Matcha Latte cu lavandă

Lavanda are o aromă surprinzătoare și poate fi folosită cu succes ca ingredient în dulciuri și băuturi. Azi îți propunem o asociere cu matcha într-un latte cu gust excelent, ce poate fi servit cald sau rece și care te va duce imediat cu gândul la o vacanță relaxantă.

Foto: hungerthirstplay.com

Ingrediente

  • 2 lingurițe flori uscate de lavandă
  • 60 ml apă fierbinte
  • 2–3 lingurițe miere (sau mai multe, în funcție de cât de dulce vrei să fie)
  • 2 lingurițe pudră de matcha
  • 400 ml lapte de cocos sau migdale

Mod de preparare

  1. Pune florile uscate de lavandă în apa fierbinte și lasă-le la infuzat 5-10 minute.
  2. Elimină florile, apoi adaugă pudra matcha în apă infuzată cu lavandă și omogenizeaz-o, folosind un chasen (tel din bambus). Încorporează și mierea.
  3. Încălzește laptele și toarnă-l peste matcha, amestecând bine.
  4. Presară deasupra câteva flori uscate de lavandă și puțină pudră matcha, iar băutura e gata de savurat! Se poate servi și rece, cu gheață, alături de niște biscuiți cu unt.

Dacă îți place lavanda, găsești mai multe informații despre ceai de lavandă în acest articol.

Încearcă și o rețetă de ceai rece Earl Grey cu lavandă.

Foto: darngoodveggies.com

Rețetă: darngoodveggies.com

Matcha Latte cu lavandă 5.00/5 (100.00%) 3 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.