Tradiţia ceaiului rusesc

China, Japonia, India şi Anglia sunt printre primele ţări la care ne gândim de obicei când vorbim despre ceai, datorită sortimentelor, ceremoniilor şi datinilor asociate acestei băuturi în spaţiile respective. Însă mai există şi alte zone unde ceaiul ocupă un loc însemnat în cultura tradiţională locală. Astăzi vă invităm la o călătorie virtuală în lumea rafinată a ceaiului rusesc, în căutarea celor mai alese gusturi şi obiceiuri.

Rusia are o tradiţie veche a ceaiului, în centrul căreia se află samovarul, un adevărat simbol al acestei culturi. Frecvent utilizat în literatură şi în filmele ruseşti, unde este asociat cu ospitalitatea, samovarul evocă atmosfera plăcută şi confortul de acasă. Duce cu gândul la reuniunile cu prietenii şi familia în jurul mesei, din serile lungi, friguroase, când gerul cu greu se lasă îmblânzit. Din acest univers nu lipsesc ceaiul negru, feliile de lămâie, cubuleţele de zahăr, ceştile elegante din porţelan, gemul, plăcintele şi alte gustări tradiţionale. Şi, desigur, buna dispoziţie.

samovar ceai
Foto: igorrf.net

Pentru un tea party rusesc autentic se foloseşte un serviciu de porţelan, cea mai celebră firmă producătoare fiind Fabrica Imperială de Porţelan Lomonosov, fondată în anul 1744. Ceştile, farfuriile şi ceainicele sunt decorate cu modele atent executate, iar designul reprezentativ pentru acest brand constră în romburi cu marginile albastre, dispuse asemenea unei plase. Desigur, există şi numeroase alte modele de seturi de ceai, fiecare cu farmecul propriu. Continuă lectura „Tradiţia ceaiului rusesc”

Tradiţia ceaiului rusesc 4.64/5 (92.73%) 11 votes

Moccacino Guarana, energie într-o ceaşcă de ceai

Aroma de cafea pare să aibă proprietăţi magice asupra dimineţilor, mai ales asupra celor de toamnă, cu vreme închisă, ploaie şi deadline-uri strânse de respectat. Ea îmblânzeşte ziua şi te umple de bună-dispoziţie, ca un adevărat elixir al energiei.

Aşadar, am luat boabele de cafea şi le-am împrietenit cu un rooibos delicios, alături de vanilie, guarana, mate şi fulgi senzuali de ciocolata albă. A rezultat un ceai-moccacino cu gust apetisant – o alternativă la cafeaua obişnuită, pentru a da un parfum catifelat dimineţilor tale.

ceai-de-toamna-cu-aroma-de-cafea

Chiar dacă din rooibos lipseşte cofeina, efectul energizant se păstrează datorită ingredientelor speciale din compoziţie. Să le luăm pe rând: Continuă lectura „Moccacino Guarana, energie într-o ceaşcă de ceai”

Moccacino Guarana, energie într-o ceaşcă de ceai 4.57/5 (91.43%) 14 votes

În amintirea unei vacanţe siciliene: ceai de portocale roşii

Acum vreo 3 ani am făcut cunoştinţă cu pământul ars de soare al Siciliei, unde aerul este îmbibat de parfumul sărat al mării şi de fumul vicioasei Etna. De curând, mi-am amintit de această escapadă savurând un ceai de portocale roşii, fructe specifice acestei insule, şi mi-au revenit în minte zilele calde, luminoase, linia fină dintre cer şi apă, alături de peisajele marcate de silueta nelipsită a vulcanului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPortocalele roşii de Sicilia sunt o curiozitate delicioasă. Culoarea roşie a pulpei este dată de antocianină, un antioxidant puternic, cu efecte benefice pentru organism. Cele mai cunoscute sortimente de portocale roşii sunt Tarocco, Moro şi Sanguinello, care deţin şi certificarea de „indicaţie georgrafică protejată”. Acestea au un suc roşu strălucitor, un parfum proaspăt şi delicat şi un gust dulceag, uşor acidulat. Au un conţinut ridicat de vitamina C, pe lângă potasiu, vitamina A, fier, calciu şi fibre. Pe lângă acestea mai există şi specii mai rare, ca Pink Navel, Cara Cara sau Vaniglia Sanguigno, la care nuanţa se datorează licopenului, aceeaşi substanţă care conferă culoarea specifică roşiilor.

