Mic dejun delicios: Frigănele cu Matcha

Mai ții minte frigănelele copilăriei – pâinea cu ou făcută de bunica?

Rețeta de azi ne duce cu gândul la deliciosul desert, ușor de pregătit și la fel de ușor de mâncat, asezonat însă cu un “praf” inedit: pudră de ceai verde matcha. Alături de un ceai bun, va face din micul dejun un adevărat ospăț și îți va așeza un zâmbet larg pe chip.

Poți folosi chiar și pâine mai veche, uscată, deci acest dulce are avantajul de a preveni risipa de alimente. Am spus că e foarte simplu de pregătit? 🙂

Ingrediente

  • 1 lingură pudră matcha
  • 250 ml lapte
  • 3 ouă
  • câteva felii de pâine
  • 1 lingură unt sau ulei
  • Opțional, pentru decor și extra-gust: căpșuni tăiate felii, frișcă, zahăr pudră, gem, unt, miere etc.

Mod de preparare

  1. Amestecă pudra de matcha în laptele cald folosind telul special (chasen), până când se omogenizează.
  2. Într-un vas, batele bine ouăle, apoi încorporează mixul de lapte și matcha (Dacă vrei ca frigănelele să iasă mai dulci, adaugă puțin zahăr).
  3. Înmoaie bine feliile de pâine în acest amestec, pe fiecare parte.
  4. Încălzește untul sau uleiul în tigaie și prăjește feliile de pâine înmuiate în lapte. Gătește-le pe fiecare parte, până când devin ușor cafenii.
  5. Scoate-le pe un șervețel și lasă-le să le scurgă, apoi așază-le pe farfurii și decorează-le după pofta inimii. Poftă bună!
Foto: diningwithdaniella.com

Mic dejun delicios: Frigănele cu Matcha 5.00/5 (100.00%) 2 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.