Dincolo de a fi o bautura delicioasa, care ne energizeaza si ne face sa privim viata cu alti ochi, ceaiul mai poate fi utilizat si in alte scopuri, fiind un aliat pentru pielea sanatoasa, un remediu la indemana pentru afectiuni usoare, dar si un ajutor practic in casa.
Am gasit cateva moduri alternative de folosire a ceaiului si chiar de “reciclare” a frunzelor, la care poate ca nu v-ati fi gandit vreodata 🙂
1. Foloseste ceaiul pentru a dezinfecta taieturile mici inainte de tratare. Aplica pe un pansament cateva picaturi de ceai negru, cu proprietati antiseptice, si tamponeaza usor rana.
2. Frunzele de ceai absorb foarte bine mirosurile urate. Pune un saculet cu cateva frunze de ceai folosite si uscate in frigider, pentru mai multa prospetime.
3.Curata ferestrele si oglinzile cu o solutie de ceai verde concentrat si alcool, in parti egale, si vor fi din nou stralucitoare-luna.
4. Fa-ti o masca naturala pentru ten folosind ceai verde pudra, in combinatie cu putina miere si apa calduta. Intinde amestecul pe fata, lasa-l sa actioneze 10 minute si apoi clateste bine. Rezultatul: o piele catifelata si ferma.
5. Daca dupa o zi lunga la birou picioarele iti sunt obosite, inmoaie-le intr-un vas cu ceai verde cald si le vei simti mai usoare. In plus, astfel previi aparitia fungilor.
6. Pentru a da un gust mai puternic oualor fierte, pune putin ceai in apa in care le prepari.
7. Ceaiul este un substitut perfect pentru apa de gura, asa ca dupa-masa iti poti asigura fara probleme o respiratie proaspata.
8. Bucura-te de ceai din cap pana-n picioare si relaxeaza-te facand o baie cu ceai verde. Vezi “reteta” aici.
9. Pentru a indeparta mirosurile neplacute de pe maini, in special de peste, curata-le cu un pliculet infuzat de ceai de iasomie.
10. Toarna ceai verde in suportul pentru cuburi de gheata si pune-l la congelator. Cand simti nevoia sa-ti revigorezi pielea, plimba un cub de ceai inghetat pe ten si fata ta va fi mai curata si luminoasa.
11. Frunzele de ceai folosite se pot transforma intr-un ingrasamant foarte bun pentru plante.
12. Aduna cateva frunze de ceai uscate intr-un saculet si pastreaza-l pe noptiera, aproape de patul in care dormi. Te va ajuta sa ai un somn lin si sa te odihnesti mai bine.
13. In cazul in care ochii iti sunt iritati sau umflati, foloseste doua pliculete umede de ceai pe post de comprese.
Parte importanta a culturii turcesti, ceaiul (cayi) este un simbol al ospitalitatii si prieteniei, dar si al bucuriei de a trai. Pe strada, in piete, in fata magazinelor si a tarabelor, turcii isi savureaza ceaiul in timp ce stau pe scaune mici si discuta subiectele zilei.
Ceaiul a devenit popular in Turcia in secolul XX, ca o alternativa mai ieftina la cafea, iar acum este servit la orice ora din zi, fiind nelipsit de pe mesele turcilor. La ora actuala, Turcia se numara printre primele state consumatoare si producatoare de ceai din lume, iar cele mai mari plantatii de ceai se gasesc in regiunea Rize din estul tarii.
Ceaiul turcesc este in mod traditional un ceai negru, insa turistii apreciaza foarte mult ceaiul de mere (elma cayi), fara cofeina, cu un gust dulce. De asemenea, sunt cautate si ceaiurile de salvie, tei, macese sau diferitele mixuri de flori si plante vandute in mici magazine sau in bazaruri.
Ceaiul turcesc se bea dintr-un pahar de sticla avand forma unei cupe de lalea. Se serveste fierbinte, cu doua cuburi de zahar alaturi, iar concentratia poate fi ajustata adaugand mai multa apa fiarta peste ceaiul initial, care are un gust foarte puternic. Puteti alege sa beti un ceai slab (acik), unul mediu sau unul tare (koyu).
