Vara e în toi, deci e cazul să ne răcorim cu ceva gustos, aromat și hidratant. Dacă îți place pepenele galben, află că poți să-l combini cu ceaiul pentru o băutură deosebit de parfumată, fresh, care îți va deschide apetitul pentru vacanță și relaxare. Încearcă un ceai rece cu pepene galben și mentă!
Iubitorii ceaiurilor fructate și delicate se vor bucura să descopere “Grădina Dragonului”. Aici și-au dat întâlnire două sortimente alese de ceai verde și ceai alb, alături de o armonie de fructe savuroase.
Cartea din imagine o găsești în magazinul nostru online, aici.
Gunpowder este un ceai verde interesant, al cărui nume provine de la forma frunzelor, care sunt rulate ca niște granule mici, similare prafului de puşcă. Fii fără griji, în ceașca ta nu se va produce nicio explozie! Frunzele de un verde-cenuşiu se vor lăsa dezmierdate de apa caldă și vor contribui la infuzia finală cu o notă subtilă, aproape insesizabilă de fum. Continuă lectura „“Grădina Dragonului”: magia fructelor într-un mix de ceaiuri verzi și albe”
Crezi că salatele sunt plictisitoare? Încearcă această rețetă și s-ar putea să-ți schimbi părerea!
Pe lângă ingredient în deserturi, sosuri sau cocktail-uri, ceaiul poate fi servit și… într-o salată de excepție – un preparat interesant pentru gurmanzii care nu se tem de experimentele culinare.
Foto: huffingtonpost.com
Lahpet Thoke e o salată de ceai (lahpet înseamnă “ceai verde”, iar thoke, “salată”) foarte iubită în Myanmar (Birmania), ce constă într-un amestec exotic de arome și texturi. Mai exact, conține frunze murate de ceai verde, diferite semințe, nuci și alte boabe crocante, usturoi și ingrediente opționale, cum ar fi creveți uscați, ghimbir, ceapă, fulgi de cocos sau cubulețe de roșii. De obicei, ingredientele se oferă separat, pentru ca fiecare să-și poată pregăti mixul preferat, din proporțiile dorite. Continuă lectura „Salata de ceai, o delicatesă birmaneză”
Despre ceaiul verde se știe de secole că este extraordinar pentru sănătate, iar cercetările moderne i-au confirmat calitățile: previne bolile cardiovasculare și cancerul, are efect revigorant, toifică organismul, menține gingiile sănătoase, întârzie îmbătrânirea pielii și poate contribui la pierderea în greutate.
De unde atâtea efecte pozitive din câteva frunze, te întrebi? Ceaiul verde este bogat în antioxidanți, enzime, aminoacizi și polifenoli, care conferă plantei calitățile medicinale de excepție. De asemenea, reprezintă o sursă valoroasă de vitamine și minerale, mai ales magneziu, potasiu și fier. Polifenolii din ceai fac parte din subtipul numit catehine, antioxidanți care protejează de radicalii liberi și reduc inflamațiile. Frunzele de ceai verde conțin un procent de 25% catehine, spre deosebire de ceaiul negru, care are doar 4%. Și ceaiul alb are un conținut ridicat de catehine, însă într-o compoziție diferită, ale cărei proprietăți au fost mai puțin studiate.
La fel ca în cazul vinului sau al cafelei, calitatea ceaiului variază foarte mult, fiind o diferență semnificativă între gustul unui ceai mediocru și al unuia de top. Deși timpul și metoda de infuzie influențează și ele gustul băuturii, frunzele de ceai decid o mare parte din experiența servirii unui ceai cu adevărat bun.
Cum îți poți da seama dacă frunzele de ceai pe care le cumperi sunt de calitate sau nu?
Un ceai verde de calitate are anumite caracteristici pe care le poți recunoaște la o analiză mai atentă a frunzelor, a ambalajului și în momentul preparării. Sunt câțiva indicatori după care te poți ghida, astfel încât să identifici un ceai verde bun:
Ceai vrac vs la plic. Pliculețele de ceai sunt o alegere practică, însă adesea ele conțin frunze de slabă calitate, aproape pulbere, astfel că nu vor oferi o experiență satifăcătoare. Pe de altă parte, un ceai verde vrac îți permite să vezi mai bine starea frunzelor, culoarea și mărimea lor, ceea ce îți va oferi informații prețioase despre ceaiul care ar putea ieși din ele.
