Studiile au confirmat: Ceaiul îmbunătățește sănătatea creierului

Se știe că ceaiul are efecte benefice asupra sănătății, lucru confirmat de numeroase cercetări. Încă un studiu vine acum să arate avantajele băutorilor de ceai, de data aceasta legat de funcțiile cognitive.

Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Națională din Singapore, alături de colaboratori de la Universitatea din Essex și Universitatea din Cambridge, indică faptul că persoanele care beau ceai în mod regulat au zonele creierului mai bine organizate, în comparație cu cei care nu au acest obicei.

Astfel, se aduc din nou dovezi clare că ceaiul contribuie pozitiv la structura creierului, iar consumatorii de ceai sunt mai protejați împotriva declinului cognitiv la vârste înaintate (consumul zilnic de ceai reduce cu 50% riscul declinului cognitiv la persoanele în vârstă, potrivit unui studiu anterior, din 2017).

Timp de 3 ani, din 2015 până în 2018, oamenii de știință au analizat informații despre sănătatea, stilul de viață și starea psihologică a 36 de adulți cu vârsta de peste 60 de ani. Aceștia au efectuat inclusiv teste neuropsihologice și de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN).

Echipa de cercetare a observat că la oamenii care au consumat ceai verde, oolong sau negru de cel puțin 4 ori pe săptămână, timp de circa 25 de ani, zonele creierului sunt interconectate mai bine.

 “Cu cât un sistem de drumuri este mai bine organizat, cu atât mișcarea vehiculelor va fi mai eficientă și se vor consuma mai puține resurse. Același lucru este valabil și în cazul creierului. Cu cât conexiunile dintre regiunile creierului sunt mai bine structurate, cu atât informația poate fi procesată mai bine și mai repede.”, au explicat cercetătorii.

O veste excelentă care merită sărbătorită ca la carte, cu o ceașcă de ceai bun! 🙂

Studiile au confirmat: Ceaiul îmbunătățește sănătatea creierului 4.80/5 (96.00%) 5 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.