Prepararea ceaiului turcesc se face folosind un ceainic special (caydanlik), asemanator cu samovarul, constand intr-un vas mare avand deasupra sa unul mai mic. In recipientul mare se pune la fiert apa, iar in cel mic se pun frunzele de ceai cu putina apa.
Dupa ce apa din ceainicul mare a ajuns la fierbere, se opreste focul si se lasa putin sa se linisteasca. O parte din apa fierbinte se toarna apoi peste frunzele din vasul mic si se lasa la infuzat aproximativ cinci minute. Ceaiul astfel obtinut este unul concentrat si se dilueaza cu apa in functie de preferinta celui care il bea.
Daca vreti sa faceti o scurta calatorie imaginara in fascinantul Istanbul, va invitam la un CEAI TURCESC! Pentru a îl prepara acasă ai nevoie doar de apă fiartă și un ceai negru simplu. Alege sortimentul preferat de pe www.doro-tea.ro!
Daca ai putea sa calatoresti oriunde in lume, ce destinatie ai alege? In ce tinut, asezare, oras sau munte ti-ar placea sa-ti plimbi pasii? Posibilitatile sunt nelimitate, asa ca fa-ti bagajele si lasa-ti sufletul sa decida locatia!
Astazi te provocam sa te lasi condus in vacanta perfecta prin intermediul unor ceaiuri aromate, asortate cu cele mai exotice destinatii.
In China, patria ceaiului, modernul si traditionalul merg la brat, iar contrastele sunt mai vii ca niciodata. Un spatiu cu peisaje de vis, temple, ursi panda, dar si zgarie-nori indrazneti, cu Marele Zid serpuind prin munti. Cand vrei sa simti gustul misterios al Chinei, incearca un ceai verde oolong, cu aroma usor dulceaga. Frunzele de ceai au fost lasate sa oxideze partial si apoi rasucite, ceea ce confera ceaiului un gust aparte. Se recomanda sa-l infuzezi de 3-5 ori, iar la fiecare infuzie ceaiul oolong, un adevarat cameleon, isi va schimba discret gustul.
Pentru amatorii de aventura, recomandam un safari in Africa, sub soarele puternic al desertului, unde simti pulsul naturii salbatice si admiri girafe, lei sau gazele in libertate. Incanta-ti sufletul de explorator cu ceaiul Soarele Africii, avand in compozitia sa rooibos verde, al carui gust dulceag este armonizat cu frunze parfumate de mur, de zmeura si de capsun, cu anason, macese si flori de galbenele.
Taramul condimentelor colorate, India imprumuta ceva din aroma ei magica si ceaiului. Iti recomandam un Masala Chai, o combinatie de ceai negru cu mirodenii si alte picanterii: ghimbir, cuisoare, nucsoara, scortisoara, fenicul, anason. Pentru a intra si mai bine in atmosfera indiana, adauga si un strop de lapte.
Daca iti doresti o vacanta relaxanta, in care sa te smulgi din tumultul oraselor aglomerate, retrage-te pentru cateva zile pe o insula din Thailanda, cu ape limpezi, cristaline si rasfata-te pe plaja cu razele de soare si muuulta liniste. Acompaniaza-ti clipele de meditatie cu Templul Zeilor, un mix de ceai alb si ceai verde cu fructe exotice.
Ziua buna de dimineata se cunoaste! Incepe-ti fiecare zi cu multa energie si o escapada in Anglia cu ceaiul negru English Breakfast Premium, perfect de savurat la micul dejun in compania unui lord sau a unei lady, in timp ce va faceti planuri de promenada. Indiferent ca alegeti o plimbare prin ploaie in Londra sau cateva zile de leneveala la un conac de la tara, acest ceai negru este un companion de nadejde pentru dimineti fresh.
In cazul in care esti fan al fotbalului, Brazilia este destinatia perfecta pentru tine, mai ales in perioada asta, cand Cupa Mondiala e in toi. Ca sa te bucuri la maxim de sportul rege, gusta un ceai Yerba Mate Brazilian, o bautura traditionala sud-americana, renumita pentru efectul stimulativ si energizant. Iar daca fotbalul nu te incanta, poti sa te reorientezi spre Carnavalul de la Rio sau plajele cu nisip fin, traind nopti albe pe ritmuri ametitoare de samba.
Intr-o dimineata luminoasa de weekend, cu mult timp de lenevit, m-am simtit inspirata sa incerc un ceai usor, de plante si am ales sotimentul “Inspiratie budista” lasandu-ma imbiata de amestecul interesant de ingrediente.