Forma – Fiecare tip de ceai are o formă anume, care reflectă direct procesul de selecție și producție prin care a trecut ceaiul. De exemplu, Lung Ching ar trebui să aibă frunzele ca un ac, cu suprafața aplatizată, în timp ce frunzele unui oolong ca Tie Guan Yin ar trebui să fie sub formă de spirale strânse. Ca regulă generală, frunzele întregi, cât mai mari, sunt de preferat celor sfărâmate sau chiar sub formă de praf, care indică o calitate slabă. Excepție fac anumite ceaiuri sub formă de pudră, cum ar fi matcha (vezi în acest articol cum să alegi un ceai matcha de calitate). Continuă lectura „Cum alegi un ceai verde bun”
Având în spate un univers cultural fascinant, ceaiul japonez este extrem de ofertant prin paleta vastă de arome, culori și gusturi, alături de ceremonia elegantă de servire. Deși marea majoritate a ceaiului produs în această țară este verde, cu siguranță nu te vei plictisi încercând sortimentele atât de variate și rafinate.
Plantațiile de ceai îmbracă mai multe zone din Japonia, cele mai cunoscute regiuni fiind Shizuoka, Kagoshima și Uji. Savoarea locală, dată de sol, climă, mod de cultivare și prelucrare, face din fiecare ceai unul special. Pentru cei care acum descoperă ceaiul verde japonez, am pregătit un ghid cu câteva sortimente care merită încercate.
Foto: pixabay.com
Sencha
Unul dintre cele mai răspândite ceaiuri japoneze, Sencha se remarcă prin echilibrul dintre aromele dulci și cele astringente, având un gust delicat, fraged. Culoarea infuziei variază de la galben deschis la galben-verzui. Se produce aproape peste tot în Japonia, reprezentând circa 70-80% din producția de ceai verde din această țară. Sencha se referă la primele frunze de ceai culese de la finalul lunii februarie – în zonele cu climă caldă, până la final de mai – în regiunile cu temperaturi scăzute. Avantajul acestui ceai este că se găsește destul de ușor și are un preț accesibil.
După ce primele frunze de ceai sunt culese pentru Sencha (din februarie până în mai), apar noi vlăstari și muguri de frunze, care vor fi folosiți pentru Bancha. Frunzele de ceai Bancha se recoltează în iunie (Nibancha), august (Sanbancha) și octombrie (Yonbancha), devenind tot mai dure cu fiecare cules. Pe lângă aceste frunze, Bancha include și tulpinile superioare ale plantei, alături de frunze mai mari îndepărtate în procesul de producere a Sencha. Continuă lectura „Ghidul ceaiului verde japonez”
Când eram mică și mergeam cu ai mei prin vacanțe la munte, mă atrăgeau întotdeauna tufele cu afine coapte. Aș fi stat cu orele să culeg micile boabe aromate, cu degetele pătate de culoarea și dulceața lor….
Îmi plac și acum afinele, așa că m-am bucurat să le descopăr într-un mix interesant de ceaiuri. Și cum o bucurie nu vine niciodată singură, alături de afine am mai văzut fulgi de boabe de cacao, un ingredient gustos pentru doza zilnică de energie.
Ceaiul Afine Cocoa, căci despre el e vorba, propune o combinație care mi s-a părut cel puțin curioasă: ceai negru și ceai verde Sencha. O echipă nu foarte des întâlnită de mine, dar care mi-a fericit papilele alături de alte ingrediente alese pe sprânceană.
După apă, ceaiul este cea mai populară băutură din lume, iar celebritatea sa nu se datorează doar gustului bun, ci și calităților sale excepționale. Un adevărat “dulăpior cu medicamente”, ceaiul verde este învăluit într-o aură de respect, fiind considerat, de mii de ani, un remediu miraculos.
Partea interesantă este că studiile au confirmat multe dintre afirmațiile și credințele tradiționale despre ceai, astfel că acesta este recunoscut de oamenii de știință ca o băutură extrem de benefică, inclusiv în lupta cu bolile contemporane.
Pentru cei care au nevoie de dovezi științifice, „Cartea ceaiului verde”, de Dr. Lester A. Mitscher și Victoria Dolby Toews, aduce argumente solide cu privire la proprietățile ceaiului verde. Numeroase cercetări, statistici și experimente indică, fără dubiu, impactul pozitiv al ceaiului asupra sănătății.
Așadar, pregătiți-vă de o incursiune științifică în universul ceaiului, cu detalii din chimie și biologie, îndulcite de povești și legende din această lume fascinantă!