Citricele au început să fie cultivate în Sicilia în timpul dominaţiei arabe, adică perioada secolelor IX-X. În prezent, principalele zone din Sicilia pe care se cultivă portocale roşii sunt Catania şi Siracusa, unde pământul vulcanic extrem de fertil a dat naştere unui mediu propice pentru dezvoltarea lor. Desigur, acestea s-au răspândit şi în alte ţări, ca Spania, Grecia şi chiar în Statele Unite, însă aroma şi culoarea celor siciliene este diferită, datorită condiţiilor de sol şi climă, care influenţează concentraţia de antocianină. Aceasta se secretă datorită climatului uscat şi a variaţiilor mari de temperatură între zi şi noapte.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPortocalele roşii dau savoare îngheţatelor, cremelor şi deserturilor, se folosesc la marmeladă şi parfumează inclusiv preparatele cu paste. Şi, bineînţeles, ceaiurile.

Am pregătit ceaiul de fructe Portocale Roşii într-o după-amiază fierbinte de weekend, când temperatura de afară făcea concurenţă celei din Sicilia. Este perfect ca ice tea, eventual combinat cu felii colorate şi proaspete de citrice, însă cum eu chiar şi vara iubesc ceaiurile calde, n-am avut răbdare să-l las să se răcească. Conţine bucăţele de măr, flori de hibiscus, coji de portocală, lămâie şi măceşe, care îi dau o aromă acrişoară, răcoritoare şi o culoare roşu-sângeriu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERAÎn timp ce preparam ceaiul, mi-am adus aminte că am luat o bucăţică din Sicilia cu mine.. la propriu! În cele 8-10 minute cât am aşteptat să fie gata infuzia, am căutat în cutia cu suveniruri piatra vulcanică pe care am cules-o de pe Etna. M-am bucurat să o pot ţine în mână, alături de harta cu străzile întortocheate ale Cataniei, pe unde mi-am plimbat paşii printre clădiri vechi, uitate de timp.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În amintirea unei vacanţe siciliene: ceai de portocale roşii 5.00/5 (100.00%) 9 votes

Cum să faci Bubble Tea sau ceai cu perle de tapioca

Ne place să experimentăm noi reţete cu ceai şi ne bucurăm când descoperim combinaţii gustoase şi inedite. Aşa că azi îţi propunem un ceai special, cu nume şi aspect jucăuş: Bubble Tea.

Dacă este prima dată când auzi despre Bubble Tea, află că, pe lângă ceai, ingredientul principal sunt perlele de tapioca, responsabile pentru numele de „bubble”. Tapioca este un tip de amidon extras din rădăcina plantei cassava, denumită manioc sau yuca în unele părţi ale lumii. Aceasta îşi are originile în America de Sud şi a ajuns în Asia în secolul al XIX-lea.

bubble_tea
Foto: fooddaily.com.au

Perlele de tapioca au formă sferică, iar prin fierbere capătă consistenţa unui gel, astfel că sunt folosite la prepararea budincilor şi a sosurilor. Adăugate în ceai, îi conferă acestuia mai multă densitate şi o textură plăcută, însă fără a-i influenţa aroma, deoarece au un gust neutru. Fiind mai grele decât lichidul, se aşază la baza recipientului şi formează un strat de mărgele strălucitoare, care ies în evidenţă.

Bubble Tea se serveşte în pahare mari, transparente, pentru ca perlele să fie vizibile, alături de un pai larg, prin care să poată fi uşor savurate. Perlele de tapioca se găsesc, de obicei, în magazinele cu produse asiatice şi au mai multe mărimi şi nuanţe: asemenea coacăzelor negre, culori pale, albe etc.