Cand am deschis punguta, m-am cucerit imediat mirosul aromat de nucsoara, asortat foarte bine cu cel al scortisoarei. Sun fan al mirodeniilor, atat in bauturi cat si in mancaruri, dar am ramas un pic uimita de combinarea cu plante, de obicei le asociez cu ceaiul negru sau rooibos. Asa ca am fost si mai curioasa.
Culorile mixului de plante si mirodenii sunt usor tomnatice, punctate ici-colo de nuante de portocaliu. “Inspiratie budista” contine echinaceea din belsug, planta care previne raceala, intarind sistemul imunitar. Pentru savoare, aceasta este alintata cu tot felul de bunatati: bucatele de mere, de morcov si de cacao, scortisoara, nucsoara, fenicul, sfecla, chipsuri de banana, sofranel, aroma.
In timp ce am asteptat sa fie gata ceaiul, m-am jucat cu cateva scoici colorate si le-am admirat formele si suprafatele mangaiate candva de apa. Mi-am imaginat ca sunt pe malul marii si ascult valurile in tacere. Autosugestie sau nu, chiar m-am simtit zen.
Dupa 5-10 minute, ceaiul a fost numai bun de baut. Infuzia are o culoare calda, de un rosu deschis si un gust dulce, bland. Mi-am savurat ceaiul in tihna, iar ziua mi-a fost calma si linistita.
Pu erh, cunoscut și sub denumirile de „puer”, „pu’er” sau „po lay”, este un tip de ceai produs în provincia Yunnan din China, foarte apreciat pentru gustul sau puternic, obținut prin fermentare. La fel ca și în cazul vinului, ceaiul Pu-erh este cu atât mai bun cu cât este mai vechi.
Un element de distincție al acestui ceai este forma, obținută prin presarea frunzelor. Pu-erh se găsește sub formă de cărămidă, cuib, piramidă, prăjiturică etc, dar se comercializează și vrac, iar uneori chiar și la pliculețe. Are culoarea neagră sau maro, iar aroma sa este catifelată și aduce a pământ, lăsând un gust dulce în gură după ce este băut.
Pu-erh – Istorie și origini
Pu-erh este obținut din frunzele mari ale arborelui de ceai care crește în regiunea Yunnan din China (Dayeh). Originile sale datează de mii de ani, fiind strâns legate de comerțul cu ceai dintre China și alte țări, în special Tibet. Numele lui provine de la orașul Pu’er, de unde a început să fie vândut către alte zone. Frunzele de ceai erau comprimate în diferite forme pentru a facilita conservarea și transportul, dobândind culoarea și aroma specifice datorită fermentației naturale ce avea loc în drum spre destinație.
Pentru multă vreme, ceaiul Pu-erh a fost învechit printr-o fermentație lentă, ce dura chiar și 15 ani. În anii 1970 a fost introdus un alt procedeu, numit shou (gătire), care scurtează timpul de fermentare la un an. Acest procedeu presupune folosirea căldurii și a umezelii, precum și a bacteriilor bune.
Pu-erh ceai – Categorii
În funcție de frunzele de ceai folosite și de modul de prelucrare, ceaiul Pu erh se împarte în două categorii: Sheng Pu-Erh, adică verde sau crud și Shu Pu-Erh, adică negru sau învechit.
Așa cum sugerează și denumirea, Sheng Pu-Erh se obține din frunze de ceai verde, nefermentate, care sunt prăjite rapid, uscate la soare și apoi prelucrate la abur. Ulterior, sunt comprimate sub diferite forme și lăsate să se învechească. Totuși, acest ceai păstrează o aromă proaspătă, iar gustul este amărui, însă are un aftertaste dulce. Infuzia este de un galben deschis.
La producerea Shu Pu-Erh se utilizează ceai negru, fermentat, care trece prin aceleași etape de prelucrare ca Sheng Pu-Erh. Diferă însă procesul de dinainte de comprimare, când se accelerează fermentarea prin umezire și menținerea unui mediu cald. În consecință, frunzele dobândesc o culoare cafeniu-roșcat. Infuzia din frunze de Pu-Erh învechit are o nuanță roșu închis, iar gustul este mai intens, cu aromă de pământ.
