Ceaiul de ghimbir reprezintă un adevărat cocktail de sănătate și aromă. Este ideal impotriva răcelilor, întărește sistemul imunitar, stimulează digestia și alungă greața, iar gustul său iute face ca toată această experiență să fie mai… picantă. În plus, are proprietăți energizante, astfel că o cană de ceai de ghimbir te va revigora imediat și îți va da un impuls în perioadele în care te simți lipsit de vitalitate.
Ghimbirul (Zingiber officinale) este nativ în zonele calde ale Asiei, ca Japonia, China și India, dar în prezent este cultivat și în unele regiuni din America de Sud, Africa și în Orientul Mijlociu. Face parte din familia Zingiberaceae, fiind înrudit cu plante ca turmeric, cardamom și galangal.
Partea folosită pe post de condiment este rizomul (partea subterană a tulpinei). Când spunem “ghimbir”, ne referim așadar la această porțiune.
Aroma specifică a ghimbirului este dată de uleiurile naturale pe care le conține, principalul compus bioactiv fiind o substanță numită gingerol, responsabilă pentru majoritatea dintre proprietățile sale medicinale.
Pentru a pregăti o infuzie se poate folosi ghimbir sub formă de praf, pliculețe sau, cel mai bine, în stare proaspătă, adică rizomul.
Iată cum se prepară ceaiul de ghimbir:
- Spală bine o bucată de ghimbir proaspăt, apoi taie-l felii sau dă-l pe răzătoare, pentru a obține o aromă mai intensă. Poți să-l cureți de coajă înainte, dar merge și folosit ca atare.
- Fierbe apa, apoi toarn-o într-o cană și adaugă ghimbirul.
- Acoperă cana cu un capac și lasă la infuzat aproximativ 10-15 minute.
- Scoate bucățelele de ghimbir sau strecoară ceaiul și apoi savurează-l.
- Dacă ești răcit, adaugă o linguriță de miere și puțin suc de lămâie, pentru a-i spori efectul.
În cazul în care îți dorești un ceai de ghimbir mai aromat și vrei să variezi gustul infuziei, îl poți pregăti pornind de la mixuri de frunze de ceai, condimente și fructe. Câteva idei:
Ceai verde cu ghimbir și lămâie
Un ceai verde revigorant, răcoritor, cu multă vitamina C și poftă de viață. Pune o linguriță de ceai în apa adusă la temperatura de 90 de grade și lasă-l la infuzat 2 minute. Chiar dacă nu ai termometru, poți să măsori temperatura de infuzare “din ochi”, urmând sfaturile de aici. Adaugă 2-3 feliuțe de ghimbir în cană și bucură-te de savoarea și de proprietățile sale!
Masala Chai
Ghimbirul merge de minune în combinație cu acest ceai negru, ce provine din India de Sud și din regiunea Assam. Alături de cuișoare, nucșoară, scorțișoară, fenicul și anason, ghimbirul își face simțită prezența prin gustul său inconfundabil. Când pregătești ceaiul, pune și câteva feliuțe de ghimbir și lasă-le la infuzat. Dacă vrei să ai parte de un plus de aromă, adaugă puțină scorțișoară și 3-4 boabe pisate de cardamom. Acest ceai este delicios cu lapte și poate fi un bun înlocuitor al cafelei de dimineață.
Ceai indian tulsi cu ghimbir
Frunzele de tulsi, planta sacră a indienilor, se armonizează perfect cu ghimbirul, într-un adevărat ceai-tratament, cu un gust plăcut. În compania mirodeniilor venite de pe tărâmurile pline de mister ale Indiei, o bucățică proaspătă de ghimbir va înmulți beneficiile acestui ceai. Adio răceli și dureri de stomac!
Ceai rooibos cu ghimbir
Gustul ușor dulceag al rooibosului este completat foarte bine de ghimbirul picant, mai ales dacă adaugi și alte condimente exotice, cum ar fi nucă de cocos, piper roșu, nucșoară sau scorțișoară. Te vei simți un pic mai aproape de tropice, de piețele plutitoare din Thailanda sau de vânzătorii ambulanți din India.
Mai multe despre povestea ghimbirului, beneficiile sale și idei de ceaiuri v-am pregătit aici.
Dacă ai văzut cum se face ceaiul de ghimbir, dar vrei o variantă gata preparată, te invităm să descoperi și varietatea noastră de ceaiuri cu ghimbir!