Aliment, medicament, băutură
Cartea începe cu prezentarea diferitelor tipuri de ceai și a caracteristicilor lor – o ocazie pentru cititor să-și clarifice anumite informații.
Istoria ceaiului are alocat un întreg capitol, din care aflăm că, surprinzător, această plantă a fost folosită mai întâi ca aliment, înainte de a ajunge în ceștile din toată lumea ca băutură.
“în Thailanda, din frunzele de ceai expuse la aburi se formau bile, care erau mâncate cu sare, ulei, usturoi, grăsime de porc și pește uscat”
“locuitorii Burmei antice culegeau frunzele de ceai și le mâncau ca salată”
“în Tibet, ceaiul era pregătit ca mic-dejun – i se adăuga orz, sare, zer de capră și se amestecau toate până ajungeau la o consistență cremoasă.”
Dar ce ziceți de următorea rețetă? “În secolul al VI-lea, ceaiurile se pregăteau prin fierberea frunzelor de ceai în apă și prin adăugarea de ceapă, ghimbir și portocală.”
Din cele mai vechi timpuri, ceaiul era considerat un elixir al sănătății, iar oamenii credeau despre el că detoxifică organismul, crește imunitatea, ajută digestia, înlătură oboseala și prelungește durata vieții – presupuneri care au fost confirmate ulterior de oamenii de știință.
Nu lipsesc legendele despre descoperirea ceaiului, precum și datele istorice despre răspîndirea sa în timp, la diferite culturi. În anul 780, ceaiul avea deja dedicată o carte consistentă, scrisă de Lu Yu și intitulată “Ch’a Ching” („Cartea ceaiului”), care prezenta tehnici specifice de cultivare a plantei, precum și de prepararea ceaiului.
Jocul cu ceai
În anii 1200, consumul de ceai a început să câștige popularitate în Japonia, astfel că a apărut jocul tocha, având la bază concursurile de băut ceai ce se dezvoltaseră în China în urmă cu peste un secol. Participanții erau provocați să distingă un ceai original de unul fals. Jocul a devenit tot mai complicat și a evoluat spre a identifica soiul, partea de țară unde a fost cultivat ceaiul sau chiar numele plantației. Câștigătorii primeau premii consistente.
Foto: cntraveler.com
„Fântâna tinereții”
Impactul ceaiului asupra sănătății este disecat în mai multe capitole, în care autorii explică pe larg modul său de acțiune asupra organismului. De exemplu, aflăm că o ceașcă de ceai verde conține la fel de multă vitamina C cât o lămâie întreagă sau că această băutură este o sursă importantă de fluoruri, minerale care luptă împotriva cariilor. Aproape toate beneficiile ceaiului verde pentru sănătate se bazează pe funcția antioxidantă a extractului de ceai verde.
Capitolul despre rolul ceaiului verde în prevenirea și tratarea cancerului detaliază modul de apariție a acestei maladii și oferă câteva sfaturi pentru a scădea riscul îmbolnăvirii. Este evidențiat impactul benefic al ceaiului verde în mai multe cazuri de cancer, prin explicații detaliate. Autorii descriu procesele chimice corespunzătoare și citează numeroase studii pentru fiecare caz.
Concluzia: ceaiul verde este un mod eficace de a preveni diverse tipuri de cancer, în special acelea care afectează pielea, tractul gastro-intestinal, plămânii, prostata, ficatul, pancreasul și vezica. Mai mult, ceaiul joacă un rol de susținere în timpul tratamentului cu radiații sau chimioterapie.
Urmează mai multe capitole despre efectele pozitive ale ceaiului pentru bolile cardiovasculare, pentru dinți, digestie, dar și asupra sănătății feminine. Și în ceea ce privește longevitatea veștile sunt bune: studiile arată că băutorii de ceai trăiesc mai mult decât persoanele care evită această băutură.
Foto: pinterest.com
Dacă sunteți indeciși când vine vorba de alegerea unui ceai, cartea pune la dispoziție un ghid al varietăților de ceai verde din toată lumea, cu accent pe cele chinezești și japoneze.
Pentru mai multe detalii despre studiile citate, puteți apela la bibliografia foarte cosistentă de la finalul cărții. În plus, glosarul de termeni este util pentru a clarifica unele concepte menționate în carte, din lumea ceaiului sau a medicinii.
