Pentru ca ceaiul să se mențină cât mai bine în timp și să poți obține din el infuzii gustoase, este important să-l depozitezi în condiții optime. Tu unde îți ții ceaiul?
În articolul de astăzi îți prezentăm câteva recomandări pentru păstrarea ceaiului verde, astfel încât să te bucuri de băuturi aromate.
În general, când vorbim despre deteriorarea ceaiului ne referim la oxidare. Ceaiurile oxidate puternic în timpul prelucrării (ceaiurile negre și unele oolong) nu riscă să-și deterioreze calitatea foarte mult dacă se oxidează în continuare. În acest caz, oricum oxidarea ulterioară este mai greu de perceput în infuzie.
Ceaiurile verzi și unele ceaiuri albe, care nu au fost oxidate în timpul prelucrării, pentru a le menține anumite caracteristici, riscă să-și schimbe gustul într-un mod neplăcut la contactul prelungit cu aerul sau dacă nu sunt depozitate corespunzător.
Iată de ce elemente e bine să ții cont la păstrarea frunzelor de ceai:
Ține ceaiul departe de căldură (în frigider?)
Căldura de intensitate redusă accelerează oxidarea, în timp ce un nivel ridicat de căldură previne oxidarea. Unii specialiști recomandă păstrarea ceaiurilor verzi delicate în frigider, deoarece frigul încetinește procesul de oxidare. Un pachet nedeschis de ceai verde se va păstra foarte bine în frigider, chiar și un an.
Continuă lectura „Cum depozitezi ceaiul verde pentru a-i păstra calitatea”
Cum depozitezi ceaiul verde pentru a-i păstra calitatea 5.00/5 (100.00%) 3 votes