Cât ceai verde e bine să bei zilnic?

Ceaiul verde este recunoscut pentru efectele sale pozitive asupra sănătății, datorate în special antioxidanților din frunzele de Camellia Sinensis. Însă cât ceai trebuie să bei ca să te bucuri de aceste beneficii?

Mai multe studii au arătat că persoanele care beau ceai verde constant au un risc mai redus de a face cancer, în comparație cu cei care nu consumă această băutură. De asemenea, există dovezi că ceaiul verde poate scade riscul de diabet tip 2 și boli cardiovasculare. Alte beneficii se referă la susținerea sistemului imunitar, îmbunătățirea funcției creierului, a sănătății dentare și un risc mai scăzut de artrită, Alzheimer și boala Parkinson (Sursa).

Continuă lectura „Cât ceai verde e bine să bei zilnic?”

E sănătos să bei ceai cu lapte?

Ceaiul negru este completat perfect de lapte, mai ales dacă vorbim de sortimente ca Masala Chai sau English Breakfast. Laptele conferă consistență ceaiului negru și îi pune în valoare gustul, indiferent că alegi să îl consumi cald sau rece.

Cât de sănătoasă este însă această combinație? Diminuează laptele din beneficiile ceaiului?

Ceaiurile, în special varietățile negre și verzi, sunt bogate în compuși care acționează ca antioxidanți și pot contribui la scăderea tensiunii arteriale și a nivelului de colesterol, printre alte beneficii.

Laptele se pare că influențează chimia ceaiului, dar studiile pe acest subict au ajuns la concluzii diferite.

O cercetare a arătat că laptele afectează absorbția și activitatea antioxidantă a compușilor din ceai, diminuând efectele sănătoase ale ceaiului asupră sistemului vascular. Cazeina, o proteină din lapte, s-ar putea asocia cu flavonoizii din ceai, împiedicând activitatea lor în organism.

Continuă lectura „E sănătos să bei ceai cu lapte?”

Studiile au confirmat: Ceaiul îmbunătățește sănătatea creierului

Se știe că ceaiul are efecte benefice asupra sănătății, lucru confirmat de numeroase cercetări. Încă un studiu vine acum să arate avantajele băutorilor de ceai, de data aceasta legat de funcțiile cognitive.

Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Națională din Singapore, alături de colaboratori de la Universitatea din Essex și Universitatea din Cambridge, indică faptul că persoanele care beau ceai în mod regulat au zonele creierului mai bine organizate, în comparație cu cei care nu au acest obicei.

Astfel, se aduc din nou dovezi clare că ceaiul contribuie pozitiv la structura creierului, iar consumatorii de ceai sunt mai protejați împotriva declinului cognitiv la vârste înaintate (consumul zilnic de ceai reduce cu 50% riscul declinului cognitiv la persoanele în vârstă, potrivit unui studiu anterior, din 2017).

Continuă lectura „Studiile au confirmat: Ceaiul îmbunătățește sănătatea creierului”

„Cartea ceaiului verde” sau despre știința din spatele ceaiului

După apă, ceaiul este cea mai populară băutură din lume, iar celebritatea sa nu se datorează doar gustului bun, ci și calităților sale excepționale. Un adevărat “dulăpior cu medicamente”, ceaiul verde este învăluit într-o aură de respect, fiind considerat, de mii de ani, un remediu miraculos.

cartea ceaiului verdePartea interesantă este că studiile au confirmat multe dintre afirmațiile și credințele tradiționale despre ceai, astfel că acesta este recunoscut de oamenii de știință ca o băutură extrem de benefică, inclusiv în lupta cu bolile contemporane.

Pentru cei care au nevoie de dovezi științifice,Cartea ceaiului verde”, de Dr. Lester A. Mitscher și Victoria Dolby Toews, aduce argumente solide cu privire la proprietățile ceaiului verde. Numeroase cercetări, statistici și experimente indică, fără dubiu, impactul pozitiv al ceaiului asupra sănătății.

Așadar, pregătiți-vă de o incursiune științifică în universul ceaiului, cu detalii din chimie și biologie, îndulcite de povești și legende din această lume fascinantă!

