Gustări pentru ceai: Cele mai bune sandvișuri englezești

Iubirea pentru ceai i-a determinat pe englezi să găsească gustări asortate și variate de savurat la tea o’clock. Un exemplu sunt scones, chifle micuțe și pufoase, servite atât în varianta sărată, cât și dulce. Există și gustări mai clasice, cum ar fi biscuiții, prăjiturile sau sanvișurile. Însă nu orice fel de sandvișuri!

Foto: preppykitchen.com

Sandvișurile englezești pentru ceai sunt în formă “mini”, ușor de mâncat cu mâna, dintr-o îmbucătură sau două – deci foarte practice. În plus, majoritatea ingredientelor din umpluturi sunt tăiate în bucăți foarte mici sau pasate.

Tips&tricks

  • În general, se folosește pâine albă proaspătă, în timp ce unele arome mai tari, ca cea de somon afumat, se combină de minune cu pâinea pumpernickel (din secară, cu gust de malț și o culoare mai închisă).
  • Feliile de pâine sunt unse pe interior cu unt, pentru ca umplutura să nu le înmoaie.
  • După ce sunt umplute, se elimină marginile feliilor de pâine, iar sandvișurile se taie în formă de triunghiuri, dreptunghiuri înguste sau rotund.
  • Cel mai bine este să pregătești umpluturile și pâinea cu o seară înainte și să le asamblezi cât mai aproape de momentul servirii.
  • Sandvișurile se păstrează în stare bună pentru câteva ore dacă le ții acoperite sau învelite într-o folie de plastic, ca să nu se usuce pâinea. Pune-le pe tăvi chiar înainte de a le servi.

Iată cele mai celebre sandvișuri englezești pentru ceai, pe care îți recomandăm să le încerci!

Sandvișiuri cu castraveți

Unge 2 felii de pâine albă cu cremă de brânză moale sau unt, apoi adaugă rondele subțiri de castravete. Poți amesteca crema de brânză/ untul cu chives, mărar sau mentă proaspătă, tăiate mărunt. Asezonează umplutura cu puțin suc de lămâie, sare și piper.

Foto: thespruceeats.com

Sandvișuri cu somon afumat

De obicei se servesc deschise, pe pâine pumpernickel, însă bineînțeles că poți folosi ce tip de pâine dorești. Pe lângă somon, pregătește cremă de brânză sau unt (pentru a unge pâinea), felii de castraveți, mărar și sare.

Foto: bevcooks.com

Sandvișuri cu salată de pui

Poți folosi carne de pui rotisată sau pregătită la cuptor, pe care o tai mărunt. Amestecă maioneză și muștar de Dijon și apoi încorporează puiul, cu sare, piper și un praf de usturoi.

Sandvișuri cu ou

Pasează ouăle fierte tari și amestecă-le cu maioneză, iaurt, pătrunjel, mărar, boia și sare. Unge cu unt feliile de pâine, apoi pune salata de ouă și închide-le.

Foto: thespruceeats.com

Alte idei de umpluturi

  • Prosciutto, sparanghel și brânză
  • Carne de curcan și felii de măr
  • Brânză și șuncă
  • Șuncă, salată și roșii
  • Mozzarella cu ardei gras și ceapă roșie la grătar

Poftă bună!


Surse: thespruce.com, preppykitchen.com

Gustări pentru ceai: Cele mai bune sandvișuri englezești 4.67/5 (93.33%) 3 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.