Ceaiul și laptele

Combinația ceai + lapte deschide o lume întreagă de gusturi și rețete creative, fiind  apreciată în Marea Britanie, Irlanda, Scoția, Canada, Sri Lanka, Hong Kong și India, dar nu numai.

Frunzele de ceai pot fi infuzate direct în lapte sau în apă și lapte. O altă variantă este să adaugi laptele la final, după ce ai infuzat deja frunzele de ceai în apă. De asemenea, laptele poate fi clasic sau vegetal (soia, migdale, orez etc). Acesta conferă consistență ceaiului, rezultând o gustare numai bună!

matcha latte

De unde ideea de a bea ceai cu lapte? 

Nu se știe sigur cum a apărut acest amestec, însă există câteva ipoteze. Se pare că atunci când ceaiul a ajuns în Anglia, porțelanul englezesc era mai slab calitativ decât cel chinezesc, astfel că din cauza apei fierbinți ceașca de ceai crăpa. Astfel, laptele era turnat înainte în ceașcă pentru a oferi un fel de protecție. O altă ipoteză spune că, din cauza prețului mare al ceaiului, oamenii obișnuiți nu și-l permiteau, astfel că preferau să pună în cești lapte și să adauge doar puțin ceai pentru aromă.

Printre englezi, mari consumatori de ceai, a rămas această controversă: laptele se pune în ceașcă înainte să torni ceaiul sau după? Încă nu s-a ajuns la un consens 🙂

Ce fel de ceai merge cu lapte?

De obicei, laptele se combină cu ceai negru tare, căruia îi domolește gustul astringent, puternic. Se pretează bine la amestecul cu lapte (și zahăr) sortimentul Assam și alte varietăți de ceai negru din India, Sri Lanka, Indonezia, dar și mixurile clasice de ceaiuri negre, cum ar fi English Breakfast. În mod obișnuit, ceaiurile verzi și albe se beau simple, fără lapte, deoarece au un gust mai delicat care ar fi altfel acoperit.

Tip: Încearcă și combinația rooibos + lapte, s-ar putea să fii plăcut surprins de gustul ei. Dintre sortimentele de rooibos care se asortează bine cu lapte îți recomandăm Rooibos Cocos și Migdale sau Rooibos Natural.

Foto: lakemissoulateacompany.com
Foto: lakemissoulateacompany.com

Există multe moduri de a bea ceaiul cu lapte; iată doar câteva dintre ele:

  • Masala Chai – Celebra rețetă indiană îmbină delicios condimente aromate, ceai negru și lapte. Vezi în acest articol cum se prepară Masala Chai.
  • Tea Latte – Reprezintă o varietate de băuturi în care cantitatea de lapte este mai mare, ajungând la o proporție egală cu apa sau se folosește numai lapte pentru infuzie. Câteva rețete pe care poți să le încerci: “London Fog”, Green Tea Latte, Chai latte cu dovleac, Coconut Vanilla Chai.
  • Cream Tea – Cum sună combinația de ceai și frișcă? Este o specialitate întâlnită în regiunea Friesland de est din Germania.
  • Bubble Tea – Această băutură inedită de origine taiwaneză are la bază ceai și perle de tapioca. Descoperă rețeta aici.
  • Hong Kong – numit și Pantyhose, acest ceai se pregătește cu lapte condensat neînducit (lapte evaporat).
  • În Tibet, ceaiul se bea nu doar cu lapte, ci și cu unt (din lapte de iac :D).

Cât de mult lapte trebuie să adaugi în ceai?

Nu există o cantitate ideală, depinde de gusturile fiecăruia și de tipul de ceai folosit. Unele rețete, cum ar fi Masala Chai, includ o cantitate mai mare de lapte, chiar egală cu cea de apă.

În cazul în care vrei să experimentezi, începe cu câteva picături de lapte, amestecă și vezi ce gust are, iar apoi mai completează, dacă e cazul. Totuși, ține cont de faptul că laptele are un gust mai puternic decât apa și este mai consistent, astfel că dacă pui prea mult s-ar putea să nu mai simți deloc aroma ceaiului. Eventual, poți să folosești la infuzie o cantitate mai mare de ceai sau să optezi pentru un sortiment mai tare.

E sănătos să bei ceai cu lapte?

Deși proteinele din lapte pot scădea capacitatea antioxidantă a polifenolilor din ceai, o parte dintre beneficiile băuturii se păstrează. Dacă vrei să te bucuri de absolut toate calitățile nutritive ale ceaiului, este recomandat să-l bei simplu. Însă dacă îl adori alături de lapte, iar pentru tine ceaiul e mai mult un răsfăț decât un remediu, nu ezita să faci această combinație!


Surse: goldenmoontea.com, cleaneatingmag.com, thespruceeats.com

Ceaiul și laptele 3.96/5 (79.13%) 23 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.