În ce infuzezi frunzele de ceai?

Dacă și tu preferi ceaiul vrac în detrimentul pliculețelor, cu siguranță că ți-ai pus deja problema asta: în ce e mai bine să infuzezi frunzele de ceai? Opțiunile sunt numeroase, fiecare cu avantaje și dezavantaje; le luăm pe rând.

filtre de hartie ceaiInfuzor de hârtie (plicuri)

Rezistente și practice, infuzoarele de hârtie reprezintă o opțiune bună pentru prepararea rapidă a ceaiului. Vin în mărimi diferite, mai mici sau mai mari, pentru ceainice sau căni, în funcție de cantitatea de frunze pe care urmează să o găzduiască. Le poți utiliza chiar și pentru infuzarea frunzelor mărunte de rooibos. Sunt de unică folosință, ușor de manevrat, nu fac mizerie, însă trebuie să te asiguri că nu rămâi fără.

infuzor metalicInfuzor metalic

Sub formă de coșuleț sau bilă, infuzorul metalic este de asemenea des întâlnit în dulapurile iubitorilor de ceai. Se poate folosi inclusiv la infuziile de fructe și plante. Practic și economic, poate fi reutilizat, deci e o achiziție pe termen lung. Există și infuzoare din oțel inoxidabil sub forme simpatice – vezi broscuța zâmbitoare. În infuzoarele sferice, închise, frunzele de ceai vor sta destul de înghesuite, așa că aroma ceaiului e posibil să aibă de suferit. Poate pune ceva probleme la curățare și eliminarea frunzelor. De asemenea, dacă ochiurile sitei sunt foarte mari, asigură-te că nu infuzezi ceaiuri cu frunze mărunte, altfel acestea vor “evada” la fundul cănii. 

Infuzor din silicon

Estetic vobind, infuzoarele din silicon pot fi o alegere cel puțin interesantă, deoarece se găsesc într-o gamă largă de nuanțe și forme simpatice (animale, fructe, obiecte etc). Datorită aspectului, sunt ideale de făcut cadou pasionaților de ceai. Dezavantajul este același ca la infuzoarele metalice închise: faptul că nu oferă destul loc pentru deschiderea frunzelor de ceai. Totuși, se curăță mai ușor și sunt practice, ușor de folosit chiar și în pauzele de la serviciu.

Infuzor din bambus

Fiind un material natural, cu tradiție veche în China, bambusul este prietenos cu frunzele de ceai. Design-ul și textura sa vor fi pe placul persoanelor care apreciază recipientele simple, fără multe decorațiuni, sau care preferă transparența. Totuși, sunt de evitat rooibosurile sau ceaiurile cu frunzele mai mărunte, care pot trece cu ușurință prin ochiurile sitei.

ceainic cu infuzorCeainic/cană cu infuzor inclus

Multe ceainice și chiar unele căni vin cu un infuzor interior inclus, din sticlă, plastic, porțelan sau metalic, deci nu mai e nevoie să cumperi unul suplimentar. De obicei, acesta este suficient de larg cât să permită deschiderea completă a frunzelor de ceai la contactul cu apa. Este detașabil, deci ușor de curățat și spălat. Unele infuzoare s-ar putea să aibă orificiile prea mari, deci ai grijă la calitatea frunzelor.

gaiwan-albGaiwan

Ceaiurile verzi, oolong sau negre se vor simți tare bine într-un gaiwan, pentru că au suficient loc să se deschidă și să-și lase aroma în voie, mângâiate de valurile de apă caldă. În plus, iau contact doar cu porțelanul, păstrându-și mai bine proprietățile și mirosul. Din acest motiv, gaiwanul este un adevărat “spa” pentru frunzele de ceai. Presupune un pic mai multă atenție la manevrare și e mai dificil de utilizat la birou sau în vacanțe, însă în zilele în care ai ceva timp liber, merită cu siguranță să apelezi la el! Mai multe detalii despre infuzarea ceaiului la gaiwan, aici.

În ce infuzezi frunzele de ceai? 5.00/5 (100.00%) 5 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.