Aliment, medicament, băutură

Cartea începe cu prezentarea diferitelor tipuri de ceai și a caracteristicilor lor – o ocazie pentru cititor să-și clarifice anumite informații.

Istoria ceaiului are alocat un întreg capitol, din care aflăm că, surprinzător, această plantă a fost folosită mai întâi ca aliment, înainte de a ajunge în ceștile din toată lumea ca băutură.

  • “în Thailanda, din frunzele de ceai expuse la aburi se formau bile, care erau mâncate cu sare, ulei, usturoi, grăsime de porc și pește uscat
  • “locuitorii Burmei antice culegeau frunzele de ceai și le mâncau ca salată
  • “în Tibet, ceaiul era pregătit ca mic-dejun – i se adăuga orz, sare, zer de capră și se amestecau toate până ajungeau la o consistență cremoasă.”

Dar ce ziceți de următorea rețetă? “În secolul al VI-lea, ceaiurile se pregăteau prin fierberea frunzelor de ceai în apă și prin adăugarea de ceapă, ghimbir și portocală.”

Din cele mai vechi timpuri, ceaiul era considerat un elixir al sănătății, iar oamenii credeau despre el că detoxifică organismul, crește imunitatea, ajută digestia, înlătură oboseala și prelungește durata vieții – presupuneri care au fost confirmate ulterior de oamenii de știință.

Nu lipsesc legendele despre descoperirea ceaiului, precum și datele istorice despre răspîndirea sa în timp, la diferite culturi. În anul 780, ceaiul avea deja dedicată o carte consistentă, scrisă de Lu Yu și intitulată “Ch’a Ching” („Cartea ceaiului”), care prezenta tehnici specifice de cultivare a plantei, precum și de prepararea ceaiului.

Jocul cu ceai

În anii 1200, consumul de ceai a început să câștige popularitate în Japonia, astfel că a apărut jocul tocha, având la bază concursurile de băut ceai ce se dezvoltaseră în China în urmă cu peste un secol. Participanții erau provocați să distingă un ceai original de unul fals. Jocul a devenit tot mai complicat și a evoluat spre a identifica soiul, partea de țară unde a fost cultivat ceaiul sau chiar numele plantației. Câștigătorii primeau premii consistente.

Foto: Foto: cntraveler.com
Foto: cntraveler.com

„Fântâna tinereții”

Impactul ceaiului asupra sănătății este disecat în mai multe capitole, în care autorii explică pe larg modul său de acțiune asupra organismului. De exemplu, aflăm că o ceașcă de ceai verde conține la fel de multă vitamina C cât o lămâie întreagă sau că această băutură este o sursă importantă de fluoruri, minerale care luptă împotriva cariilor. Aproape toate beneficiile ceaiului verde pentru sănătate se bazează pe funcția antioxidantă a extractului de ceai verde.

Capitolul despre rolul ceaiului verde în prevenirea și tratarea cancerului detaliază modul de apariție a acestei maladii și oferă câteva sfaturi pentru a scădea riscul îmbolnăvirii. Este evidențiat impactul benefic al ceaiului verde în mai multe cazuri de cancer, prin explicații detaliate. Autorii descriu procesele chimice corespunzătoare și citează numeroase studii pentru fiecare caz.

Concluzia: ceaiul verde este un mod eficace de a preveni diverse tipuri de cancer, în special acelea care afectează pielea, tractul gastro-intestinal, plămânii, prostata, ficatul, pancreasul și vezica. Mai mult, ceaiul joacă un rol de susținere în timpul tratamentului cu radiații sau chimioterapie.

Urmează mai multe capitole despre efectele pozitive ale ceaiului pentru bolile cardiovasculare, pentru dinți, digestie, dar și asupra sănătății feminine. Și în ceea ce privește longevitatea veștile sunt bune: studiile arată că băutorii de ceai trăiesc mai mult decât persoanele care evită această băutură.