Ceai Pu-erh – conținut de cofeină
Cât de multă cofeină conține ceaiul Pu-erh? Îl putem bea și seara sau ne afectează calitatea somnului?
Părerile sunt împărțite.
În general, cu cât frunzele sunt mai învechite, cu atât vor avea mai puțină cofeină, astfel că un Sheng Pu-Erh vechi de câțiva ani are un conținut mai ridicat de cofeină decât unul învechit de peste 10 ani. Pe de altă parte, Shu Pu-Erh își menține crescut nivelul de cofeină din cauza procesului de expunere la umezeală, care grăbește învechirea.
Studiile care măsoară conținutul de cofeină din diferite sortimente de ceaiuri arată de obicei că nivelul variază mai puternic între ceaiurile individuale din interiorul unei categorii decât între categorii diferite (negru, verde etc.)
Nu în ultimul rând, există și alți factori care determină nivelul de cofeină din ceai, cum ar fi partea din plantă folosită (mugurii au mai multă cofeină), condițiile de cultivare și prelucrare, infuzarea (cu cât infuzăm mai mult un ceai, cu atât se elimină în apă mai multă cofeină) etc.
În concluzie, Pu-Erh poate fi o alternativă foarte bună la cafea, însă dacă vrem un ceai cu un conținut cât mai scăzut de cofeină nu este o alegere foarte inspirată, deoarece nu are cu mult mai puțină cofeină față de alte tipuri de ceai. Cofeina are un impact diferit asupra fiecărei persoane, în funcție de cât de sensibil este fiecare dintre noi la această substanță.
Cum se prepară un ceai Pu erh?
Dacă pregătiți un ceai Pu-erh dintr-o formă comprimată, utilizați un cuțit mic pentru a desprinde cam o linguriță sau două de frunze. Următorul pas este clătirea lor, necesară nu doar pentru a elimina praful depus în timpul fermentării, dar și pentru a „trezi” frunzele și a le pregăti de infuzie. Pentru a spăla frunzele de ceai Pu-erh, puneți-le într-un vas, turnați apă aflată aproape de temperatura de fierbere și apoi aruncați repede lichidul.
La infuzare se recomandă un timp de 3-5 minute și apă aproape de temperatura de fierbere (aprox. 95 de grade C). Unele persoane preferă să utilizeze apă foarte fierbinte pentru o aromă mai puternică. Dacă este pentru prima dată când beți un ceai Pu-erh, vă sfătuim să pregătiți o infuzie mai ușoară, pentru că, nefiind obișnuiți cu aroma lui, s-ar putea ca băutura să nu fie tocmai pe placul vostru.
Frunzele de Pu-erh pot fi conservate pentru o perioadă foarte lungă de timp, însă ceaiul nu trebuie păstrat în recipiente etanșe sau lângă produse cu miros puternic și trebuie ferit de umezeală.
Ceai Pu Erh – Beneficii
Ca majoritatea ceaiurilor, și Pu-erh vine cu numeroase beneficii pentru sănătate, fiind o băutură ideală pentru persoanele de orice vârstă. Consumat după o masă consistentă, este un bun digestiv, reglează tranzitul intestinal și ajută la eliminarea senzației de greață sau balonare. Are proprietăți antibacteriene și ajută la protejarea organismului. Această băutură scade nivelul colesterolului, reglează glicemia și previne bolile cardiovasculare, contribuind la buna funcționare a sistemul circulator. Bogat în antioxidanți, Pu-erh luptă împotriva îmbătrânirii. În plus, are un efect de detoxificare asupra organismului și ajută la eliminarea grăsimii prin accelerarea metabolismului.
Dacă v-am făcut curioși și vreți să încercați acest ceai prețios, iată câteva recomandări! Așteptăm impresiile voastre! 🙂
Promovat ca fiind „secretul longevitatii” si considerat de multi un aliment-minune, goji aduce beneficii pentru intregul organism si reprezinta o sursa de sanatate si vitalitate.
Fructele de goji au forma unor bobite mici, alungite, de culoare rosie si provin din Asia, unde calitatile lor sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. In China, India si Tibet sunt apreciate pentru proprietatile lor nutritive si capacitatea de a incetini imbatranirea. Oamenii din aceste zone le consuma atat crude, cat si in supe, deserturi, dulceturi sau sub forma de ceaiuri. Beneficiile fructelor de goji au fost recent descoperite si de europeni si americani, astfel ca au devenit populare in toata lumea, iar in prezent se cultiva chiar si in Europa.