Ai observat probabil că pe ambalajele ceaiurilor verzi este menţionată o temperatură de infuzare mai mică de 100º C, ceea ce înseamnă că apa folosită nu trebuie să ajungă la punctul de fierbere. Te-ai întrebat de ce este importantă această regulă? Iată 3 motive pentru care este bine să infuzăm ceaiul verde la temperatură mai scăzută:
1. Pentru a simţi umami, cel de-al cincilea gust
Foto: pinterest.com
După sărat, dulce, acru şi amar, umami („savuros”, în japoneză) reprezintă un gust descoperit relativ recent, caracteristic alimentelor ce conţin o cantitate ridicată de glutamat, printre care parmezanul, roşiile, extractul de drojdie, sosul de soia, crustaceele, unele produsele din carne conservată, dar şi ceaiul verde. Umami este mai uşor de simţit atunci când temperatura preparatului este mai scăzută, motiv pentru care japonezii, maeştrii ceaiului verde, preferă să folosească la infuzie o apă chiar la 60º C, de exemplu în cazul sortimentului Gyokuro.
2. Pentru a preveni gustul amar
Ceaiul verde conţine cafeină, iar nivelul acesteia creşte dacă plantaţia a fost fertilizată în abundenţă cu azot, o practică tot mai des întâlnită în culturile de ceai. În acest caz, la peste 80º C gustul ceaiului rezultat va fi mai amar şi de aceea se recomandă folosirea unei ape de infuzare sub temperatura de fierbere. Totuşi, când vine vorba de ceaiurile verzi organice, cultivate fără îngrăşăminte sintetice, gustul lor nu se va deteriora chiar dacă sunt infuzate la 100º C. Dincolo de acestea, prin infuzarea la temperatură scăzută sunt mai activi polifenolii, substanţe cu efecte pozitive asupra organismului.
3. Pentru a menţine prospeţimea frunzelor de ceai
Infuzate într-o apă cu temperatura scăzută, frunzele de ceai verde îşi păstrează mai bine prospeţimea. O alternativă pentru a beneficia de proprietăţile frunzelor chiar şi la o temperatură ridicată ar fi să reducem timpul de infuzare şi să lăsăm frunzele timp de 10 secunde în apă la 100º C, în loc de 1 minut la 60-80º C.
Un vârtej de aluat fin, aranjat în straturi subţiri umplute cu mere, nuci, brânză, dovleac sau alte bunătăţi, ştrudelul a cucerit Europa prin versatilitate şi gustul său savuros. În germana veche, „ştrudel” însemna tocmai „vârtej”, denumire care vine de la silueta sinuoasă a desertului. Cea mai veche reţetă de ştrudel datează din secolul al XVII-lea şi are origini vieneze.
Ştrudelul aburind, umplut din belşug cu mere dulci, care se topesc în gură, alături de stafide şi un praf misterios de scorţişoară, se potriveşte perfect cu serile de iarnă, ca antidot pentru ger.
Foto: chefkoch.de
Ţi-am făcut poftă? În acest caz, te invităm să încerci o delicatesă lichidă care împrumută din aroma apetisantului desert, inspirată de Nussstrudel: ceaiul verde „Ştrudel cu nuci”. Conţine trei sortimente de frunze de ceai – Chun Mee, Wu Lu şi Sencha, nuci, dar şi alte câteva ingrediente inedite: coji de portocală, chipsuri de cocos şi flori de şofrănel.
Gustul crocant al nucilor este scos în evidenţă de combinaţia de ceaiuri verzi şi completat de dulceaţa exotică a cocosului. Infuzia are o culoare galben-auriu şi răspândeşte un parfum delicios, care îi va încânta chiar şi pe cei sceptici în ceea ce priveşte ceaiul. Desigur, băutura poate fi alăturată unui ştrudel sau unor biscuiţi dulci, pentru un răsfăţ maxim.
Câteva lucruri interesante despre Chun Mee: se traduce prin „sprâncene preţioase”, denumire care provine de la forma frunzelor acestui sortiment de ceai verde chinezesc. Frunzele sunt culese manual şi procesate imediat pentru a preveni procesul de oxidare. În urma rulării, ele capătă aspectul specific de sprâncene şi o tentă uşor cenuşie. Iniţial, acest ceai se producea doar în provincia chineză Jiangxi, dar în prezent se cultivă şi în numeroase alte zone. Chun Mee este o varietate mai acidă şi mai puţin dulce decât alte tipuri de ceai verde, având o aromă intensă.