Care este povestea Bubble Tea?

Bubble Tea îşi are originile în Taiwan, unde, la finalul anilor 1980, era băutura preferată a copiilor, fiind servită la chioşcurile din faţa şcolilor. În ultimii 15 ani a devenit populară în întreaga ţară şi cucerit şi alte zone din Asia de Sud-Est, iar mai târziu a ajuns până în Europa şi America. În afară de ceai şi perle de tapioca, Bubble Tea poate conţine o varietate largă de ingrediente: suc de fructe, lapte, condimente etc. Noi îţi propunem o reţetă cu mango:

Reţetă: Bubble Tea cu mango (2 porţii)

Ingrediente

  • 1 linguriţă ceai verde
  • 250 ml apă fierbinte
  • 1-2 linguri miere
  • 1,5 litri apă
  • 75 g perle de tapioca mari
  • pulpa de la un mango copt
  • sucul de la 2 portocale
  • 200 ml lapte de cocos
Foto: thekitchn.com
Foto: thekitchn.com

Mod de preparare

  • Prepară ceaiul verde conform instrucţiunilor de pe etichetă, apoi amestecă mierea şi lasă să se răcească.
  • Fierbe într-un recipient 1,5 litri de apă, adaugă perlele de tapioca şi lasă la foc mic pentru 50 de minute, până când tapioca s-a înmuiat. Scurge şi clăteşte cu apă rece.
  • Mixează într-un blender pulpa de mango, sucul de portocale şi laptele de cocos.
  • Amestecă sucul rezultat cu perlele de tapioca şi ceaiul. Serveşte Bubble Tea-ul în pahare înalte, transparente, cu pai, eventual cu cuburi de gheaţă pentru o băutură extra-răcoritoare.

Surse: whatscookingamerica.net, food.ndtv.com, thekitchn.com

Cum să faci Bubble Tea sau ceai cu perle de tapioca 4.08/5 (81.50%) 40 votes

Ce gust are vara ta?

Când eram mai mică, ţin minte că vara avea pentru mine gust de vacanţă, de căpşuni şi pepeni dulci şi zemoşi. A cărţi devorate pe nerăsuflate, adulmecând paginile cu aroma lor de mister şi vechi. Mai era şi mirosul acru de fier de la leagănele în care mă dădeam ore în şir, căutând mereu umbra. Zile leneşe, cu parfum de acasă şi dormit până târziu, trezită de soarele de amiază.

Erau veri cu gust de praf şi căldură sufocantă, răcorite doar de picături de libertate şi de plăcerile copilăriei. Altele, dimpotrivă, aveau gust de aer proaspăt de munte şi verde copt, în timp ce simţurile erau năucite de afine, mure sau zmeură, cu textura lor fină, perfectă şi gustul divin. Miroseau a asfalt ud, după ploaie, când aburii se ridicau în dans spre cer, tânjind după compania norilor. Vara îşi lua „La revedere” cu gustul de porumb fiert, ronţăit cu străşnicie de pe ştiuleţi.

Aceleaşi gusturi îmi încântă şi acum verile, iar paleta de arome s-a diversificat. În timp ce unele nuanţe câştigă în intensitate sau strălucire, altele au devenit mai şterse. Descopăr mereu gusturi noi, plăcute, pe care le adaug cu recunoştinţă la albumul deja existent.

ceai-gustul-verii-d-oro-teaUnul dintre ele este o băutură cu petale de trandafiri galbeni şi căpşune, scufundate în ceai verde, care se numeşte chiar „Gustul verii”. Mă număr printre persoanele care beau cu plăcere ceai fierbinte chiar şi în sezonul estival, când căldura băuturii se ia la întrecere cu temperaturile caniculare. Nu mă deranjează, ba chiar mă amuză această competiţie şi mă bucur din plin de ea.