Care sunt beneficiile fructelor de goji?
Contin o cantitate mare de antioxidanti, care ajuta organismul sa lupte cu radicalii liberi – substante nocive pentru corpul uman. Goji stimuleaza sistemul imunitar si actioneaza impotriva toxinelor, contribuind la buna functionare a rinichilor si ficatului. Bogate in fibre, aceste fructe echilibreaza nivelul glucozei din sange si previn cresterea in greutate. In plus, imbunatatesc circulatia sangvina si intaresc inima. Cei care vor sa slabeasca au un aliat de incredere in acest aliment.
Fructele de goij se consuma proaspete, uscate, sub forma de pudra sau ca suc. Cel mai des se folosesc uscate, deoarece astfel se conserva pentru mai multe luni, sunt la indemana si pastreaza o mare parte din substantele nutritive. Fie ca pregatiti salate, prajituri, inghetate sau alte deserturi, goji da gust si culoare preparatelor.
De asemenea, pot fi folosite si pentru ceai, atat simple, cat si in combinatie cu alte ingrediente. Pentru a pregati un ceai de goji, puneti cateva bobite intr-un pahar cu apa fierbinte, acoperiti-l si lasati cateva minute la infuzat. Fructele se vor deschide la culoare, isi vor mari volumul si vor deveni mai moi. Veti obtine un ceai cu aroma discreta, dulceaga, iar dupa ce consumati bautura puteti manca si fructele pentru a beneficia de toate substantele hranitoare.
Daca sunteti curiosi sa incercati goji sub forma de ceai, dar nu vreti unul simplu, avem doua recomandari speciale pentru voi:
Ceaiul rooibos Goji cu Merisoare si Rodie este alegerea perfecta pentru cei care doresc sa savureze arome exotice sub forma unui cocktail energizant, care pastreaza toate calitatile fructelor din componenta. Ananasul, papaya, coacazele si kiwi completeaza aceasta bautura delicioasa si ii dau un parfum placut.
Delicatul ceai alb merge de minune cu goji, asa ca va propunem un mix de ceai alb cu goji si coacaze, cu bucatele de zmeura si o nuanta discreta de bergamota. Simfonia de arome este armonizata de petale de trandafir, flori de salcam, de rodii si de nalbe albastre.
În data de 30 decembrie 2012 magazinul nostru si-a deschis portile punandu-va la dispozitie 30 de sortimente selecte de ceai, printre acestea ceaiuri verzi, negre, albe, infuzii de fructe si rooibos. Tot atunci ne-am propus ca pana la aniversarea primului an sa ne dublam sortimentul, lucru pe care l-am si reusit: in prezent am ajuns sa va incantam cu 75 de sortimente diferite de ceai, fiecare ales si testat cu pricepere si atentie.
Cu ocazia aceasta dorim sa va prezentam noile ceaiuri din magazin, disponibile spre comanda incepand cu aceasta luna. Speram sa va placa!
Ceai verde „Ginseng si Catina” – ar merita sa dedicam cate o pagina fiecarui ingredient din acest ceai, caci fiecare vine cu o poveste unica si cu un set de beneficii importante. Ginseng-ul este consumat de mai bine de 4000 de ani datorita proprietatilor sale energizante. Catina, prin continutul ridicat de vitamina C, a castigat destul de multa popularitate si in tara noastra. Insa adevaratul element surpriza este lemnul dulce, cunoscut si ca liquorice, o planta cu un gust dulceag pregnant, ce isi lasa amprenta si asupra infuziei noastre. Incercati-l, gustul sau va va surpinde placut!
Ceai alb „Goji cu Coacaze” – am avut in trecut rooibos cu fructe goji, apoi ceai verde cu goji, toate au fost de-a dreptului dementiale, de aceea a trebuit neaparat sa incercam un ceai alb cu fructe goji. Bine am facut, caci acest blend nu se compara cu nimic din ce am avut pana acum, neutru la gust si in acelasi timp acrisor, aromat, revigorant.
