”. În schimb, navele olandeze de ceai au folosit pentru comerț portul Amoy (Xiamen) din provincia Fujian din China și au preluat astfel termenul local “te”. Primul “tea” englezesc, oficial, datează din anul 1615, fiind menționat într-o scrisoare comercială.

Multe dintre statele din Europa de vest au preluat varianta “te”, care variază ușor în funcție de limbă: “tè” – italiană, “thé” – franceză, “te” – suedeză, “té”/ “thé” -cehă etc. În schimb, Rusia, India, Turcia și alte state arabe utilizează denumirea “chai”, împrumutată din limba persană și care provine din pronunția în chineza din nord a cuvântului “cha”. Sunt și excepții; de exemplu, în poloneză, lituaniană, belarusă se folosește “herbata”, “arbata”, respectiv “harbáta”, din latină: herba thea.


Surse: „Istoria și arta ceaiului”, Laura C. Martin, Baroque Books & Arts, 2018, bostonteapartyship.com, wikipedia.org.

De ce numim ceaiul CEAI? 5.00/5 (100.00%) 3 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.