Foto: Foto: pinterest.com
Foto: pinterest.com

Dacă sunteți indeciși când vine vorba de alegerea unui ceai, cartea pune la dispoziție un ghid al varietăților de ceai verde din toată lumea, cu accent pe cele chinezești și japoneze.

Pentru mai multe detalii despre studiile citate, puteți apela la bibliografia foarte cosistentă de la finalul cărții. În plus, glosarul de termeni este util pentru a clarifica unele concepte menționate în carte, din lumea ceaiului sau a medicinii.

„Cartea ceaiului verde” o găsiți pe rafturile din magazinul nostru online, alături de alte cărți interesante despre ceai.

4 ceaiuri pentru a trata tusea

In sezonul rece, tusea poate da multe batai de cap. Daca te confrunti cu aceasta problema frecvent intalnita in perioada iernii, iata cateva ceaiuri care diminueaza inconfortul si te ajuta sa-ti faci bine gatul:

Ceai de cimbru

ceai de cimbru
Foto: dreamstime.com

Benefic impotriva tusei convulsive, a infectiilor respiratorii si a bronsitelor, cimbrul relaxeaza tractul respirator si reduce inflamatiile, avand proprietati calmante. Este un expectorant eficient, ce fluidizeaza secretiile faringiene. Pentru a pregati un ceai, pune o lingurita de cimbru la 250-300 ml de apa fierbinte, apoi asteapta sa se infuzeze 5-10 minute. Strecoara bautura si serveste-o calda, eventual cu cateva felii de lamaie.

Ceai de lemn dulce

Foto: imgarcade.com
Foto: imgarcade.com

Lemnul dulce calmeaza gatul iritat si diminueaza inflamatiile cailor respiratorii. Aceasta radacina este folosita din cele mai vechi timpuri ca tratament impotriva tusei, iar gustul sau bland este placut chiar si fara indulcitor, asa ca iti recomandam sa incerci un ceai de lemn dulce, care iti va reda starea de bine. Pune o lingurita de radacina maruntita in apa fierbinte si lasa la infuzat cateva minute. Ca alternativa, poti alege un ceai care pe langa lemn dulce contine si alte ingrediente sanatoase, ca ginseng si catina, un mix perfect pentru imunitate.

Ceai de ghimbir

ceai de ghimbir
Foto: dreamstime.com

Printre numeroasele beneficii ale ghimbirului se numara si tratarea racelilor si a tusei, datorita calitatilor sale descongestionante. Citeste in acest articol cum poti prepara un ceai de ghimbir delicios, alaturi de mirodenii care ii sporesc efectul, cum ar fi cuisoarele sau scortisoara. Radacina aromata si usor iute te va ajuta sa expectorezi si sa tii tusea departe.

Ceai de nalba

ceai de nalba
Foto: dreamstime.com

Ceaiul de nalba este recomandat pentru a ameliora afectiunile aparatului respirator, pentru bronsita, laringita si amigdalita. Substantele continute de frunzele de nalba protejeaza gatul, fiind utile in caz de inflamatii ale mucoaselor. Infuzia se pregateste dintr-o lingurita de planta maruntita la 300 ml de apa fierbinte. In cazul in care vrei sa faci cunostinta cu nalba si sub alta forma, incearca Secretul tibetan, un amestec din frunze de ceai alb si verde, cu flori de iasomie si salcam.

Indiferent de ceaiul pe care il alegi, nu uita sa-l insotesti cu miere, un remediu eficient impotriva tusei.

Ceaiul Tulsi, un aliat impotriva racelilor

Tulsi sau busuiocul sfant (ocimum sanctum) este o planta folosita de peste 5000 de ani in India, care ocupa un loc central in medicina ayurvedica datorita beneficiilor aduse sanatatii. Considerata sacra in traditia indiana, tulsi a fost utilizata de-a lungul timpului in ritualurile religioase, fiind venerata pentru puterile sale vindecatoare. In prezent, aceasta planta este in continuare foarte populara in India si se cultiva in fiecare gradina si locuinta, ca un adevarat talisman al starii de bine.

tulsi planta
Foto: bartanica.com

De la planta Tulsi se utilizeaza in special frunzele, preparate ca ceaiuri si decocturi, precum si semintele si radacina uscata. Ceaiul Tulsi are puternice proprietati antioxidante, antibacteriene, antivirale si adaptogene, intareste sistemul imunitar si ajuta organismul sa se adapteze la stres, restabilind echilibrul si vitalitatea naturala.