Ceai rooibos verde „Soarele Africii” – se numara printre primele noastre infuzii de rooibos verde (green rooibos). Rooibosul verde si cel clasic provin defapt din aceeasi planta, ce le diferentiaza este metoda de prelucrare. Frunzele de rooibos verde sunt tratate special pentru incetinirea procesului de oxidare, pastrandu-le astfel mai aproape de gustul si culoarea lor cruda. Infuzia „Soarele Africii” este un rooibos verde decorat cu aroma acrisoara a frunzelor de mur, zmeura si capsune, si gustul condimentat de anason, fenicul si frunze de alun.
Ceai rooibos „Scortisoara Vanilata” – sosit numai bine cu prilejul sarbatorilor de iarna. Acest ceai va umple ceasca si incaperea cu mirosul de scortisoara. Pe langa rooibos si scortisoara ceaiul mai contine o gramada de alte ingrediente naturale: ghimbir, flori de amaranth, muguri de erica, frunze de bambus, piper roz, cardamom maruntit si stevie. Despre stevie ar trebui sa stiti ca frunzele sale sunt in mod natural dulci, din acest motiv infuzia de rooibos „Scortisoara Vanilata” rar are nevoie de indulcitori aditionali.
Ceai honeybush „Moccachino Guarana” – un amestec pana acum nemaiintalnit, dintre frunzele de honeybush cu efectele sale calmante, linistitoare, si trei plante din polul opus al planetei: boabele de cafea , guarana (o planta populara in Brazilia datorita continutului sau de cafeina) si frunzele prajite de mate (o alta planta cu cafeina).
Să ştiţi însă că nu ne oprim aici. Incepand cu saptamana viitoare alte doua ceaiuri chinezesti selecte se vor alatura colectiei noastre:
Ceai Pu Erh Tuocha China – este o specie de ceai negru fermentat produs de mai bine de 1700 de ani in regiunea Yunnan din China, cu toate acestea deocamdata sortimentul nu este foarte cunoscut in Romania. Ne-am propus sa schimbam acest lucru!
Ceai alb Pai Mu Tan – cunoscut si ca „bai mudan” sau, in engleza, ca „white peony”, este la nivel mondial unul dintre cele mai populare ceaiuri albe. Este un ceai usor oxidat, frunzele si mugurii sunt culesi si apoi uscati in soare pentru 1-3 zile. Aroma ceaiul este data atat de locul de crestere a plantei, cat si de particularitatile de procesare.
Care dintre numele de mai sus va atrage cel mai tare? Si ce v-ati dori sa mai testati pe viitor? Noi ne gandeam sa facem din ianuarie luna ceaiurilor oolong, ce parere aveti? Va asteptam raspunsurile prin forumarul de mai jos.
Este vara…de fapt, este foarte vara. O foarte vara ca la carte, cu temperaturi interesante care, impreuna cu tonele de ciment ce ne inconjoara, creeaza asa o stare de semi sera vegetala.
Asa ca, numai de ceai cald nu ne mai arde. De altfel, de niciun fel de preparat, fie el lichid sau solid, daca temperatura este mai mare sau egala cu cea din jurul nostru. Atunci, ce am putea face? In frigider clar nu avem loc, aerul conditionat parca iti intra in creier cand ii dai drumul, iar fara el este usor imposibil de respirat.
Un alt fapt destul de clar este ca prin asudarea constanta si continua prin care trecem zilnic in ultima perioada, pierdem multe vitamine, minerale…practic imunitatea noastra scade considerabil, o data cu tonusul si cu cheful general de… orice.
Stiu ca va veti gandi ca va voi propune sa faceti ceaiuri si sa le lasati la racit, dupa care „just add ice„. Insa nu, pentru ca procesul de creare al ceaiului general este infuzia in apa fierbinte si stim cu totii ce senzatie „faina” te trece in momentul in care, pe cele o mie de grade de afara mai aprinzi si aragazul sa iti fierbi apa…. Nu este deloc placut.
Dar infuzia se poate face numai la cald, ci si la rece.
Infuzia rece se prepara la fel de usor precum cea calda, tot ce se schimba este timpul de infuzare. Tinand cont de timpul recomandat pentru infuzarea obisnuita, pentru fiecare minut este recomandat sa lasi ceaiul sa se infuzeze la rece (cel mai bine in frigider) doua ore ceaiul. Asadar, daca pe pliculet scrie sa tinem infuzia de ceai in apa fierbinte 2 minute, atunci ea trebuie sa fie lasata la infuzare rece timp de 4 ore.