ceai-verde-gustul-verii-dorotea d-oro-tea-ceai-verde-gustul-veriiCelor care nu-şi imaginează cum e să bei ceai cald vara le-aş spune că e un fel de contopire cu atmosfera din jur, ca şi cum ai pune anotimpul cald într-o carafă şi l-ai sorbi încet, în înghiţituri mici, poate ascuns la umbră, profitând de toate aromele sale gureşe. Dacă nu te-am convins, nu-i nimic. Ceaiul „Gustul verii” poate fi savurat foarte bine şi în varianta „ice”, zăpăcit cu lămâie şi ceva cuburi de gheaţă. Romantic, delicat, îmbie la relaxare sub orice formă l-ai încerca.

d-oro-tea-ceai-gustul-verii ceai-gustul-veriiDacă pentru tine vara e mai mult despre gheaţă şi răcoare decât despre ceai cald, uite alte câteva idei care să-ţi învesească sezonul: Reţete cu ceai rece.

Deci, ce gust are vara ta?

Ce gust are vara ta? 5.00/5 (100.00%) 7 votes

Un ceai „exploziv”: Gunpowder

Din China vine praful de puşcă şi tot acolo îşi are originile şi un ceai „exploziv” de bun: Gunpowder.

În ciuda aparenţelor, Gunpowder este la fel de paşnic ca şi celelalte varietăţi de ceai verde. Numele său provine de la aspectul specific, frunzele fiind rulate sub forma unor granule mici, de culoare verde-cenuşiu, care seamănă cu praful de puşcă.

Foto: gardenista.com
Foto: gardenista.com

Această varietate de ceai se remarcă prin gustul intens, cu aromă de fum şi un aftertaste discret de cupru, uşor astrigent. De cele mai multe ori, are un iz ierbos sau chiar mentolat şi picant. Puse în apă fierbinte, perlele de Gunpowder nu produc vreo explozie, cum ar putea sugera numele, ci se desfac în linişte şi creează o infuzie de culoarea mierii.

Datorită comprimării, frunzele de ceai Gunpowder îşi păstrează prospeţimea pentru o perioadă mai lungă de timp. Este bine de ştiut că Gunpowder are un conţinut mai ridicat de cafeină decât alte ceaiuri verzi (35-40 mg/ porţia de circa 250 ml).

Ceaiul Gunpowder provine din oraşul Pingshui, aflat în provincia Zhejiang din China. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, acest ceai era al doilea cel mai scump pe piaţa londoneză, după Wu Yi Oolong, un alt ceai chinezesc apreciat de europeni la acea vreme.

Foto: tamborinetea.com.au

În prezent, zona de producţie a ceaiului Gunpowder s-a extins în cea mai mare parte a sud-est de China, precum şi în Taiwan şi Sri Lanka. Este exportat în toată lumea, fiind una dintre varietăţile de ceai verde folosit în componenţa ceaiului Moroccan Mint.

Pentru a obţine acest ceai, frunzele sunt uscate, apoi expuse la aburi şi rulate strâns în granule, care ulterior trec printr-un proces de uscare. Majoritatea ceaiurilor sunt rulate cu ajutorul unor sisteme mecanice, însă sortimentele cele mai bune se obţin prin prelucrare manuală, ca în trecut. Ceaiul Gunpowder de calitate se remarcă prin granulele cât mai mici, strălucitoare, ce indică faptul că la procesul de producţie au fost folosite frunze tinere şi fragede.

Dacă povestea ceaiului Gunpowder te-a făcut curios/curioasă, avem pentru tine două propuneri aromate, care să-ţi gâdile simţurile de teaholic:

Nu ştim cum e în paradis, dar suntem siguri că acest Gunpowder simplu, afumat, uşor dulce-amărui, îţi va oferi o experienţă de neuitat, care te va duce direct în al şaptelea cer, datorită exploziei de arome.

ceai-verde-floarea-orientuluiÎn „Roza Orientului”, Gunpowder se alătură unui mix inspirat de ceaiuri, printre care Sencha, Fog Tea şi Pai Mu Tan, răsfăţate de iasomie, muguri de trandafir, flori de albăstrea şi alte ingrediente savuroase, pe care te invităm să le descoperi.