Cu aroma sa puternica si gustul astringent, Tulsi este recunoscuta in sistemul ayurvedic ca “elixirul vietii” deoarece sustine longevitatea si este un aliat impotriva multor afectiuni. Iata cateva dintre beneficiile acestei plante:

Vindeca raceala si reduce febra

Prin proprietatile sale germicide si antibacteriene, Tulsi scade febra atat in cazul infectiilor, cat si a malariei, ajutand la ameliorarea starii generale a organismului. Frunzele de Tulsi se fierb in jumatate de litru de apa cu cardamom pudra (intr-o proportie tulsi – cardamom de 1:0,3) pana cand volumul se reduce la jumatate, iar apoi se pune zahar si lapte, rezultand o bautura foarte eficienta impotriva racelii si a febrei. Aceasta se consuma la fiecare 2-3 ore si este un remediu foarte potrivit mai ales pentru copii.

Protejeaza inima

ceai tulsi
Foto: banabaleafteas.com

Datorita continutului ridicat de vitamina C si de eugenol, un compus cu caracter antioxidant, ceaiul Tulsi combate bolile cardiace, mentinand tensiunea arteriala si nivelul colesterolului in limite normale. De asemenea, protejeaza inima de efectul nociv al radicalilor liberi.

Lupta impotriva stresului

Ceaiul Tulsi este un remediu excelent impotriva stresului, deoarece calmeaza nervii si regleaza circulatia sangelui, reducand nivelul de cortizol. Prin calitatile sale adaptogene, busuiocul sfant ajuta organismul sa raspunda mai bine la stresul fizic si emotional si sa functioneze la parametri normali.

Amelioreaza bolile respiratorii

Tulsi intareste imunitatea, reduce tusea si stimuleaza expectoratiile, fiind de ajutor in cazul tulburarilor respiratorii, inclusiv a bronsitei cronice si acute. Combate astmul, gripa, si raceala, iar datorita proprietatilor anibacteriene si antifungice contribuie la vindecarea infectiilor care stau la baza problemelor respiratorii. In plus, uleiurile esentiale continute de aceasta planta amelioreaza congestia nazala. Pentru un efect mai puternic, adaugati in ceaiul Tulsi miere si ghimbir.

Alunga durerile de cap

Durerile de cap provocate de sinuzita, alergii sau raceala pot fi ameliorate de consumul de ceai Tulsi, care este eficient chiar si impotriva migrenelor. Fierbe in apa cateva frunze zdrobite de Tulsi, lasa lichidul sa se raceasca putin, apoi inmoaie un prosop in infuzie si stoarce-l. Asaza-l pe frunte si intinde-te cateva minute, lasand substanta sa actioneze. O alta varianta este sa pui pe frunte un prosop inmuiat in apa calduta, pe care sa torni cateva picaturi de extract de Tulsi.

Recomandarea noastra

chai-indian-terra-the-tulsiDaca vrei sa beneficiezi de toate proprietatile acestei plante vindecatoare, iti recomandam un ceai Tulsi delicios: Terra Tulsi combina busuiocul sacru cu ghimbir, un alt aliat pentru imunitate, rezultand un ceai ideal pentru a preveni racelile atat de frecvente in acest sezon. Alte ceaiuri pentru raceala gasesti in magazinul nostru online.

 

Un nou studiu confirmă beneficiile ceaiului verde

S-au făcut şi se fac în continuare nenumărate studii, care confirmă efectele benefice ale ceaiului verde, şi lucrul acesta nu poate decât să ne bucure foarte mult. Iată că o nouă cercetare, realizată de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Heidelberg, a demonstrat din nou cât de bine e să consumăm ceai.

