La ce te gândești prima oară când auzi cuvântul “chai”? Foarte probabil, la ceaiul negru cu lapte, condimentat și dulce – Masala Chai. Însă “chai-ul” ascunde în spatele său un întreg univers delicios, cu variante pe gustul fiecăruia, fiind un adevărat îndemn la creativitate și la personalizarea băuturii tale preferate.
Origini
În limba Hindi, “chai” sau “cha” înseamnă “ceai”, termenul fiind folosit în mai multe zone din Asia. În India, unde își are originea, rețetele de chai variază în funcție de regiune, de familie și de chai wallah – cei care prepară ceaiul la micile standuri specializate, omniprezente pe străzi. Un stand de ceai include o sursă de foc, un vas mare, căni și un recipient pentru turnat băutura. Astfel, cu un echipament minim, chai wallah fac sute sau mii de căni de ceai pe zi, licoarea fierbinte fiind turnată de la înălțimi impresionante.
„Familia” Chai
- Masala Chai
“Masala” înseamnă “condimente”, iar cea mai populară rețetă de Masala Chai, originară în India, include ceai negru (de obicei Assam), condimente, lapte și îndulcitor. Condimentele variază foarte mult, printre cele mai folosite fiind cardamom, ghimbir, nucșoară, scorțișoară, șofran, fenicul, cuișoare, piper, anason etc. Când Masala Chai este utilizat în scop medicinal, de exemplu în Ayurveda, se adaugă inclusiv chili, coriandru, chimen sau turmeric.
- Pudina Chai
Pudina chai se referă la ceai negru cu frunze de mentă, infuzat în apă, cu lapte și îndulcit după gust. Uneori se pot adăuga și condimente. Este un excelent digestiv, bun de servit după o masă copioasă.
- Green Chai
Există și rețete de chai unde ca bază se folosește ceaiul verde, acestea fiind răspândite în Afghanistan și nordul Pakistanului, precum și în regiunea Cașmir. Kahwah cuprinde ceai verde, migdale pisate, cardamom, scorțișoară, cuișoare și uneori șofran și petale de trandafir. Se servește cu zahăr sau miere, de obicei fără lapte. Alte variațiuni includ coajă de citrice, boabe de piper sau amestecuri locale de condimente.
- Red Chai
Pentru cei care vor să se bucure de un chai fără cofeină, alternativele sunt cel puțin interesante. Probabil cel mai cunoscut este Red Chai, chai-ul cu rooibos, care se potrivește perfect cu aroma condimentelor și poate fi servit cu lapte, la fel ca versiunea originală.
- Variațiuni
Tulsi chai sau Mate chai sunt derivații inedite ale chai-ului, care nu conțin planta Camellia sinensis, dar se remarcă prin condimentele aromate. Ingrediente exotice, de tipul: ananas, vanilie, cocos sau lemongrass își găsesc deseori locul în astfel de rețete de chai.
Fă-ți propriul Chai!
Regula de bază a chai-ului este… Fără reguli! Așadar, pregătește-ți propria variantă de chai folosind ingredientele preferate în proporțiile stabilite de tine! Alege un ceai, apoi combină-l cu mirodeniile care îți plac. Iată câteva sugestii pentru a obține un chai delicios:
- Infuzează frunzele de ceai în apă fierbinte, în lapte cald sau într-un amestec cald de apă și lapte. Nu fierbe laptele, ci încălzește-l doar, pentru a preveni mirosul de ars.
- La fel ca în cazul ceaiului negru sau verde simplu, nu lăsa prea mult frunzele la infuzat, altfel riști să obții un lichid amar și astringent. Dacă vrei o băutură mai tare, pune o cantitate mai mare de frunze de ceai.
- Poți opta pentru condimente întregi sau sub formă de pudră. Ca să te bucuri de un gust intens, îți recomandăm să te orientezi spre ingrediente proaspete, de o calitate cât mai ridicată.
- Chai-ul indian este preparat adesea cu lapte de bivoliță, care poate fi înlocuit cu laptele de vacă sau capră, dar și cu alternativele fără lactoză: lapte de soia, de migdale, de orez sau cocos.
- În India, o metodă des întâlnită de a prepara chai-ul este să fierbi condimentele în apă pentru 5-10 minute, apoi să adaugi laptele și zahărul. Când amestecul fierbe, pune frunzele de ceai, acoperă vasul cu un capac și oprește focul. După câteva minute, ceaiul s-a infuzat și e gata de servit. Dacă ți se pare prea complicat, poți să amesteci pur și simplu toate ingredientele într-un vas (frunze de ceai, apă, lapte, condimente) și să le fierbi pentru câteva minute.
Pentru mai multă inspirație în lumea chai-ului, (re)citește aceste materiale:
- O rețetă de Masala Chai
- Biscuiți cu Masala Chai
- Milky Chai, chai-ul nostru cu gust îndrăzneț de lapte
- Chai Latte cu dovleac
- Coconut Vanilla Chai
- În așteptarea zilelor călduroase de vară, Masala Iced Tea
Surse: thedailytea.com, teatulia, eater.com