Un ceai „exploziv”: Gunpowder 4.70/5 (94.00%) 10 votes

Reţetă cu dichis: Biscuiţi „plic de ceai”

Ceaiul şi biscuiţii formează o pereche delicioasă, asta se ştie. Şi pentru că ne place să ne răsfăţăm nu doar papilele gustative, ci şi privirea, ne-am gândit să-ţi prezentăm o reţetă creativă de biscuiţi.

Foto: thekitchn.com
Foto: thekitchn.com

Biscuiţii sub formă de plic de ceai vor face senzaţie la un tea party sau orice alt eveniment unde ceaiul este personaj principal, prin forma inedită ce iese imediat în evidenţă. Crocanţi şi dulci, îmbrăţişaţi de ciocolată amăruie, au un gust minunat, care devine şi mai bun savurat alături de un ceai pe cinste. În plus, se prepară uşor, chiar dacă eşti începător în ale bucătăritului. Ţi-am pregătit o reţetă simplu de urmat, pas cu pas:

Ingrediente pentru aprox. 40 de biscuiţi

  • 100 g unt
  • 250 g făină
  • ½ de linguriţă de vanilie pudră
  • 100 g zahăr pudră
  • un praf de sare
  • 1 ou
  • 100 g ciocolată neagră

Mod de preparare

  • Scoate untul din frigider şi lasă-l la temperatura camerei pentru 20 de minute.
  • Pune untul şi făina în robotul de bucătărie şi omogenizează-le.
  • Mută compoziţia într-un recipient mai mare, apoi adaugă zahărul, sarea, pudra de vanilie şi oul.
  • Amestecă toate ingredientele cu mâinile şi frământă până când rezultă un aluat moale.
  • Dă aluatului forma unei mingi, înveleşte-l în folie şi lasă-l să le odihnească la frigider pentru o jumătate de oră.
  • Încălzeşte cuptorul la 180º.
  • Scoate aluatul din frigider şi aşază-l pe suprafaţa de lucru, pudrează-l cu puţină făină şi întinde-l cu un sucitor într-o foaie cu grosimea de aproximativ 7 mm.
  • Cu un cuţit, taie aluatul în mai multe bucăţi, folosind ca şablon un pliculeţ de ceai.
  • Fă o gaură mică în partea de sus a fiecărei forme folosind un pai.
  • Coace biscuiţii la cuptor pentru un sfert de oră, apoi lasă-i să se răcească la temperatura camerei.
  • Topeşte ciocolata pe baie de aburi.
  • Scufundă biscuiţii pe jumătate în ciocolata topită, apoi pune-i pe o farfurie până când aceasta se întăreşte.
Foto: notquitenigella.com
Foto: notquitenigella.com
  • Când sunt gata, leagă de orificiul de sus o sfoară subţire şi prinde de ea un mic pătrat de hârtie, pe care îl poţi personaliza în funcţie de preferinţe cu un logo, un desen simpatic sau chiar un citat.
  • Savurează biscuiţii alături de un ceai fierbinte, musai în compania prietenilor!

PS: Biscuiţii-plic de ceai se potr trasforma într-un cadou inspirat, de oferit cuiva drag indiferent de ocazie.

Foto: teaspoonsf.com
Foto: teaspoonsf.com

Sursă reţetă

Reţetă cu dichis: Biscuiţi „plic de ceai” 5.00/5 (100.00%) 9 votes

Căpşune şi ceai rece: o poveste romantică de vară

Este sezonul căpşunelor, iar pieţele sunt pline de micile fructe roşii şi zemoase, aşa că astăzi îţi prezentăm câteva idei pentru a te bucura de ele în ceai. Alături de alte ingrediente aromate, căpşunele reprezintă alegerea perfectă pentru un ceai rece de vară, servit cu gheaţă: un adevărat cocktail de energie.

Căpşunele au o alură jucăuşă, dar şi romantică, prin forma de inimă şi culoarea roşu-aprinsă. Cu ele vei simţi din plin gustul vacanţei, chiar dacă încă nu ai plecat în concediu, ci doar îţi faci planurile de vară.

