Povestea ceaiului Assam

În anii 1820, aventurierul scoțian Robert Bruce descoperă o plantă sălbatică în regiunea tropicală Assam din nord-estul Indiei, situată de-a lungul fluviului Brahmaputra. Este vorba de Camellia Assamica, o varietate locală a celebrei Camellia Sinensis, planta ceaiului. O trimite la Calcultta, pentru a fi studiată, iar câțiva ani mai târziu ia naștere Compania de Ceai Assam, care începe cultivarea plantei în valea cu același nume. Astfel, pe piața ceaiului, India devine un competitor serios pentru China.

De atunci, ceaiul Assam a câștigat în popularitate și a ajuns în cești din toată lumea, inclusiv în sortimentele English Breakfast sau Irish Breakfast, dar și în aromatul Masala Chai.

Foto: pinterest.com
Foto: pinterest.com

Datorită climei tropicale, a umidității și temperaturilor ridicate, regiunea Assam reprezintă un loc ideal pentru dezvoltarea plantei ceaiului. Deși aici se cultivă inclusiv ceaiuri albe și verzi, ceaiul negru este cel mai celebru. 

Se recoltează de două ori pe an, rezultând astfel două varietăți de Assam:

  • Primăvară (Spring Flush– prima recoltă are loc în martie, uneori până la jumătatea lunii mai. Frunzele sunt micuțe, cu mulți boboci, iar ceaiul rezultat este delicat, floral, cu o infuzie deschisă la culoare.
  • Vară (Summer Flush) – începând cu jumătatea lunii mai, ceaiul recoltat se face remarcat prin frunzulițele cu vârfuri aurii. Infuzia este dulce, fructată, mai închisă la culoare și intensă.
Foto: makemytrip.com
Foto: makemytrip.com

Ceaiul negru Assam – beneficii

Datorită conținutului de vitamine, minerale și oxidanți esențiali pentru sănătate, ceaiul Assam contibuie la prevenirea sau ameliorarea unor afecțiuni.

  • Luptă cu infecțiile și inflamațiile, fiind de ajutor la întărirea sistemului imunitar;
  • Îmbunătățește capacitatea de concentrare și alungă oboseala;
  • Stimulează memoria;
  • Îmbunătățește digestia;
  • Menține sănătatea cardiovasculară și scade tensiunea arterială;
  • Previne înmulțirea bacteriilor din cavitatea bucală, datorită fluorului.

Conținutul de cofeină

Cofeina este depozitată în mugurii și vârfurile frunzelor de ceai, astfel că dacă ai un Assam cu multe frunzulițe aurii, așteaptă-te la o infuzie cu un conținut ridicat de cofeină. Este recomandat să bei acest ceai dimineața și să-l eviți seara, înainte de culcare, pentru a nu avea probleme cu somnul.

ceai-negru-assam

Cum se prepară

Pune o linguriță de ceai Assam în 250 ml apă la temperatura de 95ºC – 100ºC și lasă la infuzat circa 3-5 minute, în funcție de cât de tare vrei să fie.

Renumit pentru gustul său intens și aroma de malț, ceaiul negru Assam energizează diminețile și reprezintă un răsfăț în combinație cu lapte. Îți recomandăm să încerci cu încredere acest sortiment inclusiv dacă ești băutor de cafea și vrei să explorezi universul ceaiului.

În magazinul nostru online găsești ceai Assam TGFOPI (“Tippy Golden Flowery Orange Pekoe”) de cea mai bună calitate, cules în sezonul de vară, cu muguri și frunze fine și un gust intens. Te invităm să-l savurezi! 


Surse: therighttea.com, drinks.seriouseats.com

Povestea ceaiului Assam 4.70/5 (94.00%) 10 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.