După cum se ştie, ceaiul verde conţine nenumăraţi antioxidanţi. Studiul de faţă şi-a propus să examineze mai îndeaproape compoziţia şi efectele acestora şi a descoperit că epigallocatechin gallate, un tip de catechin, este deosebit de eficient în tratarea amiloidozei. Această conditie se caracterizeaza printr-o depunere de proteine în ţesuturile anumitor organe, în special în ţesuturile inimii şi plămanilor, provocând în timp disfuncţia organelor. Un leac împotriva acestei boli nu a fost descoperit… până acum! Studiiul despre care vă povestim, a dovedit cum consumul regulat de ceai verde reduce considerabil depunerea proteinelor în afara celulelor şi astfel ţine afecţiunea sub control.

Şi că tot discutăm despre ceaiul verde, povestiţi-ne… voi cum l-aţi descoperit?

Sursa informaţiilor – Sursa foto

17 motive pentru care e sanatos sa bei ceai

Ceaiul e acea băutura care poate fi savurată oricand, oriunde, de către oricine. Pentru că îți face bine, mult bine. Și cu cât bei mai mult, cu atât îți va fi mai bine.  Detalii?

Păi – pauză pentru a sorbi din ceașca cu ceai – hai să vedem:

  1. Ceaiul te trezește și te revigorează! Ceaiul verde și cel negru fac asta și ambele pot înlocui cu succes cafeaua de dimineață.  Și nu numai pe cea de dimineaţă!
  2. Îți crește rezistența la efort fizic. Sună ciudat? Antioxidanții din ceai măresc abilitatea corpului tău de a folosi grăsimile pe post de carburant, ceea ce duce la o mai bună rezistență musculară.
  3.  Ceaiul reduce riscul atacurilor de cord. De asemenea, te protejează împotriva unor boli cardiovasculare.
  4. Antioxidanții din ceai te ajută să îți protejezi organismul împotriva factorilor care cauzează cancer. Consumând ceai în mod regulat, scazi șansele de a dezvolta o mulțime de tipuri de cancer.
  5. Te hidratează!
  6. Scade riscul de a dezvolta unele boli degenerative, precum boala  lui Parkinson  sau Alzheimer’s.
  7. Te protejează împotriva razelor UV –  Ceaiul verde acționează ca o protecție solară de back-up. Asta nu înseamnă  că trebuie să uiți de crema de protecție solară.
  8. Îți menține sub control circumferința taliei. Există o corelare între circumferința taliei și riscul de a dezvolta boli ale metabolismului, precum diabetul.
  9. Dacă fumezi regulat și bei ceai regulat…ceaiul contracarează unele dintre efectele negative ale fumatului. Dar pentru ca efectele să ţină, ar trebui să rămâi la băut ceai regulat. 🙂
  10. Dacă ai diabet de tip 2 – bea ceai, căci te ajută să procesezi mai bine zahărurile.
  11. Dacă ai fost expus la radiații, ceaiul te ajută să te recuperezi mai repede.
  12. Îți protejează oasele – ajută la întărirea lor.
  13. Scade tensiunea sangelui – aviz celor cu hipertensiune.
  14. Scade riscul unui atac cerebral.
  15. Îți protejează dinții – combate placa dentară. Dar pentru asta trebuie să îl bei fără zahar.
  16. Nu are calorii, deci e bun pentru orice dieta ce implică număratul de calorii.
  17. Îți accelerează metabolismul. Adică, printre altele, te ajută să ții kilele sub control.

Cele de mai sus sunt valabile dacă bei ceai verde, negru, alb sau oolong. Infuziile de plante nu sunt ceai – din punct de vedere tehnic. Și mai important este ca ceaiul să fie băut în mod regulat – zilnic sau de mai multe ori pe zi – și fără îndulcitor. Dacă ajungi să bei 5-6 cani de ceai pe zi și la fiecare cană adaugi 2 cubulețe de zahăr…cu o mână îți faci bine și cu alta îți faci rău.

Importante – foarte importante de fapt – sunt și proveniența ceaiului, modul de prelucrare etc. Dar despre asta vom vorbi altă dată.  🙂

Enjoy your cup of tea!

sursa foto