Iată câteva reţete de ceai cu căpşune, care să-ţi parfumeze ziua cu entuziasm şi bună dispoziţie:

Foto: eatboutique.com
Foto: eatboutique.com

Ceai de căpşune şi busuioc

Ingrediente

  • 1 litru de ceai negru, pregătit conform instrucţiunilor de pe etichetă
  • 450 g căpşune curăţate, tăiate în sferturi sau jumătăţi
  • 250 ml apă
  • 100 g zahăr
  • câteva crenguţe de busuioc proaspăt (pentru preparare şi decor)
  • gheaţă

Cum se prepară: Într-un recipient, fierbe apa şi zahărul, amestecând până când se dizolvă. Ia vasul de pe foc, adaugă câteva din frunzele de busuioc şi lasă la infuzat pentru 10 minute. Strecoară lichidul şi toarnă-l peste căpşune. Amestecă siropul astfel obţinut cu ceaiul negru, gata pregătit, iar după ce băutura s-a răcit, serveşte-o cu gheaţă. Foloseşte câteva funze de busuioc proaspăt pentru decor.

Foto: marthastewart.com
Foto: marthastewart.com

Ceai cu iasomie şi căpşune

Ingrediente

  • 1 litru de ceai verde cu iasomie, pregătit conform instrucţiunilor de pe etichetă
  • 350 g căpşune
  • 300 g zahăr brun
  • 375 ml apă
  • gheaţă

Cum se prepară: Pune zahărul să se dizolve în apa fierbinte, apoi adaugă căpşunele, curăţate şi tăiate mărunt. Fierbe amestecul, după care dă focul mai mic şi lasă-l până când siropul începe să se îngroaşe şi să apară bule în jurul bucăţilor de fructe. Când a ajuns la consistenţa dorită, dă siropul la o parte de pe foc, strecoară-l şi lasă-l să se răcească. Amestecă siropul cu ceaiul de iasomie în proporţia dorită, asezonează cu gheaţă şi căpşune proaspete, apoi serveşte-l.

Foto: makeandtakes.com
Foto: makeandtakes.com

Ceai verde cu căpşune şi petale de trandafir

Pentru cei mai comozi, care nu vor să piardă mult timp cu prepararea băuturii sau cu alegerea ingredientelor, avem în magazinul nostru online soluţia ideală: Grădina Dragonului, un ceai verde aromat, cu bucăţele de căpşune, bucățele de zmeură şi muguri de trandafir, al cărui miros te va face să crezi că ai în faţă o prăjitură delicioasă şi răcoroasă cu fructe.

Ingrediente

Cum se prepară: Infuzează 3-4 linguriţe de ceai într-un litru de apă (80-90°C) timp de 4-6 minute. Când ceaiul este gata, lasă-l să se răcească, apoi îndulceşte-l în funcţie de preferinţă şi adaugă gheaţă.

Care este ceaiul tău preferat pentru vară?

Căpşune şi ceai rece: o poveste romantică de vară 5.00/5 (100.00%) 9 votes

Savoare pentru cocktail-uri: cuburi de ceai îngheţat cu fructe

Vara este sezonul băuturilor reci şi aromate, în combinaţii inedite de ingrediente, fie că vorbim de cocktail-uri, sucuri naturale, smoothie-uri, ceaiuri sau limonadă. Cuburile de gheaţă de toate formele dau un aspect apetisant paharelor şi parcă te răcoreşti doar când le vezi cum strălucesc.

Pentru că ne plac ceaiurile reci, ne-am gândit să le transformăm în cuburi de gheaţă răcoritoare, asortate cu bucăţi de fructe, la îndemână ori de câte ori vrei să dai un plus de savoare băuturilor de vară. Sunt foarte uşor de pregătit şi cu siguranţă vor face o impresie bună la petreceri sau întâlniri între prieteni. Iată cum obţii nişte cuburi de ceai delicioase, dar şi aspectuoase, pentru cocktail-uri şi alte bunătăţi lichide.