Iar pentru ca timpul sa treaca mai repede, recomandam sa lasi ceaiul seara in frigider, astfel incat in urmatoarea dimineata sa te bucuri mai mult decat iti poti inchipui de bautura rece care te asteapta.
Asa ca, pentru urmatoarea perioada pana incep macar ploile trecatoare, va recomandam sa incercati metoda de infuzie rece. Noua ne-a placut si ne bucuram de cantitati mari de ceai rece care, pe langa faptul ca este racoritor, va ajuta sa va restabiliti imunitatea in parametri normali, si totodata va ridica tonusul intr-un timp record.
Tineti cont ca aceasta metoda functioneaza ideal cu orice tip de ceai (camellia sinensis), insa da rezultate bune si cu infuziile de plante sau cele de fructe. In cazul acestora, o alta metoda prin care putem prepara ceai rece este cea de fierbere urmata de racire treptata si combinare cu cuburi de gheata, miere, lamaie si diferite alte ingrediente (in functie de preferinte).
Hai sa infruntam vara cat mai frumos si, de ce nu, cu un punch rece de vara!
Dansatorii si sportivii, in general, sunt acel gen de oameni care, cu siguranta vor sti si vor simti pe corpul lor si in performantele lor ce produse si alimente le cresc rezistenta, le mentin un tonus potrivit si o energie cat mai constanta.
Astfel, m-am gasit intr-una din zilele trecute, eu, balerina amatoare cu o pasiune de a-mi testa limitele propriului corp si a propriei minti cat mai mult, la una din orele de balet si am hotarat inainte de aceasta sa imi pregatesc intr-un termos putin ceai verde, ca sa ii vad efectele in timpul orelor de studii, pentru ca mi se intampla destul de des ca pe la mijlocul orei sa devin o semi-leguminoasa fara vlaga.
Bun, zis si facut: am preparat ceaiul verde „cele 8 comori ale templului” caci acesta este noul meu ceai favorit, l-am pus in termos si m-am infatisat la sala de balet cu speranta ca poate va avea un oarecare efect aceasta licoare, din moment ce dimineata imi dadea o stare de bine si Zen dupa ce o beam. Asa ca, am inceput.
Prima pauza, prima jumatate de termos baut. Sete mare dupa plie-uri si jette-uri. Dupa cinci minute, hai ca parca ma simt mai in forta, hai ca parca functioneaza ceva mai bine muschii, hai ca ma desfasor cu o usurinta un picut mai mare, hai ca uite ce interesant ca nu mai obosesc asa de repede, hai ca am un super tonus. Omg! Ceva a functionat!
M-am simtit la acea ora de studii ca un iepuras Duracell 🙂 fara sa exagerez.
Asa ca, sunt constienta ca poate suna cam exagerat, insa aceasta a fost experienta mea. Va recomand si voua sa testati, fie ca bicicliti, fie ca alergati sau faceti piruete sau sariti sau orice, chiar va indic sa incercati si sa ne povestiti si voi experientele. Poate voi nu veti simti nimic sau poate voi chiar o sa simtiti si mai multe functionalitati ale ceaiului decat am simtit eu. Either way, chiar sunt curioasa de povestile si experientele voastre legate de cum ati introdus ceaiul in combinatia cu efortul fizic preferat de fiecare.
Este luni dragi cititori, asa ca pentru azi v-am pregatit cateva informatii foarte interesante despre beneficiile ceaiului in prevenirea infarctului, in special a ceaiului negru.
Bautul a cel putin o cana de ceai pe zi poate reduce riscul de atac de cord cu 44%, conform unei noi cercetari in Londra, 9 iunie.
Studiul efectuat de catre dr. Michael Gaziano, un specialist al inimii la Scoala de Medicina Harvard- afiliat cu Brigham si Spitalul de Femei din Boston, arata ca ceaiul contine o cantitate puternica de flavonoide – nutrienti asemanatori cu vitaminele care fac celulele sangelui mai putin predispuse sa formeze cheaguri, care pot duce la infarcturi.
Flavonoidele sunt, de asemenea, printre cei mai puternici antioxidanti, care compenseaza cu efectele nocive ale oxigenului in corp, cum ar fi depozite grase pe artere. Oamenii de stiinta au devenit foarte entuziasmati de posibilele beneficii ale flavonoidelor, care se numara la aproape 4000 si care se pot, de asemenea, gasi in fructe, legume, dar sunt si direct legate de efectele benefice pentru inima oferite de vinul rosu.
Pe cand studiile recente au sugerat ca bautul ceaiului este bun pentru inima, ulterior s-a descoperit si a fost prezentat intr-o conferinta a Societatii Regale de Medicina din Londra, faptul ca efectele sunt de-a dreptul incredibile.
Gaziano descoperit ca persoanele care au baut una sau mai multe cani de ceai pe zi si-au taiat riscul de infarct cu 44% fata de cei care nu beau ceai.
”Acest fapt, din punctul meu de vedere este chiar o descoperire uimitoare” spuse dr. Catherine Rice-Evans, un cercetator pe antioxidanti la Colegiul King din Londra, care nu a fost legata de studiul doctorului Gaziano. “Acestea sunt rezultate foarte incurajatoare.”
Dar studiul nu a comparat beneficiul a unei cani cu cel al doua sau mai multe cani de ceai, iar intrebarea care apare este cam cat de mult ceai este bine sa bei, cat de puternic sa fie infuzat este inca deschisa pentru dezbateri.
John Folts, un specialist al Universitatii din Wisconsin care studiaza efectele flavonoidelor asupra inimii si care nu a fost implicat in acest studio, considera ca ar fi necesar de mai mult de o singura can ape zi pentru a avea un effect bun. Studiile sale asupra cainilor au indicat ca, pentru a evita formarea unui cheag de sange pe artera coronariana, sunt necesare sase cani.
In studiul lui Gaziano au fost examinati 340 de barbate si femei care au suferit un infarct, ordonandu-I dupa varsta, sex si cartiere cu oameni care nu au suferit niciodata un infarct. Apoi le-a investigat obiceiurile de baut cafea – si ceai- in decursul unui an.
Studiul a implicat doar ceai normal facut din frunze de ceai negru, spre deosebire de ceaiurile verde si de plante. Oamenii de stiinta spun ca ceaiul negru contine mai multi flavonoizi in comparative cu ceaiul verde, in timp ce ceaiurile din plante nu sunt cunoscute sa contina vreun fel de flavonoide.
De asemenea, in alte studii s-a aratat ca nu conteaza daca sunt adaugate lapte, zahar sau lamaie. La fel, nu exista nicio diferenta daca se bea ceaiul cald sau rece sau daca este preparat din frunze simple, puse in pungute de ceai sau cristale granulate spune dr. Paul Quinlan, un biochemist-sef din unitatea de cercetare pentru sanatate a companiei Brook Bond Tea.
Putini dintre subiectii studiului au baut doar un singur tip de bautura exclusive, asa ca au fost categorizati dupa cele mai puternice preferinte. Stiudiul a mai fost ajustat dupa factori care ar putea denatura rezultatele, precum fumatul, exercitiul fizic, prezenta alcoolului in alimentatia zilnica si istoria familiei pe partea de probleme de inima. Caloriile consumate, mancatul produselor alimentare grase si indexul masei corporale au fost cam la acelasi nivel la toti participantii.
Oamenii de stiinta nu au comparat beneficiile flavonoide ale ceaiului cu cele ale vinului rosu, facut cunoscut prin cercetari ce arata ca francezii, cu vinul rosu ca materie prima, au cazuri reduse de boli de inima in ciuda inclinatiei lor spre mancaruri grase. Cu toate acestea, Quinlan a avertizat ca ceaiul nu este singura parte a regimului pentru reducerea infarctului si nu trebuie vazut ca un substitut pentru mancarea fructelor si legumelor, renuntarea la fumat, renuntarea la mancaruri grase sau alte obiceiuri sanatoase pentru inima.
Studiul, care a fost platit de catre Institutul Natinoal de Inima, Plamani si Sange al Statelor Unite, a descoperit, de asemenea, cafeaua ca neavand niciun efect asupra infarcturilor, chiar daca era decafeinizata.
Asa ca, d’Oro Tea va recomanda sa beti ceai cat de mult poftiti si sa aveti un inceput de saptamana cat mai spornic.