Foto: willcookforfriends.com

Ingrediente

  • 500 ml apă
  • 2 linguriţe de ceai verde
  • fructe, după preferinţe: zmeură, lămâie, lime, căpşuni, kiwi (tăiate în bucăţi mici) etc.

Mod de preparare

Fierbe apa şi lasă ceaiul la infuzat 2-3 minute, conform instrucţiunilor de pe etichetă. Lasă-l apoi să se răcească.

Aşază tava sau tăvile de cuburi de gheaţă pe o suprafaţă netedă şi dreaptă. Toarnă ceaiul în fiecare spaţiu şi umple-l în proporţie de ¾. Adaugă apoi bucăţile de fructe. Poţi pune şi câteva frunze de mentă, pentru mai multă aromă. Pune tăvile la congelator şi lasă-le peste noapte.

Foloseşte-le în limonadă, cocktail-uri sau chiar în apă minerală simplă, pentru culoare şi parfum. O vară răcoritoare să avem!

Savoare pentru cocktail-uri: cuburi de ceai îngheţat cu fructe 4.75/5 (95.00%) 8 votes

Cea mai veche ceainărie din lume

După ceainăria „periculoasă” de pe muntele Hua Shan, astăzi facem o plimbare într-un loc mai accesibil ca locaţie, dar la fel de captivant datorită istoriei extrem de vechi: Tsuen Tea, cea mai veche ceainărie din lume, situată în Japonia.

Aceasta şi-a deschis porţile în secolul al XII-lea, iar în cei peste 800 de ani care au trecut de atunci, membrii familiei Tsuen au pregătit, pe rând, ceai pentru milioane de călători. În prezent, generaţiile 23 şi 24 servesc musafirii din toată lumea cu ceaiuri şi alte bunătăţi.

Foto: watsonwalker.com
Foto: watsonwalker.com

Foto: glbrain.com
Foto: glbrain.com

Casa de ceai Tsuen este amplasată în Uji, lângă Kyoto, aproape de cel mai vechi pod din Ţara Soarelui Răsare, construit în anul 647. Podul Uji constituia un obiectiv strategic important între oraşele Nara şi Kyoto, astfel că acesta era străbătut zilnic de numeroase persoane. În anul 1160, un fost samurai, Tsuen Masahisa, devenit paznic al podului, a început să servească ceai verde călătorilor care treceau prin zonă. Astfel, s-au pus bazele unei case de ceai, care în prezent şi-a păstrat aceeaşi locaţie de acum 8 secole. După moartea lui Tsuen Masahisa, urmaşii săi au continuat să aibă grijă de pod, dar şi să prepare şi să servească ceai.

Foto: facebook.com/TsuenTeaInternational
Foto: facebook.com/TsuenTeaInternational

Clădirea care găzduieşte astăzi ceainăria datează din anul 1672, ea fiind refăcută de mai multe ori, în acelaşi timp cu renovarea podului Uji. Ryotaro Tsuen este cel care se ocupă în prezent de administrarea ceainăriei, alături de alţi membri ai familiei, iar fiul său Yusuke urmează să-i ia locul.

Tsuen îşi propune nu doar să comercializeze ceai, ci îi ajută pe oaspeţi să se bucure de această băutură. La podul Uji se pot servi ceaiuri japoneze clasice, ca matcha, sencha sau gyokuro, dar şi alte varietăţi, alătui de dulciuri tradiţionale. Pentru iubitorii de ceai care plănuiesc o vacanţă în Japonia şi ajung în zona Kyoto, un popas la Tsuen, cea mai veche ceainărie din lume, va fi cu siguranţă o experienţă de neuitat!

Foto: facebook.com/TsuenTeaInternational
Foto: facebook.com/TsuenTeaInternational

Foto: facebook.com/TsuenTeaInternational
Foto: facebook.com/TsuenTeaInternational

Deşi are o vârstă venerabilă, compania Tsuen s-a adaptat la era internetului, astfel că ceaiurile sale pot fi cumpărate şi online.

Cea mai veche ceainărie din lume 5.00/5 (100.00%) 3 votes